• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Avusi tu zile mandre

I.

Avusi tu zile mandre cand fruntea ta curata
De laurii mariei lucit-a-ncununata.
A bucuriei raza pe fata ta nastea
si spada de batelii in mana-ti stralucea,
Iar harpele poetici, prin sarbatori voioase,
Spuneau a ta marire si fapte glorioase.
Copiii tai, o, tara, cu drag te dezmierdau.
De dulcea-ti amicie strainii s-onorau.
Atunci si fiii nobili erau stimati in lume,
Iar fiicele-ti frumoase purtau mai dulce nume,
Caci intr-acele timpuri, o, tara mea, la noi
Femeile romane nasteau, cresteau eroi!

II.

Dar bratul tau azi cade si corpul tau slabeste.
Azi... inima supusa, de tine se-ndoieste,
Iar zilele-ti voioase d-acuma s-au umbrit.
E moarta bucuria pe sanul tau zdrobit!
Plangi, patrie romana, cu lacrime de sange,
Cu sufletul in moarte, suspina si te plange,
Caci floarea vietii tele de doruri s-a fanat,
Sub umbra cea de lacrimi ce-n lume-ai revarsat!
Tacerea de morminte zdrobitul san cuprinde.
Pe numele tau splendid uitarea se intinde.
Copiii tai cei vitregi se-mbata toti d-amor,
Cand lacrimile tele ca rauri se strecor,
Cand sub loviri cumplite tot corpul tau tresare
Cand... te farama sub cruda-i apasare,
Cand umilinta cruda coboara capul tau,
Cand visele frumoase se schimba toate-n rau!
Pe fata ta cea verde multi oameni ratacesc,
Dar inimile-s moarte: nimica nu doresc,
Nimica decat umbra sub care se strecoara,
Ca pasarile noptii ce-n noapte vor sa moara...
Plangi, patrie de doruri, cu lacrime de sange!
Cu sufletul in moarte, suspina si te plange!

III.

Dar, prin aceste lacrimi durerile imbuni!
Nui! lacrimile-s date plapandei slabiciuni.
Aceste mandre lacrimi, o, patrie dorita,
Sunt viata ta ce fuge, sunt inima zdrobita!
Complangerile tele rasun ca la mormant
si fruntea ta se-ndoaie ca crinul dulce-n vant.
Speranta nu mai luce prin lacrimile tele.
Durerea te hraneste din crudele-ndoiele.
Dar floarea de speranta ce stinge crudu-ti dor
Rasare poate dulce departe-n viitor?
Ce muritor cunoaste misterele divine
si fericiri ce soarta pastreaza pentru tine!
Toti fiii Romaniei nu sunt ai vietii sclavi.
Pamantul barbatiei mai poate naste bravi.
Deci cugetele-ti toate ce te-narmara, foarte,
Nu s-ar cadea sa fie de doliu si de moarte.
Oh! nimeni n-are dreptul nicicum a-ti disputa
Pe viitor cea parte din fericirea ta!








Avusi tu zile mandre


Aceasta pagina a fost accesata de 654 ori.