Autori > Dimitrie Bolintineanu
Buciumul si fluierul
Buciumul
in darn moduli, o, fluiere,
Cantari de fala pline,
Caci moartea naste-n suflete
Ca viermi in flori divine.
A fost un timp de glorie;
Azi piere sub durere;
O suvenire tulbure
Prin noapte luce, piere
Ca visele placerilor,
A caror umbre line
Plutesc in sanul dorului,
in ziua care vine.
S-a stins in umbra timpului!
Fatala moliciune
Prepara luptatorilor
Molatice cunune.
Fluierul
Cugetari amare! duceti negrul zbor
Sufletelor slabe ce s-abat de dor;
insa voi, sperante dulci si tinerele,
impletiti cu roze cantecele mele!
Inima romana
N-a perdut junetea cea vietuitoare,
Nici viteaza-i mana,
De placeri molatici, n-a slabit sub soare.
Buciumul
Nu-mi mai vorbiti de patrie,
Caci plansul ma supune
in mijlocul placerilor
intrista tristu-i nume.
Plapanda, blanda pasare
Cand cade sub prinsoare
isi musca fierul lantului
si bate-n aripioare.
si fiicele Carpatilor,
Gingasele caprite,
Cand cad in prada lupilor,
Se apar din cornite,
Dar fratii-mi n-au virtutile
Nici astor dulci fiinte
Plecati, se pleaca timpului
si lungii suferinte.
Fluierul
Totdauna-n lacrimi nu s-or risipi
Inimile june,
Maine cavalerul pe fugar in spume
Pe campul de lupte mandru va porni;
Palosul cel splendid va luci cu fala
Pe coifuri de fier;
stirea triumfala
Gloria romana va purta la cer.
Dincolo de noapte, zorile lumina;
Dincolo de doruri, viata luce lina;
Numai ochii celor ce de moarte-s plini
Nu pot sa patrunza dulcile-i lumini.
Buciumul
Vazut-am iarna luncile
Uscate, tristatoare,
Dar azi cu flori dulci, magice,
Se coper razatoare.
Vazut-am fruntea verginei
Palita, durerata,
Dar azi cu dulce purpura
I-e fata semanata.
Dar zilele, dar secolii,
Sub care totul piere,
Nu schimba, dulce fluiere,
A tarii grea durere!
Pamant al suferintelor!
Te pleaca si suspina,
Caci pentru tine soarele
in negura declina!
Iar tu, gingase fluiere,
'Mpletit cu flori divine,
Precurma melodiile
De tinerete pline!
in darn mai canti; accentele-ti
D-amor si libertate,
in inimile mortilor,
Cum crezi ca pot strabate?
Asa cereasca pasare
Modula pe morminte,
Dar nu mai misca sufletul
Acelui ce nu simte.
Azi sufletul romanului
E rece ca pamantul
Cand iarna-ngheata fluviul
Mai mut e ca mormantul!
Pamantu-n timpii rozelor
Cu dulci flori se-ncununa
si, sub lovirea fierului,
Mormintele rasuna;
Iar tu, frumoasa patrie,
Ramai in amortire
Cand tinerele cantece
Te cheama la marire!
Fluierul
tara! sterge-acele triste lacrimiori
De pe fata juna!
impleteste parul cu fragile flori,
Vechea ta cununa.
Caci soseste ziua cea de sarbatoare,
Ziua nuntii tele cu marirea ta!
Sa nu te gaseasca stand indoitoare,
Stand a lacrima,
Mirele tau dulce ca cerescul soare!
Buciumul
in nici un timp placerile
Din sarbatori voioase,
Pe fruntile fecioarelor
N-au pus flori mai frumoase!
Rasuna, suna cupele
si hora salta lina,
Copiii tarii bravilor!
. . . . . . . . . . . . . . . . .
Ascunde-ti capul, pasare,
Plangand sub aripele!
Veliti-va-n nori fruntile,
Voi, minunate stele!
Voi, rauri dulci, secati-va
Torentele suave!
Sa nu mai ude buzele.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
in patria vitejilor
. . . . . . . . . . . . . . .
M-apasa viata s-aerul
si sufletu-mi slabeste!
iti las, frumoasa patrie,
Eterna salutare.
Nu voi
S-am tot o mormantare!
Fluierul
Cand sa fii o stana rece marmurata,
Dulce tara mea!
Din a noastra viata juna si-nfocata
Te vom re-nvia!
Viata ta-i a noastra, viata, sange, nume...
Iar amoru-ti tanar ne retine-n lume;
Pentru tine moartea drag vom infrunta!
Pana ce m-or sparge, dulce voi canta!
Buciumul si fluierul
Aceasta pagina a fost accesata de 671 ori.