• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Mihai la padurarul

Mihai pierduse lupta*. El umbla ratacit,
Si omul, si natura acum l-au parasit;
E noapte, vijelie... vestmintele-i sunt ude.
- Bine-ai venit, streine!... o voce se aude,
O voce virginala... urmeaza-mi... ai scapat!
Si-o mana se intinde eroului mirat.

Intr-o coliba mica la zece pasi il duce.
El intra; la lumina zareste-o fata dulce.
Copila ii surade ca cele dintai flori
Ce-anunta primavara la tristii calatori.
Parintele ei vine si amandoi vegheaza
Sa aiba multumire acel ce-l ospateaza.

- Tu esti Mihai Viteazul!... eu ungur, tu roman.
Dar nu aici o teama! ii zice-acest batran,
Caci ospitalitatea in ceruri e nascuta
Cand ura intre oameni era necunoscuta.
Ea isi deschide sanul la toti cati o doresc:
Altmintirea, ar pierde caracteru-i ceresc.
Sub simplele vestminte s-ascunde cateodata
O inima de ura si de tradari curata
Precum, sub manta d-aur a omului bogat,
S-ascunde cate-un suflet de patimi degradat.
Asadar, nu te teme! nu te-ndoi de mine!
Ca sufletu-ti si lutu-ti in pace sa s-aline!

Iar tanara copila cu buze de rubin
Eroului la masa turna in cupa vin;
Un plans de tinerete pe fata lui straluce
Si crede inca-o data ca viata este dulce.

* Lupta de la Miraslau




Mihai la padurarul


Aceasta pagina a fost accesata de 700 ori.