• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Stefanita domnul

Stefanita domnul pe Milescu cheama,
Cu aceste vorbe el ii cere seama:
- "Tu erai de tara preste tot gonit:
Din uitarea lumii eu te-am dezvalit.
Eu ti-am dat avere, cinste si marire
si, mai mult ca toate, chiar a mea iubire.
Dar cind al meu suflet ti se deschidea
Cugetai in sine-ti rasturnarea mea !
Tronul dar sa fie tarina-arzatoare
Unde vestejeste a credintei floare?
Spre-a avea prieteni tronul e prea sus,
si-ntre domni cu robii cerul ura-a pus.
Tu ai scris o carte lesilor sa vie
Sa coprinza tara si a mea domnie.
Fiecine poate tronul a dori
Daca simte dorul a o ferici;
Dar loveste-n fata, caci un tron se naste
Printr-o miselie piere, vestejaste,
insa tu, sarmane, n-ai facut cum esti !
Aparai coroana-mi ca sa o zdrobesti !"
- "Doamne, n-am scris carte lesilor sa vie;
De va fi aceasta, sa ma pierzi c-urgie !"
Domnu-arata cartea. El s-a spaimintat.
- "Vinzator, nu meriti spre a fi taiat !"
Zice si se-ntoarce la calau ce-asteapta:
- "Sa-i rateze nasul despre partea dreapta !
insusi cu hangeru-mi pentru ca-i boier !"
Nasul lui s-abate sub taiosul fier.

Stefanita doamne! d-ai veni tu iara
Cite nasuri inca n-ar cadea in tara?





Stefanita domnul


Aceasta pagina a fost accesata de 700 ori.