Autori > Dimitrie Bolintineanu


Cantece din exil



Insecta chiar se-mbata de soarele cel dulce
Sub care provedinta un loc i-a insemnat
si paserea, in toamna, in alte tari se duce,
Dar iata se intoarce cind timpul s-a schimbat.
Dar pentru noi, al tarii placut si dulce soare
A incetat in viata d-acum a lumina.
Oh ! plingeti tara voastra cu lacrimi arzatoare !
Oh ! plingeti Romania ce-nclina fruntea sa !
Da, inima batut-a l-a tarii inviere,
Deci inimile voastre sa se farame-n chin !
Da, ochii-au varsat lacrimi la marea sa durere,
Deci ochii sa se stinga pe un pamint strein !
De ne luau ei viata, o, patrie iubita !
Nu ar fi fost mai aspri cu fiii exilati,
Am fi voit cununa martirilor iubita
Decit pe alte tarmuri de tine departati.
Ei ne-au respins, o, tara ! in tarile straine
Ca astfel sa raceasca amorul ce-ti pastram,
si inimile noastre sa fuga de la tine,
si amariti de doruri, noi sa te blasfemam !
Ma bucur d-aer liber, de viata, de lumina,
La neamuri ce virtutea a nobilat maret.
Aicea nici o frunte sub sabia straina
Nu vine sa se plece in hula si despret.
Dar este fericire cind nu sunt linga tine,
Cind stiu ce suferinte vin a te intrista ?
Pot fi ferice, oare, si pot gusta vrun bine
Cind sabia straina inclina fruntea ta ?
Acela care vede plapinda fericire
Perind ca visul d-aur sub ochiu-i intristat,
Acela care vede sarutul de iubire
Pe a miresii buza sub moarte inghetat ;
Acela ce-mpleteste ghirlanda cea de nunta
si-n loc d-o dulce frunte, o pune p-un mormint,
Acela singur stie ce suferinta crunta
Simtit-a al meu suflet la dorul tarii sint !
O, tara, Romanie, o, dragalasa floare !
Tu pleci pe moarte fruntea in dimineata ta
Ca o fecioara dulce ce juna inca moare
si lacrimile noastre nu pot a o scapa.
Ah, daca aste plingeri ca un prefum de noapte,
Spargand acele valuri albastre din eter,
Ajunge-vor la tine in dureroase soapte,
Divina provedinta, fa-ndata ca sa per !
Ce rau facut-am tie, o, tara de durere !
Ca sa atragem ura-ti ? intr-un extaz d-amor
Am vrut sa fii ferice, s-ai viata si putere,
si, pentru-a ta marire, voios am vrut sa mor !
Cu toate-acestea, tara, tu esti nefericita,
si te iubim mai tinar in suferinta ta.
Imaginea ta dulce ca fantasma iubita
in nopti d-amaraciune vine-a ma-mbata:
Eu te iubesc, o, tara, precum iubim o floare
Pe care vintul mortii inclina pe pamint,
Mi-esti draga ca lumina ce-n sinul noptii moare,
Ca o amanta dulce ce cade in mormint.
Ferice este-eroul cu fruntea podobita
De lauri glorioase, si-nceata d-a trai !
Ferice este-amantul ce vede-a lui iubita
Ca floarea diminetii pe sinu-i a zimbi,
si savurind nectarul in prima sarutare,
Depune a sa viata si zice : am trait !
Cind ochii te vazura, o, tara de-ntristare,
Saltind de fericire, de ce nu am murit ?
O, timp ce schimbi in lume tot lucrul rau si bine
si tara si placere tu noua ne-ai luat,
Lasindu-ne abateri, dureri, amare chine
si-o inima in care credinta s-a uscat.
Nu-ti cer eu fericire, nici zile dulci si line,
Nimic din cite-n viata eu inca n-am gustat,
Nu voi, nu pot a-ti cere nimica pentru mine :
iti las cu trista-mi viata tot ce tu nu mi-ai dat ;
Dar cer o zi frumoasa, o zi de bucurie,
De glorie, de viata, acestui drag pamint.
O, timp, da-i libertatea, da-i vechea vitezie !
si d-astazi sufle vintul pe tristul meu mormint


(1855)





Cantece din exil


Aceasta pagina a fost accesata de 707 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio