• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Desertul

Primeste-ma in sanu-ti, natura, buna muma,
Auzi cum al meu suflet suspina-n doru-i greu!
Eu tie iti voi zice ce dor adanc consuma
Acum sufletul meu.

ast suflet inflorise in vise de junete.
Asa in primavara un camp a inflorat.
Dar visele cazura sub vantul de tristete,
Sub plansu-mi infocat.

Asa un arbor pare in toamna ce soseste
El poate sa-nfrunzeasca in timpul de placeri;
Dar inima-mi zdrobita ce viata paraseste
Nu are primaveri.

Ea nu mai are viata, nu are nici iubire.
S-a stins a sa lumina d-al chinurilor vant.
Din valul intristarii se-mbata cu rapire
Ca si un trist mormant.

Nu! Focul nu aprinde cenusa ce se stinge
Pe care el a ars-o c-un suflu furios.
Tot astfel p-acest suflet d-acum nu-l mai atinge
Elanul generos.

A inimii junete s-adapa de credinta
Dar inima-mi nu crede d-acum in viitor.
Din dimineata lumii traim noi cu dorinta
si tot gemem in dor!

Frumoase zile, noua, de soarta n-au fost date!
O singura dorinta macar nu s-a-mplinit!
Nici sa vedem in lume o oara de dreptate?
Vai! Raul crud domneste oriunde ai privit.

Neamicul cel mai mare al omului e omul.
Voi, stanci pe care iarna isi face-al ei locas,
Colnice, unghiuri sterpe din care creste pomul,
Tu, vulture trufas,

in sanul vostru aspru primiti a mea fiinta
Ce-a faramat-o lumea in tot ce are sfant,
Voi nu-mi puteti intoarce junete si credinta;
Dar dati-mi un mormant!






Desertul


Aceasta pagina a fost accesata de 705 ori.