Autori > Dimitrie Bolintineanu
La baile Cleopatrei
I.
Sa stam p-aceasta stanca ce se prevede-n valuri!
Aceste scari taiate in lespezi de granit
Recheama o regina ce-n umbr-acestor maluri
Venea sa racoreasca al ei san inflorit.
Vedeti aceasta scara de dalbe mozaice
Ce duce catre bai?
Picioarele-i plapande calcat-au pe aice
Cand trupa gratioasa de vergine finice,
Ierihoene roze puneau sub pasii sai.
II.
Dar soarele se culca... Tacere!... O femeie
Apare-n acest loc!
Cosita-i voluptoasa, in aure, scanteie
si brau-i scump raspanda torente dulci de foc.
Ca soarele in raze-i ea arde in voluptate.
O manta de regina pe umeri raura.
Iar albele ei sclave, de vise imbatate,
Tapete pretioase astern in calea sa.
Pe lespede de marmur cu aur poleite
Mantila-i purpuroasa se misca... A cazut,
si sclavele-i suave, ca vise inflorite,
Formeaza imprejuru-i un cerc nestrabatut.
Dar iata steaua dulce din umbra se ridica
Pe umedele-i scari
si razele-i tacute rasfata-a lor cosica
si albele lor sanuri cu dalbe sarutari.
Caci grupa cestor vergini, folatre, tinerele,
Prin valurile limpezi, prin raze se juca,
Lucind ca vise dalbe ce-n nopti amari si grele
Vin a ne insela.
Pe albele tunice in flori d-argint cusute,
Se sparge-al stelei foc,
Cand vesele, uitande, in undele tacute,
Fecioarele se joc.
Dar alba lor regina cu genele umbroase,
P-o lespede-aurita, rapita sade-n dor.
"O, dulce tinerete! O, zile mult frumoase!
Nu-i oare cu putinta s-opriti al vostru zbor?"
Asa vorbi regina. Din harpa-i aurita
Atrage cantec dulce, curmat de dulci oftari.
Iar vocea-i intristata, cu cantecu-i unita,
Lasa sa se auza aceste suspinari:
"in darn cerem sa-nturne frumoasa tinerete,
Fatalei noastre sorti!
Caci zilele umane sunt flori de frumusete
Nascute in gradina neimpacatei morti!
Oh! cursul vietii trece cum trece-o sarutare
Aicea pe pamant!
Putere, fericire si nume mandru, mare,
Nu vor putea sa-mpuie la viermii din mormant.
O floare se usuca de crivete batuta;
Dar soarele cel dulce o poate-ntineri.
Iar tu, o, vana umbra! odata abatuta,
Nu vei mai inflori!
Dar unde-i frumusetea a carei dulce raza
Atata fermeca,
Cat August niciodata n-a vrut ca sa ma vaza,
De frica sa nu pice in fermecarea sa!
si unde-mi e puterea, averile-mi pompoase
si populii-umiliti?
si voi, gentile turme de inimi gratioase,
Frumosii mei iubiti?
Ah! toate-acele bunuri lucira-n dimineata
D-un farmec stralucit;
Dar la apusul zilei, a mortii trista ceata
Tot a invaluit!"
Asa canta regina si mana-i diafana
Pe marmuru-nflorit
C-un ac de aur mandru a scris: o lume vana!...
si-ndata a pierit.
La baile Cleopatrei
Aceasta pagina a fost accesata de 677 ori.