• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

La piramide

I.

Acei ce va-naltara pierira in uitare.
De cincizeci evi, pe dansii s-a-nchis al lor mormant,
tarana lor perit-a l-a vantului suflare,

P-acest desert pamant.
Popoare noi venit-au si au trecut din viata
Mai multe tronuri mandre d-atunci s-au rasturnat,
si lumea fugatoare schimbat-a a sa fata

in cursu-i minunat.
Chiar mintea omeneasca luat-a o schimbare;
De zeii sai poetici si cerul a scapat;
Iar voi, o monumente d-eterna admirare,
Nestramutate-ati stat!

II.

Colo se arata valea dalba, verde,
Unde Nilul vesel, serpuind, se pierde
Printre sicomori.
Cairul inalta albele-i palate,
Vesele moschee, gratios sapate
'N marmura cu flori.

III.

Dar mai colo se zareste
Cel desert spaimantator,
Unde viata isi opreste
Pasu-i verde, razator.

Amblema de tacere a tristelor mormanturi
in care tot adoarme, placere, lungul chin;
in care numai pasul fantasticelor vanturi

Desteapta un suspin.
Unde vantul ce omoara
Nalta muntii de nisip,
Ce pe fiecare oara
Schimba forma, se risip.

Dar luncile desarte atat sunt de marete,
Atat de melancolici, cat ochiul privitor,

Ce cata tinerete,
Se-nturna sa ascunza o lacrima de dor!

IV.

Dar ziua se abate. - Pe undele palite
A marii de nisip,
Se lupta umbra trista cu razele ei mute
Ce-n noapte se risip.

Iar formele lor albe se schimba cu durere
Pe fiece minut,
si tremurande-noata in umbra si-n tacere
Sub valul lor tacut.

V.

Dar colo pe hotarul desertelor tacute
Era odinioara acel vestit Memfis.
Luminile, stiinta si artele placute
Facusera acolo al lumii paradis.
Aici era cetatea cu magice palate,
Aici locuitorii traiau ca-n sarbatori
Dar una data moartea aice se abate
si mana lor ingheata pe cupe si pe flori
D-atuncea, in tacerea anticelor deserte,
sacalul cel salbatic se plange intristat
si vanturile-ntoana lugubrele concerte
in vechile ruine ce timpul a-nfruntat.

VI.

Voi, umbre nevazute, o, fii de-nchipuire!
Sculati-va odata din ast tacut mormant!
Iar tu, lumina vietii, invie c-o zambire

Al lor trufas pamant!
Tacere! Iata noaptea!... O umbra se arata,
Rasare din pamant!
Ea face semn cu mana-i plapanda si uscata
Si mii de alte umbre se-nalta din mormant.
Trei regi ce ridicara aceste piramide,
Trei umbre, in tacere s-asaza la benchet.

Trei cupe aurite, la stelele splendide
Ridica deodata o mana de schelet.
O tanara printesa s-asaza in tacere
si cheama langa sine fantastici trecatori.
si intonand armonii d-amor si de placere,
Deschide valu-i d-aur pe sanul ei de flori.
Dar iata se aude o surda nechezare

De ageri cursieri;
Cambis paseste-n capul popoarelor barbare,
Mii tipete se-nalta in sanul desei seri.
O lupta crunta-ncepe si armele in vanturi
Rasuna cu tarie pe bratele de os;
Iar cetele-egiptene reintra in mormanturi
si aerul rasuna d-un zgomot fioros.
Eroul macedonic in urma lor apare.
El trage dupe caru-i popolii cei cuprinsi.
Aceste turme sclave se lupta cu turbare
Sa-nvinga in robie alti popoli neinvinsi!
Oh! nu mai e speranta d-aceasta omenire!
Tu, dulce libertate ce lumea-ai amagit,
Ori nu ai fost tu oare decat inchipuire?...
O, popol, inceteaza d-a cere-o fericire
Pe care nu stii insuti s-o lasi la cel robit!

Dar cine sparge inca nisipurile dalbe?
Soldatii lui preurma al sau car aurit.
Ei sunt fierosi si falnici si pletele lor albe
Sub arme au albit.
O manta de purpura pe umerii-i s-abate,
Iar braul lui luceste ca cerul instelat.
Alaturi sta amanta-i; divina-i voluptate

Pe toti a fermecat.

El trece; dar s-arata ordiile pagane.
Sub pasii lor pamantul in doliu s-a-nvelit.
Dar ei chiar se strecoara si-n urma nu ramane
Decat o suvenire de dor ce a pierit.
Dar cine e eroul a carui stralucire

Pe toti a intrecut?
Soldatii lui sunt palizi de lunga nedormire.
Ei n-au nimic in fata si-n vorbe neplacut.
Eroul ii conduce in valea glorioasa,
in purpura, in aur el nu-i investmantat.
Un redingot albastru, o slapa colturoasa
Acopera scheletu-i, de vanturi leganat.
Dar ochiul lui straluce de-o flacara straina

La ceilalti muritori!
Tacere! Mamelucii s-aduna, se dezbina
Prin umbra noptii deasa pe caii lor usori.
El face semn din mana... Ostasii lui s-aduna.
Scadroanele s-avanta prin campul nisipos.
O lupta cruda-ncepe si armele rasuna
Pe albele schelete ce stralucesc la luna,

Pe harcele de os.

Dar mamelucii zboara prin campii cei salbatici
Ca pulberea in vant,
si umbrele lor mute, cu caii lor fantastici.
Reintra in mormant.
O, tu, sublima umbra a unui zeu marit,
Tu ai trecut in lume si globu-a tresarit,
si tronurile mandre saltara spaimantate,
si regii coborara cu fruntile plecate,
Pe noul domn al lumii, smeriti intampinand,
si dreptul vechi cu frica la poale-i aruncand.

Orice putere, suflet, si viata, si tarie,
Vointa, libertate, adanca energie,
O zi intr-un om singur, unic s-au concentrat.
si jugul lumii veche maret a sfaramat.
El este, Bonaparte, sau flacara divina
De care Creatorul forma a lui tarana
Asa cum form-un fulger si-un vant vijelios
si ii arunca-n aer si urla furios,
si cand se-mplina aste proiecte-adanci, sublime,
Al vietii Domn le cheama in negrele abime.






La piramide


Aceasta pagina a fost accesata de 748 ori.