• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Gheorghita al Anghelinei

Pictorului Stefan Popescu


Nu fagaduiti niciodata ceva, decat dupa matura chibzuire. Cine fagaduieste cu usurinta, adesea fara voia lui savarseste un pacat. Cel ce vine sa-ti ceara ceva e manat fie de-o mare nevoie, fie de-o vie dorinta. Dumneata ii fagaduiesti, intr-o doara, ca sa scapi; iar el isi cladeste pe vorba dumitale planuri, iluzii, a caror risipire, in ceasul in care vede ca nu te tii de cuvant, ii poate pricinui adanca durere.

Eu, care de multe ori am avut din pricina asta chinuitoare remus- cari, ma vindecasem de acest cusur. Am facut intr-o zi juramant sa nu mai fagaduiesc pripit; dar, cu tot juramantul, in vara trecuta am cazut iar in pacat.

Sa vedeti.

Impreuna cu doi buni prieteni, nedespartiti tovarasi de pescuit, am fost spre sfarsitul lui iunie la lacul Ucigasului1 de la Cheile Bicazului. Ati fost vreodata pe acolo? Nu? Pacat. E unul din cele mai incantatoare din multele colturi de rai ale tarii noastre. Inchipuiti-va, in munti, la o inaltime de 1300 de metri, un lac de trei-patru ori mai mare decat parcul Carol, facut prin prabusirea unor stanci, care au inchis valea unui izvor. De jur imprejurul lacului cu apa ca lacrima, munti imbracati in brazi seculari si stanci uriase de toate culorile curcubeului. Admirabil loc pentru o statiune climaterica, si de iarna, si de vara.

La un ceas de la sosire, dupa ce ne-am descarcat lucrurile din Lacul-Rosu automobil si am oranduit unde o sa manem noaptea, am plecat la pescuit, fiecare in alta directie, ca sa nu ne stanjenim unii pe altii Cum mergeam asa, purtand geanta, undita si minciocul, la o cotitura ma intalnesc cu un cioban, insotit de un baiat ca de doispre- zece ani.

- Sunt pastravi p-aici, ma vere?

- Sunt, dar nu p-aici, mai incolo, spre coada rece.

- Si unde e coada rece?

- Va duc eu, raspunde grabit baietasul, si intinzand mana: dati- mi mie minciocul, sa-l port eu.

- Dar tu treaba n-ai?

- N-am; am dus niste bernite la stana si acum ma inapoiez spre casa.

Si intorcandu-se spre cioban:

- Badie, te rog, spune matale maicu- tei sa n-aiba grija de mine, c-am ramas aici cu un boier, sa-i ajut la pescuit.

Ii dau minciocul multumit de aceasta tovarasie dorita: e intot- deauna bine sa fii intovarasit la pescuit de un baietan, care-ti poate fi de mare ajutor. Si ma duce la un loc bun de tot. De la prima aruncatura a mustelor pe apa, prind un pastrav zdravan. Il aduc binisor spre minciocul pe care baiatul il manuieste cu mare dibacie.

Aflu din vorba lui: ca-l cheama Gheorghita al Anghelinei, ca tat-su a murit in razboi, ca el e al saselea fecior si c-a facut cinci clase de tara. Si pe masura ce trece vremea, imi dau seama ce minunat tovaras mi-am capatat. Cu cata tragere de inima si dibacie ma slujeste, saracutul! De cateva ori s-a urcat sprinten ca o veverita, in brazi, ca sa-mi descate mustele prinse in craci - si tot de atatea ori a intrat pana la brau in apa rece ca gheata, ca sa poata prinde in mincioc pastravii pe care, din pricina stancilor, nu-i puteam aduce la mal.

Cand ne-am intors la pranz la casa padurarului, mi-a cerut un briceag cu care a curatat pastravii, i-a invelit frumos in frunze de brusture; a alergat la izvor sa ne aduca apa proaspata, si-n loc sa stea sa manance merindele pe care i le intindeam, a cerut nevestei padu-rarului o donicioara, cu care a alergat in padure, sa ne caute fragi.

Seara, fara sa-l indemne nimeni, a adus cateva brate de lemne, a ingrijit de foc, ne-a tras tuturor cizmele, le-a curatat si le-a asezat frumos in dosul cuptorului; a intins o sfoara de la balamaua usii pana la fereastra, a spanzurat pe ea hainele; si n-a plecat sa se culce in fanul din podul grajdului decat dupa ce s-a incredintat ca nu mai aveam nevoie de absolut nimic.

A doua zi, cand se ingana ziua cu noaptea, tot el a venit sa ne trezeasca, ciocanind cu sfiala in geam.

Si cum sta alaturi de mine, il aud oftand.

- De ce oftezi, ma Gheorghita? El se trezeste rusinat:

- Ce, oftai?

Racaie cu batul minciocului pamantul dinaintea lui si fara sa ridice ochii:

- Imi pare rau ca automobilul nu e al matale

- De ce?

- Mi-a spus soferul ca domnul doctor si-l duce singur, n-are nevoie de ajutor Sa fi fost al matale, poate ma luai ajutor

- Dar ce, tu ai vrea sa te faci sofer?

-Tii! tare mi-ar fi drag Matale n-ai automobil?

- N-am.

- Pacat!

- Zi, d-aia oftasi?

- Pai

Ma uit la el. Abia acum bag de seama ce copil frumos e, cu ochii lui inteligenti, negri ca doua picaturi de pacura. Saracutul, cum as vrea sa-l ajut

Nu stiu cum sunteti dumneavoastra, dar eu ma innebunesc dupa baietasii de seama asta, cand nu mai sunt copii si nici nu sunt inca oameni; mai ales flacaiasii astia de la tara.

Baietasii de la oras, de seama lui Gheorghita, sunt de obicei prea destepti, prea isteti, prea stiu multe Stiu eu? Discutiile auzite in casa parintilor, articolele citite prin ziare, unele filme de cinematograf, lipsa contactului cu frumusetile naturii, otrava care pluteste in atmosfera oraselor, toate astea la un loc le prapadesc fragezimea sufletului. Flacaiasii de la tara sunt negresit mai putin iscusiti, mai neinvatati, dar le ramane parca sufletul mai curat.

Eu, unul, va marturisesc ca-mi place grozav sa stau de vorba cu ei. Dupa o jumatate de ceas imi simt sufletul primenit

- Matale, eu zic, ca trebuie sa ai multi prieteni care au automobil Poate cunosti vreunul care sa aiba nevoie de sofer

- Stiu eu? sa vedem poate

La acest raspuns, care totusi nu cuprinde nici o fagaduiala, copilul ridica ochii, infloriti de bucurie si de fericire. Mie nu mi-ar trebui leafa As munci numai pe mancare si pe imbracaminte.

- Dar bine, tu esti prea mic, prea crud. El raspunde ofensat:

- Sunt de doisprezece ani, merg pe treisprezece.

- Dar maica-ta ce zice? Te-ar lasa?

- Maica? Ei! de cate ori zice ea: "Cum n-ai si tu noroc, mai Gheorghita, ca Vasilica al lui Boian?" E un baiat de la noi n-a facut decat trei clase Si l-a luat un boier de la Brasov, intai ca ajutor Si acum e sofer Eu am invatat cinci clase, si acum stau asa ma prostesc cu vitele la pasune

E in vorba lui, in privirea lui, in toata infatisarea lui, un fermecator amestec de gravitate si de dragalasie

Saracutul, cum as vrea sa-l ajut

Ma gandesc ca, desi n-am automobil personal, asezamantul de care atarn are L-as lua cu mine la Bucuresti si as starui sa fie primit ca ajutor de sofer De locuit ar locui la mine Lucrul imi pare foarte usor de realizat Dorinta mea de a-l ajuta imi ascunde toate piedicile, toate obiectiile; iar oftatul lui: "ce mare pomana ti-ai face matale cu mine!" imi inlatura orice rest de codire.

- Bine, mai Gheorghita, daca e asa, te iau cu mine la Bucuresti. El imi ia mana, mi-o saruta si intreaba:

- Dumneavoastra cand plecati?

- Maine dimineata.

- Cate ceasuri sunt? Ma uit la ceas:

- Opt si jumatate.

- Eu ma duc sa spui maichii; sa ma-mbrac si sa-mi iau ceva primeneli. Matale ma astepti aici, ca eu peste doua ceasuri sunt indarat

Uite asa m-am legat sa aduc in Bucuresti pe Gheorghita al Anghelinei din Bicaz.
*

Nu se implinisera doua ceasuri, cand s-a intors, gatit frumos, curat, cu palarie noua, cu camasuta ca fuiorul, cu cojocel inflorat si cu ghete noi, insotit de mama-sa, o femeie pe a carei fata ofilita se vedeau ramasitele unei frumuseti prapadite. S-a oprit la cativa pasi de mine, a inganat marait: " ’na ziua" si, dupa ce catava vreme m-a privit cercetator, cautand sa desluseasca din infatisarea si din chipul meu cu ce fel de om avea de-a face, a adaugat:

- Sarut mana. Zic:

-Vasazica, il lasi sa ti-l iau la Bucuresti?

Ea a stat nitel in cumpana; dar Cheorghita a raspuns repede:

- Ma lasa; de ce sa nu ma lase? Zic:

- Nu te-ntreb pe tine, o intreb pe ma-ta.

Femeia s-a sters cu coltul maramei la gura, pe urma, inaintand pana langa mine, mi-a luat mana si, dregandu-si glasul:

- Il las, domnule, dar sa ai mila de el, ca e crud. Gheorghita nu-mi da pas sa raspund si zice:

- D-asta sa n-ai mata grija, maicuta, ca eu stiu ce fel de om e domnu.

- Dar de unde stii tu, ma? l-am intrebat eu. El a clatinat din cap a om sigur de ce spune:

- Stiu eu.

Am asigurat pe femeie c-o sa ma port cu el parinteste, i-am spus ca in fiecare luna o sa-i trimit prin posta, deocamdata cate trei sute de lei. Ea s-a dat sa-mi sarute mana, pe urma si-a cuprins copilul in brate si, sarutandu-l, il povatuia sa nu iasa din vorba mea si sa ma slujeasca cu credinta.

El ii stergea ceva de pe obraz:

- Lasa, maicuta, sa vezi matale, cand m-oi intoarce eu ca Vasilica al lui Boian.

Dupa ce a plecat, mi-am adunat sculele de pescuit si am pornit cu

Gheorghita spre gazda, unde ma asteptau tovarasii cu dejunul.

- Dar ce te-ai gatit asa, ma Gheorghita? l-a intrebat doctorul. Am raspuns eu in locul lui:

- Il iau cu mine la Bucuresti.

Doctorul a ridicat sprancenele a mirare; iar Gheorghita si-a asezat bocceluta pe prispa, a cerut nevestei padurarului donicioara si a plecat fuga in padure, sa ne culeaga fragi.

Pe cand mancam, doctorul zice:

- Adevarat? Iai baiatul la Bucuresti?

I-am explicat ca mai demult aveam intentia sa caut pentru automo- bilul asezamantului un ajutor de sofer, si, fiindca copilul imi spusese ca visul lui era sa ajunga sofer, m-am hotarat sa-l iau pe el.

Soferul doctorului, care ne servea la masa, zice:

- D-aia ma intreba el azi-noapte daca aveti si Dumneavoastra automobil si ce fel de om sunteti. Ma intreba: "Ce fel de om e boieru asta? O fi batand rau cand ii greseste cineva ceva?" Si cand i-am spus ca sunteti om bun, nu mai putea de bucurie.

- Nu stiu daca faci bine a zis doctorul la o vreme.

- De ce?

- Stiu eu? Poate ca gresesc, dar eu in locul dumitale nu l-as lua.

- De ce?

Ca sa nu priceapa soferul, doctorul imi raspunse in frantuzeste:

- Eu nu m-as putea hotari atat de usor sa smulg un baietas de la tara si sa-l duc in Bucuresti, mai ales ca sa-l bag in corporatia celor mai ticalosi oameni Dar in sfarsit daca ai hotarat asa loc in automobil e si pentru el si pentru bocceluta lui.

Dupa catava vreme de tacere, doctorul adauga:

- Il iai cu dumneata in vilegiatura de doua luni, de care ne vorbeai?

Aceasta intrebare a doctorului a fost ca o ridicare de cortina, indaratul careia imi aparu toata realitatea, pe care dorinta mea de a ajuta pe Gheorghita mi-o ascunsese.

Si realitatea era asa: ne gaseam la sfarsitul lui iunie. Peste trei zile seful asezamantului pleca in strainatate, de unde nu se intorcea decat pe la mijlocul lui septembrie; eu de asemenea plecam din Bucuresti, pentru doua luni, intr-o statie climaterica. Seful luase dispozitia ca, in ajunul plecarii sale, automobilul, care avea nevoie de reparatii radicale, sa fie bagat intr-un atelier, de unde nu trebuia scos decat in ajunul intoarcerii sale din strainatate

Fara sa vreau ma intorsei brusc spre directia in care pierise Gheor- ghita, ca pentru a-l striga.

Dar de ce sa-l strig? De ce?

Ca, dupa ce ii fagaduisem ca-l iau, dupa ce alergase sa se imbrace, dupa ce isi luase ramas bun de la maica-sa, acum sa-i spui ca nu-l mai iau? Caci era lamurit ca nu-l puteam lua. Cum si cui l-as putea lasa singur timp de doua luni in Bucuresti?

Din clipa aceea nimic din frumusetile raiului in care ne gaseam n-a mai putut patrunde in mintea si in inima mea, framantate numai de cautarea chipului in care as fi putut sa-i spui ca pregatirea si bucuria lui fusesera zadarnice.

Doctorul m-a sfatuit intr-un fel, celalt prieten intr-altul. Dar aman- doua sfaturile mi-au parut absurde, ridicole. Nici unul nu putea nici sa explice, nici sa scuze aceasta brusca revenire asupra hotararii mele. Ce era de facut? Va jur ca nu exagerez spunandu-va ca ma gaseam in starea unui bolnav, care-si muta perna de la un capat al patului la altul, ca sa se racoreasca.

In vremea asta Gheorghita s-a intors cu donicioara de fragi - a mancat in graba si acum ajuta padurarului la afumatul pastravilor. Il auzeam:

- Bade Niculae, nu e asa? Pe urma, dupa ce s-o afuma bine, sa punem pe foc un brat de urzici, ca fumul de urzici vine de le da un glant1: se fac ca de aur Asa ii face badea Sandu.

Acum e langa sofer. Se invartesc imprejurul masinii. Are in mana stanga un notes mic, in dreapta un plaivaz. Intreaba pe sofer cum se cheama diferitele parti ale masinii, moaie plaivazul in gura si inseamna in notes.

Imi face rau. Ca sa nu-l mai vad, pe cand tovarasii mei dorm, imi iau undita si plec, spunandu-i rastit sa ramaie la afumatoare, ca n-am nevoie de el

Nimic n-am putut prinde; iar spre seara, cand ma-ntorc, il gasesc lucrand cu zor la impletitul harzoabelor de cetina, in care vor fi pusi pastravii afumati.

- Ma, dar dibaci esti, ma Gheorghita, la toate te pricepi, zise padurarul, parca intr-adins; ca sa-mi racaie mie inima
*

Abia tarziu, spre ziua, dupa lungi framantari si zvarcoliri, mi s-a aratat chipul in care sa-l vestesc ca nu mai pleaca cu noi.

Cand m-am trezit, era pe prispa - ajuta soferului la adunatul lucrurilor.

Geamul era deschis - ma putea auzi. Prefacandu-ma ca nu-l vad, am zis doctorului:

- Doctore, ce vis ciudat am visat azi-noapte. Se facea ca ma intorceam de la pescuit, si ici, langa capul podistii, imi iese inainte Maica Domnului, asa cum e zugravita in biserica: frumoasa, cu un cerc de lumina imprejurul capului. Numaidecat am cunoscut-o si mi-am scos sapca din cap Nu vedeam pe Gheorghita, dar il simteam cum

asculta. Maica Domnului a facut un pas spre mine si m-a intrebat: "Vrei sa iei pe Gheorghita cu dumneata?" Zic: "Da." Ea mi-a raspuns, clatinand din cap: "Sa nu-l iei, ca moare pe drum". Am ramas incre- menit. Zic: "Vasazica, sa nu-l iau niciodata?" "Ba da, mi-a raspuns Maica Domnului. Alta data poti sa-l iei, dar acuma nu, ca moare pe drum" Si a pierit, iar eu m-am desteptat

Baiatul a ciocanit in usa.

- Intra! am strigat si, dand cu ochii de el, zic: Ma Gheorghita, stii ce vis ciudat am visat azi-noapte?

El raspunde cu un glas obosit:

- Am auzit.

Pe urma, dupa ce isi musca degetul aratator de la mana stanga:

- Si zici matale c-avea cerc de lumina imprejurul capului?

- Da, intocmai cum e zugravita in biserica.

- Dar nu e asa? a spus ca alta data poti sa ma iei.

- Da, i-am raspuns, alta data te iau neaparat.

Am scos cateva parale, i le-am pus in mana si l-am sarutat pe frunte. Baiatul s-a uitat la bani, s-a uitat de jur imprejur, si-a muscat buza de sus, si-a muscat buza de jos si pesemne facandu-si socoteala ca n-ar fi putut asista cu destula liniste la plecarea automobilului:

- Eu ma duc, ca plange maica degeaba dupa mine.

Si m-ai fi asteptand si acuma, Gheorghita al Anghelinei.





Gheorghita al Anghelinei


Aceasta pagina a fost accesata de 745 ori.