• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

In lumea dreptatii - Partea 02

Avea dreptate nenea Mache: nu, nu facea de avocat! Painea cea de toate zilele pe care abia o castiga il costa prea multa framantare si prea multa sila de el insusi si de toate. Pe langa pricinile din afara care- i produc dezgustul astei meserii sunt si pricini dinauntru. Mostenise de la tata-sau o inima buna, iubitoare de frumos si de adevar. Ajutorul banesc al boierului Marescu, scutindu-l de nevoia de a munci spre a- si castiga existenta, ii dase putinta de a-si cultiva talentul la vioara si de a-si impodobi mintea cu cunostinte frumoase, dar il impiedicase de a cunoaste realitatea vietii; si acum era silit sa munceasca pentru castigarea ei, intr-o lume in care insusirile lui sufletesti nu erau de nici un folos, monede fara curs in piata.

Ce cauta el intr-o meserie in care insusirea de capatai era siretenia? Ce n-ar da sa poata reincepe invatatura altei meserii! A! daca ar fi putut banui - in vremea cand, dupa indemnul staruitor al Marescului, se hotarase sa invete Dreptul - amaraciunea sufleteasca si dezgustul de care se simtea acum inecat, ar fi primit mai bucuros s-o curme cu invatatura si sa urmeze meseria simpla, dar curata si cinstita, a dascalului Rizea, in strana bisericii din Pitesti

Adeseori vorbea cu ai lui:

- Ma mir ca nu pricepi dumneata, un om asa de inteligent. Dar nu e meserie care sa-ti produca framantari sufletesti si care sa te sileasca la scamatorii cu propria ta constiinta, ca asta. Nu e meserie care sa-ti produca atatea indignari. S-o comparam cu meseria dumitale de doctor. Ai in fata dumitale un bolnav. Daca i-ai ghicit boala, daca ai fost chemat la timp, daca organismul bolnavului nu e cu desavarsire prapadit si daca ii dai doctoria prescrisa de stiinta, se produc in organismul lui reactii, operatii chimice carmuite de legi statornice, si bolnavul se vindeca. Asa e?

- Asa, raspunde doctorul Georgescu.

- E! la meseria noastra nu e asa. Vine un om la mine cu o pricina. Are dreptate, dreptate evidenta si absoluta. Ii studiez procesul, adun jurisprudenta, doctrina, i-l pledez cat se poate de bine. Ar trebui sa castig; si cu toate astea il pierz; pentru ce? pentru ca aici hotararea judecatorului nu se produce, ca in cazul dumitale, dupa o lege fizica, statornica, ci depinde de vointa lui libera, pe care, ca s-o cuceresc, nu e destul sa am dreptate si sa i-o fac evidenta; mai imi trebuie si altceva, pe care nu-l am si-l are protivnicul meu, care-mi tagaduieste dreptatea.

- Bine, sileste-te si castiga acestaltceva, zicea Antonescu.

- Cum?

- Adaptandu-te la mediu, ti-am mai spus-o.

- Imi pare rau de dumneata, nene Alexandre! Aduceti-va aminte de afacerea lui Manolescu. Stiti cata dreptate avea. Am studiat si am pledat procesul cat nu se putea mai bine. L-am pierdut! Si stiti pentru ce. V-am spus cum am intalnit pe Berlescu ducandu-se in sus cu o trasura in ziua pronuntarii hotararii; v-am spus cum am intrebat pe birjar unde-l dusese si cum mi-a raspuns ca il dusese la judecatorul de sedinta Se poate ceva mai revoltator? Se poate altceva care sa te duca cu indignarea pana la granitele nebuniei? Si baga de seama, clientul ala nu mai vine la mine cat o fi, si patania lui, pe care o s-o istoriseasca tuturor, face ca nici altii sa nu-mi vie. Si are dreptate, bietul om. El n-a venit la mine ca sa-mi asculte pledoaria, el a venit ca sa-i castig pricina si i-am pierdut-o!

-Ma il a raison il povero ragazzo, zicea Caselli.

- Negresit ca am dreptate. Caut in zadar ceva analog, care s-ar putea intampla in meseria unui doctor. A! uite: inchipuieste-ti pe un prieten, pe un frate, care ti-e drag ca ochii si pe care-l cauti de o rana primejdioasa. Il ingrijesti, il speli, il pansezi, si merge spre bine. Deodata vezi ca rana se agraveaza. Tai, raclezi, cauterizezi, iei cele mai riguroase masuri de antisepsie zadarnic! Ii e rau, maine mai rau, poimaine si mai rau. Te silesti, te zbati, te framanti si simti ca-l pierzi, fara ca sa poti pricepe pricina raului si deodata descoperi ca ingriji- torul bolnavului, cand pleci dumneata de langa el, dupa ce i-ai spalat rana, i-o infecteaza dinadins cu puroi de la altul. Spune-mi daca nu ti-ar veni sa-l ucizi Cat despre chestia adaptarii la mediu, ce pretinzi dumneata, nene Alexandre? ca putinta de a te adapta mediului e o dovada de superioritate?

- Da.

- Ba nu.

- Ba da!

- Ba nu! Adaptarea la mediu e o conditie de existenta la care se supun orbeste plantele si animalele inferioare. Cu cat o fiinta e mai sus pe scara vietuitoarelor, cu atat cauta sa se dezrobeasca de sub greutatea acestei nevoi. Omul seaca baltile; omul spinteca muntii si scobeste tuneluri; omul primeste sa fie schingiuit si zice: "epur si muove!", omul pune mana pe bici si goneste zarafii din templu. Omul transforma mediul.

- Daca poate, daca nu

- A, nu! pentru stima pe care ti-o port, te rog sa nu-mi mai spui vorba asta Pe urma e altceva care ma stiu eu? e gandul ca permanenta ticalosiei sufletului omenesc e conditia existentei noastre.

- Aici n-ai dreptate, zicea doctorul. Tot asa si la meseria noastra: permanenta boalelor si a durerii e conditia existentei noastre.

- Da, si cu toate astea e o nuanta. Mai intai, durerea, vezi, are rostul ei, slujeste la ceva in lume; dar la ce poate sluji ticalosia? Pe urma, voi sunteti chemati sa alinati, sa vindecati durerea, nu s-o exploatati. Noi nu avem chemarea de a vindeca ticalosia omeneasca; dimpotriva, o exploatam. Uite, nu mai departe, alaltaieri seara - stie si nenea Mache, ca era de fata - mi-a venit un taran de la Mandresti, taran chiabur, se cunostea dupa port. Avea a doua zi un proces la tribunal. Il dase in judecata frate-sau, cerand sa imparta cu el cele douazeci de pogoane de pamant ramase de pe urma lui tat-su; il intreb daca-l recunoaste de frate si-mi raspunde: "Da, mi-e frate, dar de ce sa se scoale tocmai acum, dupa optsprezece ani de la moartea taichii?"

"Pai bine, zic, d-asta n-ai sa te plangi dumneata. El stapaneste ceva din avere?" "Pai cum? i-am dat un pogon." "Are copii fratele dumitale?"

"Are." "Cati?" "Sapte." "Dar dumneata?" "Am si eu doi." Zic, "Bine, nu e pacat, el cu sapte copii sa stapaneasca un pogon, si dumneata numai cu doi copii sa stapanesti nouasprezece? De ce nu vrei mai bine sa le imparti cu el frateste? sa nu mai cheltuiti nici dumneata, nici el cu judecata, ca costa o groaza de parale. Mai bine ia-l, vino cu el la mine, sa va fac un act de imparteala, sa renunte si el la venitul pamantului pe ai optsprezece ani, ca sade rau sa va mancati intre voi, frati ce sunteti." Dupa ce s-a gandit nitel, a plecat, zicand ca o sa vie cu frate- sau. Nenea Mache, care era de fata, mi-a prevestit ca n-o sa mai vie, ca o sa-l duca vreun samsar la altul si o sa-i dea parale bune si o sa-l aiba client doi-trei ani, in care vreme o sa-i vie in curte de treizeci de ori, intotdeauna cu mana plina de plocoane. Si asa s-a intamplat. Asta a fost alaltaseara. Ieri l-am vazut la tribunal cu Benes. Sa-l fi auzit cu ce tarie tagaduia fratia lui frate-sau, un nenorocit trentaros pe care de-abia se tinea zeghea: "Nu-l cunosc! nu e frate cu mine. E crescut de suflet de taica!" Procesul s-a amanat peste sase luni, ca sa-si dovedeasca crestinul fratia. Pe urma l-am vazut pe omul meu intr-un colt, se scobea de parale. A venit in pragul camerei avocatilor, a facut un semn cu capul. Benes a trecut in odaia de alaturi. L-am auzit cum ii zicea: "Lasa, ca am sa ti-l aduc pana i-o iesi parul prin caciula, pana s-o lipsi"; apoi s-a intors radios zornaind un fisic de patace Si n-ar fi de mirare sa castige procesul. Cine stie ce forme scapa din vedere frate- sau!

Nu, nu face de avocat, avea dreptate nenea Mache.

Si ceea ce-l mahneste mai mult decat toate, mai mult decat greata nevoii de-a iesi grabit dupa client si de a se precupeti pentru onorariu, e pierderea linistii si a seninatatii de odinioara. Se simte nervos, suparacios si - ce e mai dureros si mai dezgustator - isi simte inima napadita de ura si de invidie, el care nu cunostea ce sunt aceste injositoare patimi.

Purtarea fata cu dansul a lui Berlescu si a presedintelui Zarnescu i-a aruncat in inima samanta lor.

Zarnescu - iata unul care se adaptase grozav mediului, daca el, omul bun de odinioara, care in vremea vietii la Valeni n-ar fi fost in stare sa vateme pe nimeni, putea acum pe de o parte sa-l intrebe cu un zambet prietenos: "Ce mai faci, Andreias-baietas.", iar pe de alta parte sa-l loveasca de cate ori avea prilej.

Pe langa pricinile neintelegerii din trecut, au mai venit si alte imprejurari care au sporit-o. Intr-o zi, Andrei pierduse un proces, a carui dreptate era vadita tuturor. Nemaiputandu-si stapani mania, strigase in camera avocatilor: "Astia nu sunt judecatori, sunt slugi!" Atunci se ridicase Vineanu, care-i fusese adversar:

- Nu e permis unui avocat sa se exprime astfel!

- Ce, nu e permis sa spui adevarul?

- Adevar-neadevar, nu stiu, dar eu in calitatea mea de decan al baroului

- Nu vreau sa stiu!

- am dreptul sa observ pe avocatii care se exprima necuviincios la adresa

- Nu vreau sa stiu!

- Am sa-ti dau avertisment!

- Poftim!

Striga unul, striga si celalt. In dreptul usii se adunase lume, copistii din grefa de alaturi, arhivarul; si de la unul la altul vestea ajunsese la Zarnescu, care a chemat pe Vineanu sa-i istoriseasca ce s-a intamplat. Se poate intelege ce indignare l-a cuprins, auzind ca "tarcovnicul" il facuse sluga, pe el, caruia venerabilul Vineanu, cu barba alba de patriarh, ii zicea in sedinta: "De cand avem distinsa onoare de a va avea in capul justitiei acestui judet"

D-atunci pornise impotriva lui Andrei cel mai suparator razboi. A! nu lovea cu sabia, sa se cunoasca; dar in fiecare zi impungea cu acul.

Si are un judecator la indemana niste ace subtiri-subtiri, care nu lasa nici cea mai mica urma. Acolo, in cuptorul "suveranei aprecieri, care scapa oricarui control", coace judecatorul un cozonac mare, din care daca n-o vrea sa impartaseasca pe un avocat cu nici o firmitura, il lasa pe drumuri; si mai are un presedinte si putinta de a face sa fie vadit pentru toata lumea din sala care avocat ii e drag si care nu. Unul intra la el de-a dreptul, altul va sa astepte: "Domnul presedinte e ocupat." Pentru unul se gaseste in condica orice termen cere: "Ce termen va convine?"; pentru altul termenul vine la randul condicii: "Optsprezece noiemvrie". "Domnule presedinte, optsprezece noiemvrie vine peste sase luni, si omul n-are ce manca." "Optsprezece noiemvrie. Domnule grefier, striga alt proces." Unul e lasat sa vorbeasca in liniste, fara intreruperi; poate sa faca zeflemele la adresa adversarului, si e ascultat cu incordare; celalalt e ascultat cu sila, cu priviri aruncate in tavan sau cu soapte catre celalt judecator ori e intrerupt: "Veniti la chesti- une treceti peste asta, cunoastem scurtati avem inca zece procese." Unuia, macar ca cere cuvantul pentru a treia oara, i se da cu politete: "Poftiti, aveti cuvantul!"; celalalt daca cere replica, i se raspunde scurt si taios: "Tribunalul e luminat."

Si iata acum ca de purtarea presedintelui se molipsesc si ceilalti functionari.

Mai deunazi Ilies, ajutorul de grefa, caruia Andrei ii cerusefrumos un dosar, ii raspunde tipand: "Nu se poate. Citeste regulamentul grefei! La ora 3!"

A! ce val de sange vajaitor ii adusese in urechi raspunsul asta. Ast Ilies era ajutor de grefa si in vremea cand era el judecator - si fiind prins intr-un rand ca sfantuia impricinatii, se tarase ca o rama dinain- tea lui Andrei, luandu-i mana in mainile lui vesnic inadusite si rugandu- se sa staruiasca sa nu-l dea afara. Si uite acum cum ii vorbea. Si daca se plansese in camera avocatilor, era acolo si Berlescu sa-i raspunda:

"Ai inceput sa suferi de mania persecutiei."

Cinismul astui om si zeflemeaua ieftina, intampinata intotdeauna de hazul tuturor, sub care isi ascundea cu atata mestesug nulitatea, scotea din fire pe Andrei. De cate ori plecase de la tribunal nebun de manie. Acum il cunostea perfect. Stia ca, de doua ori ales in parlament, nu deschisese o data gura sa spuie un cuvant despre pasurile celor care-l trimisesera acolo; ca pentru dansul deputatia nu era decat un prilej de ghesefturi, ca afacerea indigenatelor si a canalizarii orasului, de care vorbea in soapte toata lumea. Si ast om necinstit, ignorant si netalentat il palmuia in fiecare zi cu o zeflemea care-l injunghia in inima.

Adeseori, cand n-avea procese, venea cu cate o carte la tribunal, cu gandul ca la plecare sa iasa undeva la camp si sa citeasca. Pentru Berlescu, Spencer era Laibar si Nietzsche era Nita: si cum radeau ailalti, cand il intreba: "Iar ai venit cu Laibar?"

Alteori, stiind ca Andrei era in odaia de alaturi si poate sa auda, zicea unuia dintre avocati: "Ma, sa intrebi pe Rizescu, daca zici ca e citit, sa ne spuie el noua de ce fel de cires erau tunurile lui Mihai Viteazu, de cires dulce ori de cires amar?" Si toti se prapadeau de ras. Iaca azi. Andrei a pierdut un proces, in care de cealalta parte a pledat Berlescu, si acum, in camera avocatilor, istoriseste unuia ca la inceput venise la el clientul lui Berlescu, dar ca-l refuzase vazand ca n-are dreptate - si in hohote de ras, care fac sa zbarnaie geamurile, Berlescu ii arunca in fata cu cinism:

- Tot aceeasi soarta aveai si daca erai de ailalta parte.

Si iata-l acum pe el, linistitul, masuratul de odinioara, venind acasa ca un nebun si spalandu-se pe cap cu apa rece apa rece apa rece ca sa-si goneasca sangele care vajaie si zvacneste in urechi, pe cand Elena, speriata, il dojeneste:

- Andrei! Pentru numele lui Dumnezeu! Esti de nerecunoscut! Atunci se linisteste deodata. Da, are dreptate Elena. Asa e. Uitase ca i-a fagaduit sa nu mai vie asa acasa, sa nu-i mai otraveasca si pe ei, sa se intoarca cu zambetul pe buze; si trecandu-si mana peste frunte ca sa goneasca cel din urma rest de suparare:

- Vrei sa iesim nitel impreuna, sa ne plimbam?

- Da, dar a venit adineauri o cucoana batrana, care zicea ca are treaba cu tine. A spus ca se intoarce la sase. Daca vrei, asteapt-o. Eu ma duc nitel la Didi Urziceanu. Cum ispravesti, ia-l pe Radu si vino de ma ia, sa mergem cu totii sa ne plimbam.

- Bravo, viu neaparat

La sase vine femeia. E o cucoana batrana, uscativa, imbracata in negru, pe cap cu o boneta de dantela tot neagra. Intra, se aseaza jos si incepe sa vorbeasca cu voce blanda si duioasa, oprindu-se din cand in cand:

- Uite la ce-am venit, cocoselul maichii. Ma vezi, sunt batrana, neputincioasa Am venit la dumneata ca am auzit ca esti un om cinsitit si cu frica lui Dumnezeu Eu n-am pe nimeni decat o nepoata, fata fii-mii, care e la azil la Bucuresti Din pensia raposatului, din ce-am mai castigat si eu cu cusutul, pe la unul si pe la altul, si din vanzarea viei - c-am avut si eu o vie, zestre de la parinti, dar am dat-o ca mi-o culegeau vecinii si nu puteam ingriji de ea si asa, am pus si eu deoparte, coconasul maichii, ban cu ban, Dumnezeu ma stie cum, sa adun si eu o zestre Viorichii, nepoati-mii, cand o fi sa se marite, sa nu fie silita sa ia pe cine i-o iesi-nainte ca acum, vezi, in ziua de azi, o fata fara zestre, mai bine sa nu dea Dumnezeu - si asa, cu spargerile astea de se tot fac de la o vreme in oras, singura cum sunt, mi-e frica, Doamne fereste! sa nu vie si la mine si nu mi-e de viata mea, dar mi-e de zestrea copilitei

- Si cati bani aveti? intreba Andrei.

- De! cocoselul maichii, banul se praseste daca nu-l risipesti am douasprezece bonuri de cate o mie Si mi-a deschis si mie capul unul si altul ca la ce sa tin banii in bonuri? De ce sa nu-i dau cu ipoteca, sa iau o dobanda de zece ori de douasprezece la suta? Dar tot mi-a fost teama sa-i dau, sa nu pierz zestrea si viitorul fetei Si acum am auzit de dumneata ca esti om cinstit si cu frica lui Dumnezeu Si d-aia am venit sa-ti spui ca, daca mi-ai gasi dumneata un loc bun si sigur,i-as da dupa vorba dumitale Si nu degeaba; te platesc, cocoselul maichii, cu ce ma-i indatora, si daca are coconita ceva de cusut, bucuros o ajut

Si vazand pe Radu, care intra imbracat, gata de plecare: Aoleu! vin la maica, ingerasul maichii, ptiu! ptiu! ptiu! de cand sunt n-am vazut asa copil frumos.

- Bine, cucoana draga, zice Andrei, cu draga inima, o sa ma caznesc sa-ti gasesc un loc sigur

- Sigur, coconasul maichii, sa nu pierz viitorul fetei.

- Si cand voi gasi, te instiintez. Unde stai dumneata?

- Langa Baratie, cocoselul maichii o casuta mica si rosie. Zinca

Sardareasa, ma cunoaste domnul Mache.

- Prea bine.

- Asa. Buna ziua. Dumnezeu sa te bucure de copilas. Si aplecandu- se sa mai sarute o data copilul, pleca

- Mergem.

Isi ia palaria si o pornesc

Pe strada Salcamilor, copilul zice:

- Taticule, uite mamica, vine incoace cu un domn.

- Unde?

-Tocmai colo in capul ulitei.

Andrei nu vede bine de departe. Peste catava vreme o vede si el: vine iute-iute insotita de cine oare? a! de Benes, colegul de avocatura al lui Andrei.

S-au intalnit drept in poarta clubului.

- Buna ziua, Andrei.

- Buna ziua.

- Veneam din colo si ti-am insotit cucoana, care iesea de la

Urziceanu. A! Ce mai faci, domnule Radu? Nu-mi zici buna ziua?

- Buna ziua.

- Mi-a vorbit Caselli de tine. Cica esti un muzicant si jumatate. Copilul se uita cu admiratie la el. Ce elegant e! Haine civile, ghete fumurii, manusi rosii, pardesiul cu captuseala de atlaz pe mana stanga, iar in dreapta, baston cu maner de aur.

- Si unde va duceti?

- Sa ne plimbam nitel afara din oras.

- E! petrecere buna. Sarut mana. La revedere.

Si invartindu-si bastonul intra in club. Andrei da bratul Elenei si o pornesc.

E acolo, la marginea orasului, o punte peste garla, care duce inspre vii. De-o parte si de alta a drumului sunt salcii, anini mari si tufisuri dese in care canta privighetorile de la Pasti pana la inceputul lui iunie.

- Ia auzi, mamico, ce frumos canta privighetorile - si colo, si colo, si colo. Ai auzit cum a facut aia? Clings! Clings!

- Da.

Ajunsi pe punte, copilul arata pestii care se vad jos in apa limpede ca sticla. Sunt sute. Unii stau in loc ficsi, la suprafata, altii inoata repede pe dedesubt, licarind ca niste scantei argintii.

- Ia uite, mamico! unul mare, colo. A! ce mare.

- Da, raspunde Elena, fara ca sa se uite.

- Eleno, ia te uita colo ce de nuante sunt in dealurile alea. Civit, violet-inchis, violet-deschis - si cate feluri de albastru! Uite albastrul ala din fundul zarii, ca fumul de tigara.

- Da.

- A! Daca mi-o ajuta Dumnezeu sa castig ceva parale in lunile astea, sa nu intram in vacanta mare fara un ban, ca anul trecut, cum m-as duce si eu la vie la nenea doctorul, sa-mi daruiesc zece zile de repaus, de odihna desavarsita desavarsita

- Da.

- Dar ce ai tu? Nu ti-e bine? Ai ceva.

- Ma doare capul. Am stat acolo la Urziceanu langa niste stanjenei, care miroseau asa de tare, incat m-a apucat capul ingrozitor

- Vrei sa ne intoarcem acasa?

- Ba nu, mai bine sa ne plimbam
*

Printre avocati erau doi inscrisi in barou in urma lui Andrei, baieti tineri, fara experienta, pe care Andrei ii privea cu sentimentul cu care te uiti la un portret al tau insuti de cativa ani in urma. Unul din ei e Titu Vasilescu, cu care pleaca acum de la tribunal.

- Mergi spre casa, domnule Rizescu?

- Da.

- Mergem impreuna.

Si iata-i mergand alaturi.

- Zau! ce dreptate ai dumneata, domnule Rizescu, cand zici ca ti-e sila de meseria asta. Ma uit la noi cum stam dimineata pe sala tribunalului, ca taietorii de lemne la Bucuresti pe piata Sfantului Gheorghe, asteptand sa ne pice un impricinat in mana Sa stai sa te certi cu samsarii care forfotesc de colo pana colo si intind clientii de maneca.

- Asa e! raspunde Andrei. Dupa o tacere, Vasilescu zice:

- Am vazut azi ceva!

- Ce?

- Marinescu a facut azi un act, prin care nevasta vindea barbatului niste pamant. Lasase actul pe masa. Din intamplare mi-am aruncat ochii pe el. Vaz: vanzatoarea: Maria P. Diaconescu; cumparator: P. Diaconescu. Cand a venit sa-si ia hartiile il intreb: "Sunt rude partile din actul acesta?" Zice: "Da, e nevasta-sa." "Pai, zic, actul e nul, nevasta nu poate sa vanza barbatului." Ei ce crezi c-a facut?

- Ce?

- Zice: "Ti! bine ca-mi atrasesi atentia. Ma duc sa-l dau judecatorului de instructie, ca el nu pretinde sa-i citesti actul daca partile stiu carte, si n-o sa bage de seama." Si a bagat actul.

- Ei asi!

-Pe onoarea mea!

Dupa o noua pauza, Vasilescu urmeaza:

- Stii care mi se pare mie al mai imoral dintre toti?

- Berlescu?

- Nu, Benes. Lasa ca are in permanenta trei samsari. Bine, as mai intelege sa se slujeasca de samsari un incepator, dar el, om cu stare, fost prefect lasa ca l-am auzit de nu stiu cate ori infricosand pe martorii protivnicului si invatandu-i ce sa spuie dar chiar in afara de meseria avocaturii Moral lucru e sa intri in casa omului, sa profiti de prietenia lui, ca sa-i furi cinstea si inca sa te si lauzi, cum face el cu Valeanu? Imi spunea Pantu mijloacele perfide pe care le intrebuinta ca sa intoarca capul veri-sii. I le-a spus chiar ea. Zice ca oriunde o intalnea ii soptea: "Unei femei tinere si frumoase ii trebuie un cadru demn de tineretea si de frumusetea ei. Virtutea e o calitate negativa" Alta data ii zicea: "Lumea tot vorbeste ca"

A! poate sa spuie de-acu Vasilescu ce-o vrea, ca tot nu-l mai aude

Andrei. Ajunsi la o raspantie, ii intinde mana:

- La revedere.

- Ziceai ca mergi acasa.

- Mi-am adus aminte ca trebuie sa merg intr-un loc.

Si pleca. Unde? Nici el nu stie. Asa, inainte unde-o fi unde-o nimeri ah! numai de-ar fi un loc unde sa-i piara din minte gandurile chinuitoare care-i sfredelesc creierii E cu neputinta! Elena lui la care se inchina ca la o icoana! Mama lui Radu!

- Ei! Ei! pazeste, pazeste! striga cat poate un birjar, care numai printr-o minune nu-l calca.

A! acum isi explica distractia ei de alaltaieri, cand s-au plimbat pe punte, dupa ce i-a intalnit impreuna! Si nu e o saptamana de cand la sindrofia de la capitanul Toporanu ea era la pian, iar el ii intorcea foile notelor, aplecat peste dansa. Ticalosul! Desigur si ei ii canta in urechi acelasi cantec: "Virtutea e o insusire negativa"

Ce nedrept e in presupunerile lui. Daca ar sti el in ce chip demn si hotarat Elena a taiat lui Benes orice nadejde, chiar atunci, in ziua in care i-a intalnit impreuna. Daca ar sti ca nelinistea ei din ziua aceea era pricinuita numai de indignare si de sfortarile pe care le facea sa nu-i spuie lui nimic, ca sa nu-i sporeasca nemultumirile Daca ar sti toate astea poate n-ar suferi chinul care-l face acum sa intinza cat poate de gulerul care-l strange de gat, il inabuse. Cu toate ca, mai stii? impotriva astei otravi nu e leac. Atunci si-ar zice: "Da, a rezistat acum, dar o sa poata rezista totdeauna?" Acum ii rasuna in urechi cuvintele lui Benes, auzite de atatea ori in camera avocatilor: "Femeile sunt ca perele: toate cad, totul e sa stii sa le culegi la vreme", ori: "Daca o femeie ramane cinstita, e ca sau e prea proasta, sau nu e deloc ajutata de imprejurari."

Si ce rost avea sa-i vorbeasca Vasilescu de nevasta lui Valeanu si de vara lui Pantu, daca nu ca sa-i deschiza lui ochii? Si iata ca lucruri carora nu dase odinioara nici o luare-aminte iau acum o insemnatate inspaimantatoare. Acum isi aduce aminte numele tuturor femeilor de care se vorbeste ca au avut legaturi cu Benes Compara imbraca- mintea lui simpla cu eleganta desavarsita a celuilalt, stangacia - pe care i-o da miopia si neaverea lui - cu gratia si siguranta pe care o dau miscarilor lui Benes averea si constiinta izbanzilor lui. Cu ce gentilete stie el sa oferesampaniecucoanelor la cofetarie si cu ce liniste stie sa se scoale de la masa de carti la care a pierdut cateva sute de lei

Dar incet-incet, aerul curat, plin de miros de sulfina, in care umbla de mai bine de un ceas, primeneste sangele, goneste otrava, il linistes- te, ii aduce ganduri bune. Nu, e o nebunie! Ce? nu cunoaste el mintea sanatoasa si inima cinstita ale Elenei? Nu e cea mai buna mama ce se poate inchipui? Nu! ochii aia frumosi si limpezi, care nu au alta pereche pe lume decat ochii lui Radu, nu pot sa insele niciodata.

Ceasurile sunt aproape opt cand se intoarce acasa, unde pe banca de la poarta il asteapta Serb Calugareanu, un taran chiabur din

Carbuneni.

- Iar pentru afacerea aia ai venit? il intreaba Andrei.

- Da, raspunde omul.

- Ti-am mai spus o data ca nu se poate. Pamantul nu e al dumitale, e al copiilor, si nu poti sa-l ipotechezi dumneata.

- Daca vreti Dumneavoastra, se poate, domnule Andrei, si platesc bine.

- Haide, haide! ti-am spus: nu se poate! raspunde, Andrei intrand in curte si inchizand poarta.

Sub bolta il asteapta Elena, ingrijata.

- Unde ai fost?

- M-am plimbat spre via lui nenea doctorul. Ce frumos era.

Isi saruta copilul, o saruta pe ea, strangand-o cu putere la piept si silindu-se sa intoarca inapoi un suspin care i se urca in gatlej.

- Iar te-ai suparat la tribunal? zice Elena.

- Nu, zau nu, raspunde el vesel.

Dar Elena simte si ii zice: "Bietul baiat; nu mai vrea sa ne amarasca si pe noi istorisindu-si neajunsurile", si jucandu-se cu mana in parul lui:

- Las’ ca am sa-ti cant ceva frumos dupa masa, sa-ti treaca

- Da, sa-mi canti

- Taticule, sa-ti cant eu ceva care-ti place tie. Am invatat-o intr- adins pentru tine. Stii, partea aceea din Cavaleria: "Voi le sapete o! mama"

*

Au trecut doua luni, doua luni lungi, lungi, nesfarsite.

Indoiala d-atatea ori batjocorita si gonita, dar intoarsa tiptil pe cai piezise in noptile de nesomn, pune acum stapanire pe sufletul lui cu brutalitatea si cu cruzimea unui cuceritor. Rezerva lui Benes fata cu Elena, vadita lui ferire de a vorbi cu dansa, el care mai inainte, de cate ori ii intalnea, trecea strada ca sa le stranga mana - iau acum in mintea lui intelesuri chinuitoare. Teama de a nu jigni pe Elena il impiedica de a-i cere ei lamurirea acestei schimbari; iar ea pune nelinistea lui in socoteala lipsei de procese, care-i face sa intre in vacanta de peste cateva zile mai saraci ca oricand.

Ce ticalos vierme e gelozia, daca poate lasa in sufletul sotului unei femei cinstite si bune ca Elena veninul gandurilor care-l impiedica acum sa inchida ochii, venin care-i aduce pana si in gura un gust coclit, ca de otrava! Nu-i erau lui de ajuns zbuciumarile din afara, de la tribunal? Nu mai departe, ieri, pe cand vorbea cu unul, se intorsese Berlescu si-i zisese: "Eu ma mir ce cauti aici daca nu-ti place avocatura. De ce nu te faci subsef la muzica? O suta cincizeci de lei pe luna, aia sunt bani. Aud?" Ii rasuna inca in urechi vorbele astea, care-l ustura- sera ca o plesnitura de garbaci peste obraz Nu-i era de ajuns indigna- rea pe care i-o pricinuia in fiecare zi duplicitatea lui Zarnescu? Si pentru ce-si permiteau oamenii astia sa se poarte asa cu dansul, decat pentru ca-l stiau sarac? Dar cel putin ii ramanea fericirea si linistea casutei lui, la care se-ntorcea ca la un liman, cum se intoarce corabierul in port dupa o noapte vijelioasa Si acum a pierdut si fericirea asta! Si ce sa faca? Sa se coboare la ticalosia de a-si supraveghea, de a-si urmari pe Elena lui? E! si daca s-o incredinta ca presupunerile lui sunt intemeiate, ce o sa aiba de zis? Ce? n-are dreptate Benes? Are dreptate, ticalosul! "Frumusetii si tineretii unei femei ii trebuie un cadru vrednic de ele"; si ce cadru face el tineretii si frumusetii Elenei? Firea lui mohorata de om mahnit si amarat? Bucatica de paine de toate zilele? Palariile si rochitele alea de zece ori carpite si prefacute, la care priveau zambind femeile celorlalti? A! acum intelege pentru ce nu vrea sa mearga nicaieri sub pretextul ca nu prea e bine. Acum pricepe ce trebuie sa se petreaca in sufletul ei, cand aude pe altele istorisind cum au petrecut la Constanta, ce frumos era la Bucuresti la teatru, la curse ori la bataia de flori.

Inca o noapte in care n-a inchis ochii nici macar o clipa; si acum slujnica, intrata in varful degetelor ca sa aduca apa, vazand ca nu doarme, il instiinteaza:

- Domnule, te asteapta un om afara.

Se imbraca pe tacute, ca sa nu destepte pe Elena, si iese. E Serb Calugareanu, taranul de la Carbuneni, care se roaga de Andrei de atata vreme sa-i dea lui cu imprumut banii cucoanei Zinchii Sardaresii.

-Faci rau ca nu vrei, domnule Andrei Da, asa e, nu e pamantul meu, e de la nevasta-mea; dar n-ai grija; nu-si pierde femeia banii. Nu-i iau decat pentru un an. Eu sunt om vrednic, si acum am o ocazie care cine stie cand s-o mai ivi: o padure mare pe care pot s-o iau pe nimic si din care pot castiga mai bine de o suta de mii de lei. Sunt in stare sa dau oricat pretindeti. Are douasprezece mii de lei? iau eu zece si dumneata doua.

Doua mii de lei! Ce n-ar putea face cu suma asta? Cinci sute de lei Elenei sa se duca la Bucuresti cu Mama Tilda sa-si cumpere tot ce-i trebuie; cu alti cinci sute si-ar putea mobila odaia in care e pianul si sa implineasca dorinta d-atatea ori visata si exprimata de Elena: "Stii, Andrei, daca ar da Dumnezeu sa-ti mearga bine, al dintai lucru pe care as vrea sa-l facem ar fi sa mobilam salonasul, sa am si eu unde primi pe ale patru-cinci prietene la care ma duc" Si ar putea chiar sa plece cu Elena si cu copilul, sa traiasca linistit macar doua saptamani undeva, departe de tribunal, de Zarnescu, de Berlescu, de toata atmosfera asta otravita, inveninata

Andrei, nu face asta! Stii bine ca Serb Calugareanu nu e un om muncitor, cum zice; chiar marea suma pe care ti-o da ca plata dove- deste ca ia banii sa-i risipeasca in petreceri desfranate, cum si-a risipit toata starea lui. Andrei, risti fericirea si viitorul fetitei frumoase cu coditele pe spate, pe care ai vazut-o deunazi, Andrei, te vede Dumne- zeu.

Care Dumnezeu? Dumnezeu care ingaduie parodia de dreptate la a carei desfasurare asista zilnic la tribunal? Dumnezeu care nu numai ca trece cu vederea netrebnicia unui om ca Berlescu, dar face ca toata lumea sa se descopere cu respect inaintea lui? Ce! nu stie el ca de atatia ani s-a hotarat de minister impartirea la tarani a mosiei Paunesti; ca toate lucrarile de plan si de parcelare sunt sfarsite si ca de cinci ani, in schimbul unei mituiri grase din partea arendasului, Berlescu impie- dica impartirea mosiei taranilor rupti, hartaniti, galbeni de foame si de mizerie, pe care ii vede in fiecare iarna in curtea prefecturii, veniti sa cerseasca un pumn de porumb stapanirii? Dumnezeu care-i trimite in fiecare zi cate o amaraciune si care ingaduie sa i se rapeasca pana si ultima comoara, ultimul liman, ultimul balsam!!
*

- Cuconasul maichii, scoate-mi un ghimpe de la inima. Toata noaptea n-am dormit. Adevarat sa fie ce am auzit, c-ar fi murit Serb? E adevarat. Andrei o stie de acum o saptamana, de cand s-a intors din calatorie. In vremea asta a putut sa-si faureasca linistea cu care acum raspunde cucoanei Zinchii.

- Da, a murit.

- Vai de mine, maica! Ce ma fac eu cu ipoteca mea?

- Cum ce te faci? Dumitale nu-ti era dator Serb, iti e datoare mosia. A murit el, platesc mostenitorii. N-or vrea sa plateasca? Scoatem mosia in vanzare, care face de trei ori atata.

- Pai, maica, mi-a spus un vecin ca i-a spus un om de la munte, d- acolo de unde e Serb, ca pamantul pe care mi l-a zalogit mie n-ar fi al lui, c-ar fi de la nevasta.

Cum perdelele sunt lasate, lumina cenusie a odaii in care se gasesc impiedica ochii batranei de a vedea schimbarea fetei si tremurarea mainilor lui Andrei. Cu o voce straina pe care parca nu si-o recunoaste, raspunde:

- Te iei dupa o vorba aruncata asa de un om din lume, ca sa te framanti degeaba E al lui pamantul Am cercetat eu inainte de a te sfatui sa-i dai banii.

- Dumnezeu sa-ti dea bine, cocoselul maichii. Nu stii ce ghimpe inveninat imi scoti de la inima De, ce sa faci cu pustia de frica? Dar ma gandeam eu ca nu se poate ca dumneata esti un om cinstit si cu frica lui Dumnezeu Si-ti multumesc ca mi-ai risipit grija c-o vorba buna.

- Ati fost de v-ati plimbat, cuconasul maichii.

- Da.

- Ati fost departe?

- Am fost pe la Brasov, pe la Sibiu, si ne-am intors pe valea Oltului.

- Frumos! Eu nu m-am putut invrednici sa ma duc niciodata, dar imi spunea bietul raposatul ca e grozav de frumos la Brasov si prin munti.

- Da, frumos de tot

In curte coana Zinca intreaba:

- Ai fost bolnav, maica, ori de oboseala drumului? c-ai mai slabit, esti tras la fata.

- Acum, de-o saptamana, de cand m-am intors, nu prea mi-a fost bine

Si luandu-si ramas bun, batrana pleaca vorbind singura In tacerea serii care se lasa, se aud unele vorbe: "cinstit cu frica lui Dumnezeu" Da, cu frica lui Dumnezeu, si o frica grozava, care l-a impiedicat sa guste toata fericirea calatoriei in locuri frumoase, intovarasit de dragalasia Elenei si a copilului; o frica grozava, care o sa-i manance si cel din urma dram de liniste sufleteasca si care o sa-l mistuie, incat toti au sa se mire: "Cum a imbatranit Rizescu, si numai acum, de curand, de vreo cateva luni!"
*

A trecut un an. In vremea asta a avut doua momente in care se mira ca nu si-a pierdut judecata. Unul, cel mai grozav, a fost cand a aflat de la arhiva tribunalului ca mostenitorii lui Serb Calugareanu au pornit proces de anulare a ipotecii si cand i s-a parut ca taierea rasuflarii ce simtea era pricinuita de naruirea intregii cladiri a tribunalului peste dansul; al doilea a fost cand i-a venit cucoana Zinca cu citatia. In rastimpul trecut de la aflarea despre pornirea procesului pana la darea citatiei in primirea batranei avusese vreme sa culeaga niste informatii care-l mai linistisera.

A putut dar indura zbuciumarea pe care i-o pricinuia spaima si durerea batranei.

Venise linistita, cu citatia in batista.

- Mi-a adus azi un om de la tribunal hartia asta si a lasat-o in mana slujnicei, ca eu eram dusa pentru un parastas la cimitir, cuconasul maichii. Eu zic ca-mi pune in vedere c-a murit Serb. Ia vezi dumneata. Cand a auzit pe Andrei zicand: "Ce sarlatani! Incearca marea cu degetul, s-o prinde ori nu s-o prinde? Te cheama in judecata, ca sa strice ipoteca", a inchis ochii si s-a facut la fata cu turta de ceara; dar taria de convingere cu care ii zisese Andrei: "Sa n-ai grija, cucoana Zinco, sunt eu aici ca sa te apar", si mai ales iluziile de existenta dreptatii, ce poarta in suflet mai toate femeile, o facusera sa-si deschiza ochii, sa ia si dansa mainile lui in mainile ei tremuratoare si sa-i zica:

- Da, sufletul maichii, sa ma aperi sa aperi norocul si viitorul si cinstea fetitei sa le aperi, sufletul meu ca eu as muri Se oprise ca sa-si stearga ochii Si ce s-ar face ea singura frumoasa maichii un copil fara sprijin fara un ban pe drumuri, ca fetele lui Nisipeanu
*

Acum e mai linistit. Muzica de care s-a reapucat cu patima ii aduce un ritm egal in mersul sangelui si ordine in judecata - si are mare trebuinta de ordine in judecata

A fost la Carbuneni, unde s-a incredintat cu ochii lui cum stau lucrurile De nenumarate ori si-a spus sie insusi pricina si s-a incredin- tat c-o s-o castige A lasat Calugareanu doi mostenitori: un baiat de douazeci si patru de ani si unul de saptesprezece - si a ramas de pe urma lui, ca avere a sa proprie, casa si ograda de doua pogoane. De la moartea tatalui, baiatul cel mare, care era bagat la o pravalie din Ploiesti, s-a mutat in casele tatalui sau, pe care le-a stapanit si le stapaneste si acum; a vandut prunele si fanul din livede, a luat banii care s-au gasit asupra tatalui sau, patru mii de lei. A declarat el ca renunta la mostenire, dar aia nu se prinde, sa declari ca renunti si sa stapanesti prin urmare el raspunde de datoria tatalui sau, nu numai cu ce a mostenit de la el, dar si cu averea mostenita de la mama-sa. Si ce bine a facut ca a chemat si el in judecata pe mostenitori ca sa-i plateasca banii imprumutati si ca a cerut si infiintare de sechestru pe partea de avere a baiatului varstnic, ramasa de la mama

I se pare limpede ca lumina zilei, si inima lui, plina de dorinta nemarginita de a castiga procesul, ii faureste iluzii. Ce? Cand o auzi tribunalul cum spun martorii gasiti la Carbuneni si pe care o sa-i aduca la infatisare, oameni batrani, doi dintre cei care au cumparat prunele si fanul, alti trei care erau de fata cand s-au numarat banii gasiti la

Serb, patru mii de lei luati de baiatul varstnic, n-are decat sa deschiza gura ca sa castige procesul

Da, asa ar fi, daca protivnicul cucoanei Zinchii ar fi un batran neputincios ca dansa, cu locuinta la doua postii de Carbuneni, - dar protivnicul ei e un baiat ager la minte si la miscari, chiar d-acolo din Carbuneni, dintr-un sat cu martorii; asa ar fi, daca avocatul baiatului ar fi un avocat naiv, nepriceput ca dansul - dar adversarul lui e Vineanu, adanc cunoscator nu numai al codului, dar si al tuturor regulilor "de tactica si de strategie" Si iata ca in ziua procesului are certificat de la primaria din Carbuneni, care suna ritos ca baiatul varstnic "n-a stapanit nici un moment averea ramasa pe urma defunc- tului sau parinte Serb Calugareanu" si iata ca si martorii nu stiu nimic, se mira de ce i-a "prepus" martori; abia doi care ingana fara convingere ca da l-au vazut si pe baiatul al mare prin casa lui Serb, dar daca stapaneste ori nu

Zadarnic se framanta Andrei cu deznadejde. Zadarnic, cu toate protestarile lui Vineanu de a lasa ca intrebarile sa se faca de "onor tribunal", se apropie el de martor si-l intreaba privindu-l in ochi: "Nu mi-ai marturisit dumneata mie, pe batranetile dumitale, ca erai de fata cand s-au numarat cei patru mii de lei gasiti la Serb si ca i-a luat dumnealui?", martorul raspunde cu tarie: "Fereasca Dumnezeu!"

Are dreptate tribunalul sa hotarasca anularea ipotecii, ramanand ca creditoarea sa se despagubeasca urmarind casa, casa care nu face nici doua mii de lei

Batrana n-a inteles cum s-a rostit tribunalul. Sedinta fiind suspen- data, e imbrancita pana la usa de lumea care da navala sa iasa. Acolo se indura s-o lumineze aprodul, care-i striga la ureche:

- Ai pierdut, cucoana. Ti s-a anulat ipoteca.

Ea cade pe banca de langa usa, vorbind fara sir: "Viorica viitorul norocul fara sprijin fetele lui Nisipeanu".

Si vazand pe Andrei, care iese, ii zice cu mana dreapta intinsa a blestem:

- Dumnezeu sa-ti plateasca si sa te miluiasca.

El pleaca, coboara scara si repede coteste pe dupa tribunal; pe-acolo ajunge iute la zavoiul din marginea orasului, unde e o fantana cu un sipot de apa rece ca gheata. Ajuns, isi smulge gulerul si legatura de la gat, le baga in buzunar, se apleaca si pune capul in bataia apei. Aaa! ce bine face raceala asta care-i curge in crestet! Cum potoleste zvacnea- la din tample si zgomotul din urechi Multa vreme sta asa; apoi se scoala, se sterge si porneste prin zavoi spre punte
*

Atata vreme de cand umbla intruna si nici frumusetea locurilor prin care a ratacit, pline de miresme si de cantece de greieri, cu orizontul ala frumos de dealuri verzi si de munti cu atatea nuante de albastru, nimic nu i-a putut goni din auz sunetul propriilor lui cuvinte spuse odinioara doctorului: "Avem fiecare mintea si puterea noastra, si daca nu le intrebuintam intr-un anumit scop, crez, da, crez cu toata taria ca intervine o minte si o putere mai mare"

Cu ele in urechi a plecat de la tribunal acum patru ceasuri si tot cu ele in auz intra acum in strada Sperantei

Ce inseamna asta? Lume adunata la poarta? Copii spanzurati pe uluce? Grabeste pasul dupa ritmul batailor inimii. In curte il intampina nenea Mache:

- Nu e nimic, nu te speria, nu e nimic.

El il imbranceste si intra in sala. Acolo ii iese inainte Antonescu.

- Ce s-a intamplat? il intreaba Andrei cu o voce stinsa.

In locul lui Antonescu raspunde glasul doctorului din odaia de alaturi:

- Nu asa. Ridica-i capul mai sus, mai sus.

Aceste vorbe aduc in mintea lui lumina orbitoare a unui trasnet. Da navala in usa odaii de culcare, care se bate de perete Intr-o privire de-o clipa vede tot: Elena lesinata doctorul doua femei sticle ligheanul plin de sange si copilul!! Vrea sa inainteze, dar nu poate si, scotand un racnet inspaimantator, ca de urias injunghiat, se naruie in pragul usii
*

- Fratilor, zice Urziceanu intrand in camera avocatilor, sa va spui o veste trista; a innebunit bietul Rizescu.

- Tocmai ce le spuneam eu, adauga altul.

- Da, intalnii chiar acum pe doctorul Georgescu; venea d-acolo; plangea saracul. Copilul scapa, e in afara de orice primejdie.

- Eu, zice Berlescu, intotdeauna imi ziceam ca are s-o sfarseasca asa omul asta. Ce era mania aia a persecutiei de care suferea?





In lumea dreptatii - Partea 01
In lumea dreptatii - Partea 02


Aceasta pagina a fost accesata de 556 ori.