• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Remember

"Ceci est un fait-divers atroce."
Les Memoires du Bal-Mabille


"Este un atroce fapt divers"
Memoriile dantorului Mabille



Sunt vise ce parc? le-am tr?it cândva ?i undeva, precum sunt lucruri vie?uite despre care ne întreb?m dac? n-au fost vis. La asta m? gândeam deun?zi seara când r?v??ind printre hârtiile mele ca s? v?d ce se mai poate g?si de ars - hârtiile încurc? - am dat peste o scrisoare care mi-a de?teptat amintirea unei întâmpl?ri ciudate, a?a de ciudat? c?, de n-ar fi decât ?apte ani de când s-a petrecut, m-a? sim?i cuprins de îndoial?, a? crede c? într-adev?r am visat numai, sau c? am citit-o ori auzit-o demult.

Era în 1907. Fusesem greu bolnav în Bucure?ti ?i m? întorceam la Berlin acas?. Îns?n?to?irea mea se f?cea cu anevoin??, cerând îngrijiri mari. La plecare, doctorul m-a sf?tuit s? m? feresc pân? ?i de cele mai u?oare zguduiri suflete?ti. Bietul doctor! Am dat din umeri, zâmbind ?i i-am spus s? fie pe pace.

Dup? un surghiun de doi ani revedeam Berlinul. Am de Berlin mare sl?biciune; nici împrejur?ri foarte triste nu m-au împiedicat s?-l rev?d cu pl?cere. L-am reg?sit cum îl l?sasem: tot numai flori. A?a frumos chiar ca în acel început de iunie nu-mi p?ruse totu?i niciodat?.

Ca s?-l vântur îns? ?i s?-l colind ca odinioar?, nu mai mergea. Oboseam repede ?i oboseala putea înlesni reivirea boalei. M-am resemnat dar cât?va vreme a sta pe acas?, jertf? de care m? desp?gubea, în parte, frumuse?ea muzicei vechi ce se f?cea la noi de diminea?a pân? seara. N?p?dit de o dulce aromeal?, îmi l?sam vis?rile s? nasc? ?i s? se topeasc? în voie în noianul de armonii sublime, uitându-m? pe fereastr?, cu ochii pe jum?tate închi?i, cum unduiau curcubeuri în pulberea fluid? a fântânii din larga pia??-gr?din?. Lina boare a asfin?itului leg?na ciucurii purpurii ai trandafirilor ag??a?i pe terasa casei din fa??, purtându-le mireasma pân? la mine. Seara da însufle?ire umbrelor, în oglinzi, tainic, treceau fiori. Acesta era ceasul pe care-l a?teptam ca s? admir col?ul cel mai frumos al pie?ei - un petec de p?dure r?mas neatins în plin ora? - câ?iva b?trâni copaci frunzo?i ?i sumbri, vrednici s? slujeasc? de izvod celor mai cu faim? me?teri ai zigr?velii.
                                                *
Îi reg?seam chiar, la Muzeul Frederic, într-o cadr? de Ruysdaël, aceia?i copaci stufo?i, adumbrind lâng? o c?dere de ap? un castel în ruin?. Odat? nu puteam trece pe dinaintea ei f?r? a m? opri îndelung. Privind-o, gândul mi se pierdea f?r? sfâr?it în f?râma-i de cer vân?t cu zare adânc?. E înn?scut? în mine, drojdie de str?vechi eres, o iubire p?gân? ?i cucernic? pentru copacii b?trâni. Lor le datoresc inspira?ii mult nobile ?i grave, fiindc? nu cred s? se afle pe lume viers omenesc sau cântare me?te?ugit? care s? m? mi?te mai viu ca tainicul fream?t ce-l de?teapt? în frunzi?ul lor vântul serii. Arborii aceia zugr?vi?i m? încântau totu?i mai mult chiar decât cei adev?ra?i, acel mic peisaj melancolic înf??i?ându-mi o oglindire a sufletului meu.

Mergeam la muzeu foarte des. Cât de cufundat eram în contemplarea cadrelor nu treceam cu vederea nici pe oaspe?i, interesan?i uneori, a?a c? printre ei b?gasem de seam? c? se afl? nelipsit un tân?r, care, acolo mai ales, ar fi atras privirile oricui, c?ci despre el s-ar fi putut cu drept zice c?-l desprinsese de pe o pânz? veche o vraj?. Poate fi pl?cere mai rar? pentru cei ce s-au împ?rt??it cu evlavie întru taina trecutului decât s? întâlneasc? în carne ?i oase o icoan? din veacuri apuse? Cu doi ani înainte v?zusem în sala fran?uzeasc? a muzeului o coconi?? care copia dup? Mignard pe Maria Mancini ?i avea o a?a izbitoare asem?nare cu modelul, încât ai fi crezut c?, privindu-se în oglind?, î?i zugr?ve?te, împodobindu-l, propriul ei chip.


Era de prisos dar orice presupunere despre obâr?ia tân?rului cu pricina, f?ceam îns? tot soiul de reflexii asupra fiin?ei lui, unic? într-adev?r ?i stranie, impunându-se poruncitor lu?rei aminte. M? subjugase prestigiul recei trufii a tân?rului ce, în deplin? frumuse?e, p??ea singur în via??, nep?s?tor, cu fruntea sus. L-am crezut, din capul locului, una din acele f?pturi excep?ionale, str?ine de omenire, pentru cari am resim?it totdeauna o vie atragere. Îl vedeam zilnic aproape, nu muzeul fiind singurul loc unde îl întâlneam. În plimb?rile ce începusem a relua prin ora?, de teama oboselii, f?ceam lungi popasuri la o pr?v?lie unde se degustau capodoperele unei vechi rachierii neerlandeze. Dup? Ruysdaël, Van-Brouwer ?i Van-der-Hoogh. Nic?ieri nu m? reculegeam mai bine ca în acea înc?pere îngust? ?i cam întunecoas?, ce ar fi putut face cinste oric?rei locuin?e de burgmaistru sau de staroste de breasl?, a?a bogat c?ptu?it? cum era cu stejar afumat pân? la jum?tatea peretelui, unde blana ie?ea afar?, f?când jur împrejur o larg? poli?? pe care st?teau în?irate n?strape ?i ulcioare de Delft. Ce minunate clipe petreceam acolo!

Al?turi de mine, pe singura lavi?? din primitoarea c?mar?, singuratic? ziua, tân?rul cu chip de portret vechi sorbea pe îndelete b?uturile cele mai dulci ?i mai parfumate, asemenea unor nestimate topite, a?â??toare de vis?ri exotice ?i de îndep?rtate nostalgii cu piperatele lor mirodenii de Java sau de Antile. Acolo, parc? nu mai eram str?ini unul de altul ?i, ceea ce e nostim, mai târziu, dup? ce ne-am cunoscut, ne-am m?rturisit c?, ?i lui ?i mie, ni se p?ruse a mai fi stat ?i alt?dat? împreun? într-o înc?pere la fel.

Nu m-a? fi gândit îns? s? ne împrietenim chiar, fiind îndrept??it a-l crede c? f?cea parte dintr-o lume cu totul alta decât a mea. S?rea în ochi: una e floarea de câmp, alta floarea de gr?din?. Acum, fie c? trebuiser? veacuri ca, la asfin?itul ei, o înalt? ras? s? înfloreasc? a?a de str?lucit, într-un seme? avânt al sângelui albastru spre tipul ideal, fie c? fusese numai o nemereal? fericit?, în toate chipurile mai mult nu se putea da. Mai era nevoie, e drept, ?i de ceva osteneal?, zilnic, ca aceast? podoab? a omenirii s?-?i împlineasc? frumuse?ea, pentru c? atâta g?teal? nici la o muiere nu mi-a fost dat s? v?d. S?-l fi presupus dup? asta c? era unul din acei de?uchia?i cu n?ravuri r?t?cite al c?ror num?r pare a fi sporit, în timpii din urm?, pretutindeni, într-o m?sur? întrist?toare? Nu, nu-mi venea s? o cred, c?ci dac? p?pu?ii acesteia sulemenite îi flutura uneori pe buze un surâs nelini?titor, sub arcul sever al sprâncenelor, trase negre cu condeiul, ochii aveau acea nevinovat? limpezime ce str?luce?te numai sub pleoapele eroilor ?i ale copiilor.

Era ?i foarte tân?r; s? tot fi avut dou?zeci de ani. Ce nu se îng?duie la vârsta aceasta, celor boga?i mai ales? Lipsa grijii zilei de mâine preface creierul omenesc, amor?ind sim?imântul temerii de r?spundere; avu?ia mole?e?te ?i îmbat? de o ame?eal? dulce, neîntrerupt?, ce îndeamn? la goana dup? pl?ceri rare, dup? senza?ii noi. Din acea lume nep?s?toare ?i de?art?, dezb?r?t? de prejudec??ile de rând, f?cea parte ?i noul meu cunoscut care, f?r? îndoial?, trebuia s? se bucure de mari mijloace de trai. Ar?ta îns? a tr?i în afar? de acea lume, ?i mai mult chiar, în afar? de orice lume. Ca dânsul, în Berlin-W., mai erau ?i al?ii, dar pe aceia nu-i puteai decât rareori z?ri, c?l?rind în cea?a dimine?ii sau zburând repede seara la înfloritele lor desf?t?ri. Nici pe el nu-l vedeam altfel decât locuind într-una din str?zile ce m?rginesc regescul Tiergarten spre apus, încingându-l cu o minunat? salb? de vile, unde aurul a izbutit, întrucâtva, în încercarea de a s?di iar??i raiul în via?a p?mânteasc?. Mi-l închipuiam dar, r?sfoind cu degetele lui sub?iri c?r?i cu leg?turi scumpe, în somptuoasa singur?tate a od?ilor cu oglinzi adânci, unde lânceze?te o risip? de flori rare. Nu de?tepta oare vedenia unui asemenea decor, singur? numai, p?tima?a mireasm? ce r?spândea el în juru-i, atât de îmb?t?toare c? treaz te f?cea s? visezi?

Aubrey de Vere. Când m? gândesc... Ne-am vorbit într-o zi a?a, parc? ne-am fi cunoscut de când lumea. Numele lui normand - ?i pân? ast?zi nu ?tiu dac? astfel se cheam? întradev?r - nu-mi era str?in, fiind numele de neam al zv?p?ia?ilor con?i de Oxford, dup? stingerea c?rora a fost cules ?i alipit la cel de Beauclerk de Stuar?ii de mâna stâng?, ducii de SaintAlbans. S? se fi tras cumva din ace?tia, nu i-ar fi f?cut mai mult? cinste ei lui decât el lor. De?i englez pân? la m?duv?, în vorbire se slujea obi?nuit de fran?uzeasc? ?i a?a cum rar mi-a fost dat s? o aud. Cu timbrul grav al glasului s?u ml?dios ?i pur, ea era pentru dânsul ceva mai mult decât un mijloc de în?elegere, era o unealt? de seducere. Aflând ce era, l-am în?eles pe dat? în totul; datina c?reia Brummel i-a pus pecetea numelui s?u tr?ia în Aubrey de Vere în deplin? str?lucire. Pân? ?i pl?cerii de a se sulimeni îi g?sisem astfel t?lm?cirea: cei dintâi locuitori ai Albionului de cari se pomene?te, nu-?i boiau în întregime goliciunea în albastru? Aceast? coloare îi era îndeosebi drag? noului meu prieten, el o purta în îns??i f?ptura lui, în ochi ?i sub pieli?a foarte str?vezie a mâinilor, în cari, când la una când la cealalt?, sclipeau ?apte inele, gemene toate - ?apte safire de Ceylan. Cu br??ara ?i cu parfumul, acea de neuitat mireasm? de garoaf? ro?ie, inelele erau singurele lucruri c?rora le r?mânea credincios - încolo, ca îmbr?c?minte, nu ?tiu s?-l fi v?zut de dou? ori la fel. Dar toat? aceast? mig?loas? g?teal? nu era la dânsul decât un am?nunt dintr-un întreg des?vâr?it, de o fericit? armonie. Aubrey de Vere avea un creier de minune alc?tuit ?i un duh scânteietor, el ar fi f?cut fala clubului cel mai închis ?i nu s-ar fi sim?it la strâmt nici într-o adunare de c?rturari, pentru c?, dac? m?rturisea c? rufele ?i le spal? la Londra, ad?uga c? tot astfel, în suta a optsprezecea, cocona?ii din Paris ?i le sp?lau în Flandra ?i cei din Bordeaux la Curaçao ?i a?a ?tia s? vorbeasc? de toate, cu asem?n?ri din trecut, cu apropieri ?i am?nun?iri fermec?toare de câte ori i se întâmpla s? povesteasc? de c?l?toriile lui prin ?inuturile str?vechi ale R?s?ritului, sau prin ostroavele pierdute ale oceanului lini?tit, unde domne?te prim?vara ve?nic?. Atât am putut afla din via?a lui: c? v?zuse multe, cutreierând m?ri ?i ??ri ?i c? citise ?i mai multe, prea multe chiar, pentru anii lui, fiind fost cu putin?? s? fi amestecat ce v?zuse cu ce citise, sau s? fi privit cele v?zute prin geamul în?el?tor al citirii, care laolalt? cu bog??ia îi cam sucise capul de?i, de la fire, avea judecata limpede ?i rece. A?a, de pild?, am în?eles c? se îndeletnicea cu cercet?ri oculte îndr?zne?e, pentru cari era h?r?zit, pe lâng? o înclinare înn?scut? rar?, ?i cu cea mai uimitoare preg?tire. P?rea chiar s? fi avut mai multe leg?turi cu duhurile decât cu cei vii, deoarece în povestirile sale nu venea niciodat? vorba de fiin?e omene?ti.

Cu ce prilej, în ce împrejur?ri f?cuse a?a de timpuriu c?l?torii atât de minunate nu spunea, precum nici cine era, ce ?i de unde, dac? avea p?rin?i, rude sau prieteni, unde sta cu casa m?car - nimic, cu des?vâr?ire nimic. Ce st?pânire de sine avea ca s? poat? ascunde astfel, la vârsta lui, f?r? a se tr?da? Dac? el îns? nu dest?inuia nimic, apoi eu îl întrebam ?i mai pu?in ?i presupun c? tocmai asta a fost pricina c? am legat priete?ug. O ve?nicie s? ne fi întâlnit, tot mai lesne i-ar fi sc?pat lui o dest?inuire decât mie o întrebare. De altfel, nici nu ?ineam s? aflu ceva: ce m? privea pe mine? Întâmpl?tor l-am v?zut - f?r? s? bage el de seam? - alegând flori de patru-cinci sute de m?rci, garoafe ?i orchidee rare - un adev?rat desfrâu - ?i n-a? fi avut, cum cuno?team pe domni?oara vânz?toare, decât, dup? plecarea lui, s? intru s?-mi înfloresc cheutoarea ca s? aflu unde le trimesese ?i, punând astfel mâna pe fir, s? împing cercetarea mai departe. Dar la ce bun? S? fi avut un scop st?ruin?a înc?p??ânat? cu care î?i perdeluia scurtul lui trecut ?i via?a de toate zilele se putea prea bine, era îns?, o spun iar??i, atâta mândrie în privirea lui ce, pururi nep?s?toare de ce se petrecea pe p?mânt, ar?ta a se pierde aiurea, în dep?rt?rile unei lumi de vis, încât ar fi f?cut s? se risipeasc? orice umbr? de neîncredere sau de b?nuial?. Totu?i, nu-mi sc?pase din vedere c? uneori ar fi dat s? mai spun? ceva, dar se r?zgândea pe loc, în?bu?indu-?i vorba pe buze. Ro?ea el atunci sub suliman, i se înnourau într-adev?r ochii, a?a cum mi se p?rea într-o foarte scurt? clip? de dare pe fa?? a unei tulbur?ri ascunse? Nu a? putea jura, ce ?tiu îns? e c? pe când povestea, privirea lui, f?cându-se ?i mai adânc?, se a?intea asupra nelipsitelor inele, lung ?i cu duio?ie, ca ?i cum acele pietre ar fi cuprins taina vie?ii lui, oglindindu-i în ghea?a lor limpede ?i albastr? toate gândurile ?i amintirile.

De la o vreme, f?r? ca leg?turile noastre de prietenie s? se strâng? mai mult, ne vedeam mai des, uneori diminea?a, cel mai obi?nuit dup?-amiazi, niciodat? îns? seara, niciodat?. Din pricina c?ldurii, p?r?sisem taverna olandez? ?i ne întâlneam la Grunewald, pe terasa unei cafenele, la marginea unui crâng de pini - o teras? idilic cotropit? de trandafiri de toate neamurile ?i fe?ele ce, la adierea vântului, se scuturau în pahare. Sosea totdeauna f?r? grab? ?i f?r? întârziere. O dat? l-am a?teptat îns? zadarnic pân? la ceasul cinei. Întorcându-m? acas?, g?seam o scrisoare în care se ruga pe scurt de iertare c? nu putuse veni ?i isc?lea: sir Aubrey de Vere. Am cercetat cu luare aminte scriptura semea?? cu slove mari ?i pecetea de cear? albastr?: un sfinx culcat în mijlocul panglicei unei jartiere la fel cu aceea ce împresoar? scutul în stema Marii Britanii. Pe panglic? citeam cuvântul “Remember”.

Ca eraldist nu eram mul?umit; m? a?teptam s? aflu arme adev?rate, nu o simpl? emblem?. De la acea scrisoare, sir Aubrey n-a mai dat semn de via??. Nu era de mirare; o z?pu?eal? umed? cumplit? clocea ora?ul, cuibar uria? de tic?lo?ii ?i de rele. Nu mai era de ie?it decât seara, când sir Aubrey nu se ar?ta. Nop?ile erau îns? atât de frumoase, încât greu m? înduram s? m? mai întorc acas?. Tot umblând astfel pân? târziu, am avut odat?, spre miezul nop?ii, într-o alee pustie din Tiergarten, o stranie întâlnire.

Trecea o femeie înalt?, cu un bogat p?r ro?u sub o p?l?rie mare cu pene, o femeie slab? ?i osoas?, f?r? ?olduri ?i f?r? sâni, într-o rochie strâmt? de fluturi negri. Ea p??ea ?eap?n? ca o moart?, care ar fi împins? sau atras? de o putere din afar?, str?in? de voin?a ei, spre un ?el tainic în noapte. Nu ?tiu de ce nu mi-a venit s? cred c? e o femeie ca toate femeile, din capul locului, chiar înainte ca în ochii ei ?inti?i mari, ce ar?tau a privi în?untru, ?i în tr?surile fe?ii sale prea sulimenite s?-mi par? a recunoa?te... Dar, mai trebuia s? m? îndoiesc, mai putea fi numai o b?nuial? când în mâna cu degetele lungi rânjeau ?apte safire de Ceylan? Am r?mas uluit, în prada unui sim?imânt tulbure, în care ?i nedomerirea ?i urâtul ?i teama î?i aveau partea lor, apoi, cu n?rile pline de cunoscuta mireasm? - mireasma de garoaf? ro?ie - am dat s? o urm?resc. Era îns? târziu; o pierdusem. La cap?tul aleei a?teptau câteva dro?ti de pia??; se suise pesemne într-una ?i pierise.

Pentru un vechi berlinez ca mine ar fi fost copil?resc s? m? las cuprins de uimire. Câte nu v?zusem! În schimb m? sim?eam îmboldit de o curiozitate josnic?, ce m-a f?cut câteva seri s? pândesc mereu pe acolo. Nimic îns?. Estimp, ar?i?a cre?tea tot mai aprig?; în ziua c?reia i-a urmat noaptea ce voi povesti numaidecât la vale, picaser? oameni pe drum ca mu?tele.

Era o noapte de catifea ?i de plumb, în care adierea molatec? a unui vânt fierbinte cerca în zadar s? risipeasc? pâcla ce închegase v?zduhul. Z?rile sc?p?rau de fulgere scurte, p?durea ?i gr?dinile posace t?ceau ca amor?ite de o vraj? rea; mirosea a tain?, a p?cat, a r?t?cire. Înaintam cu greutate prin întunerecul ce v?tuia aleiele singuratice, trebuind uneori s? m? opresc covâr?it de sl?biciune. La r?spântia unde e fântâna lui Roland din Berlin, în lumina prea vie, care, dup? bezn?, îmi luase v?zul s?getat, m? pomenii fa?? în fa?? cu sir Aubrey, ceea ce, când îl privii mai bine, nu-mi f?cu tocmai pl?cere.

Nu pentru c? de data asta întrecuse orice m?sur?. Oricum, nu se iese astfel în lume. Pudra cu care î?i v?ruise obrazul era albastr?, buzele ?i n?rile ?i le spoise cu o vopsea violet?, p?rul ?i-l poleise, pres?rându-l cu o pulbere de aur, iar ochilor le tr?sese jur împrejur largi cearc?ne negre-vinete ce-i d?deau o înf??i?are de cânt?rea?? sau de d?n?uitoare. Încolo, îmbr?cat tot f?r? cusur, în frac albastru, sub mantaua u?oar? de sear?, cu orchideea la cheutoare, nelipsindu-i nici br??ara de la mân?, nici inelele din degete. Avea îns? ceva schimbat, era neastâmp?rat, nelini?tit, pe cât eram eu de muiat ?i de stins. Împotriva obiceiului lui, vorbea pripit ?i tremurat, rugându-m? s? r?mân cu el - el, care f?cea parte din acei oameni ce f?r? voie, în ciuda îns??i curteniei lor, dau s? în?eleag? c? fac o însemnat? jertf? când sufer? s? stea cu cineva. Mai mult, îmi luase chiar bra?ul ?i m? întoarse din drum. Îl sim?eam cum dârdâie din toate încheieturile, scuturat de friguri, ?i vedeam cum ochii aci i se ?inteau în gol, sticlo?i ca ai femeii cu p?r ro?u, aci îi l?cr?mau lâncezi ?i pierdu?i. Dup? cum atunci nu-mi venise s? cred c? ar?tarea ce trecuse pe lâng? mine era o femeie, acum mi se p?rea c? fiin?a ce m? târa cu ea în umbr? nu era un b?rbat. Am mers t?cu?i pe marginea p?durii, eu posomorât, c?tând a ar?ta cât mai pu?in plictisit, el, cu surâsul pe buze, privindu-?i în zare pietrele albastre, de cari se legau poate amintiri tainice ?i c?rora le h?r?zea parc?, cu patim? ?i dor, gândirea lui cea din urm? - am mers t?cu?i pân? ce, ajungând la podul de peste canal, unde începe calea Electorilor, el s-a oprit, desf?cându-se de mine.

Aveam înaintea mea un alt om, cu des?vâr?ire altul decât acel de adineaori. S? fi avut pietrele lui visuri ascunse? Treptat se redobândise pe sine, se îndreptase, în?epase n?rile ?i acum sta ?eap?n, rece ?i mândru, foarte mândru. Tr?surile fe?ei sale prelungi se ascu?iser?, de la albastrul fraged de floare coloarea ochilor îi trecuse la albastrul cu lic?riri aspre al o?elului, iar pe buzele sub?iate zâmbetul i se f?cuse crud. În paloarea-i lunar?, cu p?rul s?u de aur, sir Aubrey nu mai avea ca înf??i?are în acele clipe nimic firesc, sem?nând mai mult a serafim, a arhanghel decât a f?ptur? omeneasc?. R?mase astfel înm?rmurit câtva timp scrutând întunericul pe care îl biciui deodat? cu m?nu?ile lui albe ca ?i cum ar fi voit s? alunge o vedenie.

- E o stranie noapte, zise el grav. Asemenea nop?i sunt mai de temut ca be?ia; vântul cald împr??tie friguri rele. Stendhal scrie c? la Roma, când bate un anume vânt în Transtevere, se ucide.

Trebuie s? te sim?i ?i dumneata sl?bit de z?duf, urm? el. Ai s?-mi faci pl?cerea s? iei ceva cu mine, un p?str?v, doi, ?i o sticl? de vin de Rin, s? ne mai întrem?m. Dar înainte s?-mi dai voie s? lipsesc pu?in... ?i, sco?ând ceasornicul, o floare de platin? muiat? într-o rou? m?runt? de pietre albastre; ...Ai s? vrei s? m? a?tep?i, nu-i a?a? Am s? z?bovesc ni?el, poate mai mult de un sfert de ceas, oricum îns? mai pu?in de o jum?tate. Mai plimb?-te în vremea asta, ne g?sim aici la pod, cine vine întâi a?teapt? pe cel?lalt. Îmi întinse mâna care era ca ghea?a, ridic? p?l?ria ?i-mi întoarse spatele. F?cui întocmai, îndreptându-m? din nou spre p?dure; sunt în apropiere cei mai frumo?i copaci ce se pot închipui, uria?i seculari, druidici, a?a de înal?i ?i de înfoia?i c?, privindu-i, î?i vine s? te crezi pe alt t?râm. M-am întors la pod dup? un sfert de ceas ?i înainte de jum?tate, dar f?r? a-mi g?si tovar??ul. Cum a?teptarea, ca toate neajunsurile, pare mai grea la început, am mai luat-o pe cheu în sus, f?r? a m? dep?rta prea mult de locul de întâlnire.

Cheul era pustiu, iar casele oarbe. Peste tot ferestrele erau negre, unele fiind îns? deschise, se z?reau în?untru acele lucori posomorâte de argint-viu ce rânjesc în oglinzi în întuneric. Una singur? de sus se împ?iengina de raze slabe, aceea a unei od?i înc?rcate de poleieli, unde veghea o lamp? a?ezat? pe un col? de dulap - mai mult candel? decât lamp? - abia l?sând s? se cearn? ca înveninat?, printr-un înveli? de smal?uri verzi, o lumin? în?bu?it?, una din acele lumini cari, dup? datinele vr?jitore?ti, sunt prielnice duhurilor rele ce r?t?cesc în puterea nop?ii.

M-am oprit, ?i privirea mi-a r?mas îndelung pironit? asupra acelei ferestre. Ah! fermecul ferestrelor luminoase în întunecime, cine s-ar mai încumeta a-l spune dup? Barbey d'Aurevilly? Dar în nemuritoarea sa povestire e perdeaua cârmezie, în altele, scrise mai târziu ?i atât de timpuriu uitate, sunt geamuri de nu mai ?tiu ce colori; la fereastra mea nu era nici perdea, nici geam ?i totu?i, în cea?a verzuie, afar? de poleieli ?i de oglinzi ce ?i ele p?reau înz?br?nite, nu se vedea nimic.

S? fi fost vreo leg?tur? între acea fereastr?, care e de ajuns s? închid ochii ca s?-mi r?sar? înainte întocmai ca atunci, ?i cele ce s-au petrecut în acea noapte chiar, b?nuiesc, nu pot s? ?tiu. M-am întors la pod tot a?a de nenorocos ca ?i întâia oar?: prietenul nic?ieri. În vederea unei a?tept?ri mai lungi, m-am rezemat de parmaclâcul de tuci al podului, lâng? mal, mi-am descoperit capul, care m? durea, ?i m-am cufundat cu totul în m?rea?a priveli?te a nop?ii.

Nu o voi uita niciodat?. E drept c? a?a frumoase nop?i, dou? n-am v?zut la fel, eu care ?tiu a pre?ui noaptea ca nimeni altul ?i care am iubit-o cum nu se poate iubi ziua, cu nesa? ?i cu patim?. Sufletul meu s?lbatic, care de obicei pare a a?ipi zgribulit de o nemul?umire nedeslu?it?, nu începe a tr?i pe deplin decât o dat? cu stingerea celor din urm? v?p?i ale amurgului; pe m?sur? ce se a?terne v?lul serii, renasc, m? simt mai eu, mai al meu. S?-mi fi îng?duit mijloacele de trai a schimba fa?a împrejur?rilor, cu anii ar fi fost cu putin?? s? nu v?d raza zilei. A, s? nu fi fost noapte, n-a? fi a?teptat pe sir Aubrey, nu! dac? e vorba, apoi nu ?ineam s?-l rev?d de fel. Am stat pentru c? acas? tot nu m-a? fi întors, a? fi z?bovit tot atât, hoin?rind pe acolo unde, în umbr?, fream?tul copacilor înal?i face ca singur?tatea s? par? nem?rginit?. Nu-i puteam îns? ierta lui sir Aubrey c? m? f?cea s?-l a?tept, s?-l a?tept în vreme ce el cine ?tie la ce desf?t?ri se deda, în înfiorarea acelei nop?i calde, poate chiar la acea tulbure lumin? verzuie, în bra?ele vreunei femei, a c?rei frumuse?e s? fi f?cut pereche cu frumuse?ea lui. Mai aveam înc? o b?nuial?: mersese poate s? preg?teasc? pentru mai târziu întrunirea vreunui sobor ocult ?i uitase de lumea celor vii. Oricum, sânge r?u n-aveam de ce-mi face. Îmi reluai dar firul gândurilor sprijinit de parmaclâc în coate, cu tâmplele în palme. Sub mine alunecau solzii gra?i ai apei lene?e, deasupra c?reia se înfiripa str?veziu un z?branic de aburi. Canalul era sinistru. Ce deosebire! - ziua, priveli?tea în partea locului e cum nu se poate mai blând?: ramurile copacilor de pe maluri, înfr??ite spre vârf, fac bolt? deasupra canalului, în care î?i oglindesc frunzi?ul u?or ?i neastâmp?rat de un verde proasp?t ?i fraged. Aceasta e calea ce-o urmeaz? trupurile celor îneca?i. În 1905, ?in minte, într-o diminea?? poleit? de april, apele purtau o mireas? alb?. Se aude de altmintreli la Berlin un cântec vesel: "Plute?te un cadavru pe Landwehrkanal".

R?corindu-mi fruntea, o vie adiere m? trezi din toropeal?. Cât am stat ?intuit acolo nu mi-am dat seama - am tras, nesup?rat de nimeni, ?i un pui de somn - nu ?tiu s? fi auzit b?tând orologiul de la Gedaechtniss ?i trebuie s? fi b?tut în mai multe rânduri. Când, mahmur, mi-am ridicat capul din mâini ?i m-am frecat la ochi, pe cerul care se f?cuse ca scrumul casele se desprindeau împânzite. Vântul se înte?ise rece, iar arborii porniser? a geme. Mi-am acoperit capul, p?l?ria am g?sit-o jos, c?zut? - ?i am mai dat înc? un târcol pe cheu s? mai v?d lumina cea tainic?. Fusese îns? stins?. M-am hot?rât în sfâr?it s? plec spre cas? - începuser? a c?dea stropi gro?i ?i se lumina de ziu?.

Ca o adev?rat? pas?re de noapte ur?sc zorile. F?r? a ?ine seama c? o r?ceal? mi-ar fi putut fi funest?, în loc s? caut vreun ad?post, am luat-o la picior pe str?zile pustii, gonit de searb?da lumin? ce se cernea ?esut? cu ap? din v?zduhul încruntat, biciuit în r?stimpuri cu furie de vântul de miaz?noapte. Când, ud leoarc?, m-am v?zut acas?, am fost cuprins de o ciud? grozav?, ceea ce nu m-a împiedicat totu?i s? dorm f?r? vise pân? la amiazi.

Afar? se a?ternuse pe ploaie, o ploaie care n-a contenit o s?pt?mân? încheiat? decât în scurtele r?gazuri ce î?i da ca s? se porneasc? mai vajnic?. F?ceam ce dregeam ?i gândul îmi zbura la întâmpl?rile din nop?ile din urm?. De câte ori venea po?ta, s?ream s? v?d dac? nu era ceva ?i pentru mine. A?teptam bineîn?eles un cuvânt de la sir Aubrey - se c?dea din partea lui - ?i faptului c? pe plicurile sosite nu se afla nici scriptura semea??, nici pecetea cu sfinxul, nu-i puteam g?si t?lm?cire.

Într-un ajun de s?rb?toare, vremea rea f?cu în sfâr?it pace. Neîncrez?tor, nu ie?ii decât târziu la plimbare. La z?ri se lumina a ploaie. Era a?a de albastr? acea sear? dulceag? ?i lin?, de un albastru închis fluid, c? ora?ul p?rea scufundat în adâncimile tainice ale unei m?ri. Str?zile mi?unau de lume; fericirea de a tr?i, de a se bucura de bunurile vie?ii se oglindea pe toate chipurile, se r?sfrângea în toate privirile, vie, aproape a?â??toare, dând frumuse?ii femeilor o deosebit? str?lucire. Închipuirea m? purta în trecut, evocam vedenia a cum trebuie s? fi fost în asemenea seri marile cet??i ale vechimei - Babilonul, Palmira, Alexandria, Bizan?ul? Îmbinând astfel realitatea cu visarea, urmai f?r? grab? ?ivoiul mul?imii pân? la podul de peste canal, unde ceasuri întregi a?teptasem atunci pe sir Aubrey.

Dr?g?l??ia locului era împlinit?, des?vâr?it?, de albea?a f?r? seam?n a câtorva lebede ce se aflau la acea or? albastr? pe ap? parc? într-adins. Nu mai trecui podul ?i m? înturnai la un birt din apropiere. Pe când a?teptam masa, o privire aruncat? pe un ziar m? f?cu s? aflu abia atunci un lucru de care urla târgul de dou? zile.

Se pescuise în Charlottenburg, acolo unde Spreea î?i ia înapoi apele împrumutate canalului, f?când vârtej - se pescuise, legat cobz? într-o mant?, un cadavru ce ar?ta a fi acela al unui tân?r blond ?i zvelt, bogat îmbr?cat în ?inut? de sear?, g?tit ?i înm?nu?at, îns? descul?.

Tân?rul fusese nu de mult ucis. Trupul purta în partea stîng? a pieptului o ran? adânc?. Lovitura fusese atât de puternic? încât arma - o lam? îngust? cu dou? t?i?uri - se frânsese, o parte r?mânând în ran?.

Se g?sise asupra victimei, în hârtie ?i aur, o mic? avere, ba?ca pre?ul sculelor ce purta cu risip? nebun?, toate din bel?ug b?tute în safire de Ceylan, numai în safire de Ceylan. În schimb nici o hârtie tip?rit? sau scris? care s? poat? tr?da ceva despre ucis - nimic, nimic. Hainelor le fusese smuls petecul cu numele croitorului, iar ceasornicului tasul cu isc?litura aurfaurului. Dup? chip, înecatul nu mai era în nici un fel de recunoscut, pentru c? fa?a îi fusese ars? cu o ap? tare ce-i rosese aproape în întregime pielea ?i carnea pân? la os.

De a?a sfâr?it a avut parte sir Aubrey de Vere. Putea s? ispr?veasc? mai bine, sau mai târziu m?car, dup? ce a? fi plecat eu, fiindc? din noi doi, la început, nu ?tiu, z?u, care a fost mai de plâns... Prin ce am trecut, din clipa în care am în?eles cine era ucisul, ce am tras, mai e nevoie s? spun? ?i n-a fost nimic totu?i pe lâng? ce puteam p??i. Remember? - da, cred. Se zice c? frica e albastr?; eu am v?zut-o de toate colorile, i-am str?b?tut iadul întreg, pogorându-i râpele f?r? fund, suindu-i culmile cele mai repezi, piscurile de groaz? ce se pierd în norii nebuniei, ?i cum n-am înnebunit de-a binelea e de mirare. Fusesem singura fiin?? în tov?r??ia c?ruia se ar?tase sir Aubrey în lume la lumin?; la taverna olandez?, la terasa de la Grunewald trebuia s? fi trecut ca nedesp?r?i?i, încât nimeni n-ar fi voit s? cread? c? despre tân?rul cu care p?ream atât de legat, tocmai eu, s?r?cu? de mine, eram ?l care ?tia mai pu?in - mai pu?in chiar decât nimic. Nu ar fi dat aceasta mai mult temei b?nuielii c? nu a? fi fost str?in de r?punerea acelui necunoscut? Sim?eam urzindu-se în ascuns, în jurul meu, strângându-se pe t?cute mrejele me?te?ugite ale celei mai îndr?cite poli?ii, m? ?i vedeam apucat, n?p?stuit... pierdut pentru totdeauna, nou Lesurques, isp??ind nelegiuirea a cine ?tie cui... Începusem a m? crede singur vinovat - ?i nu eram oare îndestul pentru faptul numai c? înn?disem priete?ug cu un om ca sir Aubrey? Atunci mi-am dat l?murit seama cât e de greu în ?ar? str?in?, între str?ini. Întâiul meu gând a fost dar s? p?r?sesc numaidecât Berlinul, s? fug la mine în ?ar?. Nu am putut închide ochii toat? noaptea, m? ap?sa de data asta întunericul, iar zorile le a?teptam ca o dezrobire. Cu lumina ren??tea în mine lini?tea ?i n?dejdea. M-am r?zgândit de plecare ?i mi-am desf?cut lucrurile, apoi seara le-am strâns la loc, f?g?duindu-mi iar??i s? plec, f?r? gre?, diminea?a - ?i a mers astfel multe zile, zile negre, la amintirea c?rora, ast?zi înc?, pâlpâie în fiori scur?i r?sunetul îndep?rtat al spaimei cumplite de atunci, când orice nimic f?cea s? mi se zbat? inima ca o pas?re r?nit?. Dar, ca toate sim?imintele omene?ti - afar? de ur? - cu timpul ?i frica se ostoie?te ?i piere. E locul s? strecor c? adânca mea tulburare n-a putut fi citit? din afar?; via?a zilnic? nu mi-o schimbasem întru nimic, iar de focul care m? mistuia n-am sim?it nevoie s? m? spovedesc nim?nui, precum n-am g?sit de cuviin?? nici s? m? duc s? spun celor în drept ce ?tiam, sau mai bine zis nu ?tiam, despre sir Aubrey. Am mers mai târziu la taverna olandez? ?i nu m-a întrebat nimeni de tovar??ul de odinioar?, nimeni de asemeni la terasa din Grunewald. Pretutindeni aceea?i t?cere. Citeam toate ziarele ?i-mi venea aproape ciud?; nici un rând m?car în care s? se mai pomeneasc? de groaznica pescuire. Nu se descoperise pesemne nimic. Sfinxul î?i p?stra taina ne?tirbit?.

Altmintreli, prin ea îns??i, pieirea lui sir Aubrey n-a dep??it în ochii mei însemn?tatea unui "fapt divers". Ce noim? ar fi avut s? împing p?rerea de r?u cuvenit? pân? la a plânge în acel str?in necunoscut pe un Marcellus? C? era tân?r ?i frumos? Poate tocmai a?a tân?r cum ar?ta nu era; sunt fiin?e ce în?eal? vârsta, iar în ce prive?te frumuse?ea nu e de prisos o anume l?murire. G?sisem frumoas? nu atât f?ptura lui sir Aubrey cât asem?narea lui cu unii din aceia de mult pieri?i în spulberarea veacurilor, îl g?sisem frumos pentru c? în el vedem retr?ind o icoan? din trecut, vedeam reînviat scumpul Trecut însu?i. Trecutul apus pentru totdeauna. De aceea m-am împotrivit ispitei s? merg s? privesc ?i eu, sub geam, la morg?, pe acela care fusese Aubrey de Vere; cum înf??i?area ce o d? moartea o ?terge adesea pe cea din via??, ar fi fost p?cat s? se strice în amintirea mea acel chip ce p?rea desprins însufle?it dintr-o cadr? veche. Am voit ca el s? r?mân? a?a cum l-am cunoscut, sem?nând atât de mult cu acei frumo?i lorzi, cari au petrecut a?a de nebune?te la Whitehall cu Killegrew ?i cu Rochester, cu Barbara Villiers ?i cu Nel Gwinn ?i pe cari, muia?i în catifele ?i în m?t?suri înspumate de horbote ?i înflorire de panglici, ?inând în mân? trandafiri sau mângâind câini de pre?, i-a înf??ifat, surâz?tori ?i mândri, cavalerul Lely. Totu?i mai mult decât ar?tarea din afar?, de la el p?strez de ne?ters întip?rite în minte unele mi?c?ri l?untrice ce-i sc?p?rau pe nea?teptate în vorbire, cuget?ri cum n-am prins de la al?ii, nici n-am g?sit scrise. În dep?rtatele-i c?l?torii plutitoare, aceast? ciudat? fiin?? ?tiuse s? deslu?easc?, din înfiorarea crângurilor de finici la vestirea furtunilor oceanice, ?oapte adânci, s? p?trund? la z?ri nescrutate pe cari le purta oglindite în ochii lui limpezi ca safirele de Ceylan, taine ce nu se dezvelesc decât celor ale?i, ?i pe cari zadarnic se trudesc a le cerceta cei ce f?r? chemare î?i tocesc via?a întreag?, v?z ?i minte, pe buchea stearp? a c?r?ilor. ?i toate - tinere?e, frumuse?e, în?elepciune fuseser? menite s? ispr?veasc? în apa murdar? a unui canal...

În sfâr?it sosi ziua plec?rii. Începuse toamna, dar nu toamna rumen? de miaz?zi, bacant? încins? cu piele de pardos, purtând ciorchine de struguri ?i poame în p?rul ar?miu, ci toamna spelb? a ??rilor de secar? ?i de bere, cu cer searb?d, cu soarele foarte jos, târându-se ofilit la zare. M? închisesem din nou în cas? în timpul din urm?; citeam în ne?tire, citeam pentru c? muzic? nu se mai f?cea, iar afar?, pe fereastra deschs? înc? pân? târziu, nu mai aveam ce privi. Fântânii apele nu-i mai jucau în raze, pe terasa casei din fa?? trandafirii se scuturaser?, iar în col?ul cel frumos, securea ab?tuse acei b?trâni copaci ce p?reau a fi zugr?vi?i de Ruysdaël.
                                             *
S-au perindat de atunci ?apte ani. A fost parc? ieri, parc? niciodat?. Parc? ieri, pentru c? ?inere de minte am bun?, parc? niciodat? pentru c? îmi lipse?te evlavia amintirii. Mi s-a întâmplat adesea s? m? gândesc la tenebroasa dram? c?reia i-am fost, poate, în acea noapte de fiori ?i de friguri, martor nev?zut ?i orb. Ce fusese îns?, ce se petrecuse, nu m-am mai întrebat, n-am mai ?inut s? ?tiu, ba chiar dimpotriv?, dovad? deun?zi, având putin?? s? aflu, n-am voit eu.

Întârziasem, pe vreme rea, într-un local de noapte bucure?tean ?i c?zuse peste mine un cunoscut de prin ?coal?; îl z?risem, de departe, ?i pe la Berlin, înv??a ceva pe acolo, pare-se. Limbut peste m?sur? ?i în felul lui hazliu, mi-a împuiat urechile cu o sum? de fleacuri, istorii de gazete, de fete ?i de slujnici de gazde - tot lucruri în?l??toare, dup? calapodul Micu?ei lui Hasdeu. Cât? deosebire între cum v?zusem eu Berlinul ?i cum omul care sta în fa?a mea, f?lindu-se cu îns??i neru?inarea lui ieftin?! Dar de ce în acea sear? se de?tepta, vie ca niciodat?, amintirea lui sir Aubrey, de ce vedenia nop?ilor berlineze cu întâlniri stranii îmi r?s?rea atât de puternic?? S? fi fost pricina aburii am?rii ai spirtului de sâmburi, care venea ?i el de la acea veche ?i vestit? rachierie neerlandez?? Nu, era altceva. Mai îmb?t?toare ca orice b?utur?, m? înv?luia o aprig? mireasm? de garoaf? care se desprindea de la o coconi?? a?ezat? la masa de al?turi - mireasma ce r?spândea tân?rul cu pietre albastre, mireasma ce odat?, spre miezul nop?ii, o l?sase în urma ei femeia cu p?r ro?u într-o alee pustie din Tiergarten. ?i-i rev?zui ?i pe ea ?i pe el ?i fereastra cu tulburea lumin? verzuie, toat? aievea ca în puterea unei vr?ji. Nu m-am împotrivit unui imbold neîncercat pân? atunci, acela de a povesti ciuva istoria lui sir Aubrey de Vere.

Am fost ascultat cu toat? luarea aminte. B?gam numai de seam? cum din când în când pe buzele cunoscutului meu mijea u?or un zâmbet. Când cu pescuirea cadavrului am încheiat, m-a întrebat dac? asta e toat? povestea? I-am r?spuns c? da... "S?-?i spun eu atunci urmarea, a reluat el, a fost dandana mare. S-a f?cut mu?ama ce e dreptul numaidecât, dar adev?rul n-a putut fi împiedicat s? r?sufle. Ai s? afli lucruri grozave, s? vezi..."

L-am oprit scurt: "Nu ?in s? aflu nimic". ?i cum se uita uimit la mine, ne?tiind ce s? priceap?, am ap?sat pe cuvântul din urm?, rostindu-l de mai multe ori. "Î?i va p?rea ciudat, am urmat, dar, dup? mine, unei istorii frumuse?ea îi st? numai în partea ei de tain?; dac? i-o dezv?lui, g?sesc c? î?i pierde tot fermecul. Împrejur?rile au f?cut s? întâlnesc în via?? un crâmpei de roman care s?-mi împlineasc? cerin?a de tain? f?r? sfâr?it. De ce s? las s? mi-l strici?"

Vorbind a?a nu min?eam tocmai, dar înd?r?tul acestui fel de a privi lucrurile cam u?uratic, mai mult literar, se ascundea ceva mai înalt, o gândire nobil?, care ea singur? m-a hot?rât a pune lac?t gurii cunoscutului meu ?i pe care dac? i-a? fi spus-o, m? îndoiesc c? ar fi fost în stare s? o priceap?. Dup? cum, pentru a nu v?t?ma în mintea mea icoana senin? a f?pturii din afar?, n-am voit s? v?d chipul mutilat al s?rmanului tân?r, tot astfel nu m-am învoit s? aflu nimic despre el, de team? s? nu fie ceva care s?-i poat? mânji amintirea sufleteasc?. R?mân? ?i aceasta frumoas?, f?r? pat? în umbra-i de tain? ?i de trufie, r?mân? în totul sir Aubrey de Vere a?a cum mi-a pl?cut s?-l v?d eu, numai a?a - ce-mi pas? de cum era în adev?r? Am nimicit singura dovad? c? l-am cunoscut în fiin??, am ars scrisoarea în a c?rei pecete zâmbea sfinxul împresurat de zicerea: "Remember".

Remember ? - da, fire?te c? n-am s? uit, dar cum anii tulbur? unele din amintirile vechi, f?cându-le s? pluteasc? aburite la hotarul dintre realitate ?i închipuire, dac? soarta m? va h?r?zi cu via?? lung?, într-un târziu are s?-mi par? poate c? toat? aceast? întâmplare tr?it? a fost un vis numai sau vreo istorie citit? ori auzit? undeva, cândva de mult.


(1921)




Remember


Aceasta pagina a fost accesata de 787 ori.