Autori > Victor Eftimiu
Cununile de laur
Parca-am ramas eu singur pe pamant,
In cer, ca-ntr-o clopotnita uitata
E-un clopot greu care-a uitat sa bata
Cu funia purtata-n nori de vant.
Cum inainte nu mai este vreme
In urma mea, din nu stiu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Incepe nu stiu cine sa ma cheme.
Si pasii mei rasuna dupa mine
Ca niste bulgari care nu m-ajung,
Rasuna tot in jur asa prelung,
Tot golul-n care nimeni nu mai vine.
Incepe a umbla singuratatea,
In jurul meu ca o multime mare,
Prin bezna cad furnici ce vor sa care
In musuroaie mari, pustietatea.
Se naruie-ntunericul din nou,
Si-n noaptea-n care-s singura fiinta,
Pamantu-mpovarat de suferinta,
Culcandu-se-ngenunche ca un bou.
In cer, ca-ntr-o clopotnita uitata
E-un clopot greu care-a uitat sa bata
Cu funia purtata-n nori de vant.
Cum inainte nu mai este vreme
In urma mea, din nu stiu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Incepe nu stiu cine sa ma cheme.
Si pasii mei rasuna dupa mine
Ca niste bulgari care nu m-ajung,
Rasuna tot in jur asa prelung,
Tot golul-n care nimeni nu mai vine.
Incepe a umbla singuratatea,
In jurul meu ca o multime mare,
Prin bezna cad furnici ce vor sa care
In musuroaie mari, pustietatea.
Se naruie-ntunericul din nou,
Si-n noaptea-n care-s singura fiinta,
Pamantu-mpovarat de suferinta,
Culcandu-se-ngenunche ca un bou.
Cununile de laur
Aceasta pagina a fost accesata de 628 ori.