Autori > Gala Galaction
Gala Galaction - Drumul lui Creanga
Satul marelui povestitor statea devale, infrigurat si alb, sub omatul iernii timpurii. Era pe la vecernie. Din scoala satului, copiii dadeau buzna in curte, micuti, gros imbracati si rotofei, dar repezi ca niste tartacute pe care le-ai arunca din casa afara. Viserica Sf. Nicolae, in care Creanga canta odinioara Ingerul a strigat, profila in ziua limpede de iarna faptura ei odinioara desigur distinsa, dar astazi degenerata printr-o restaurare ieftina si fara gust.
Gandul la acele zile, traite de copilul Creanga aci in biserica batrana, dadea ca un afluent in albia altor ganduri legate de acelasi sfant locas, dar in alta viata, cu alte imprejurari. Pe pieptul dealurilor mari, care au vazut nascand si pe Creanga, si satul Humulesti, sta si azi Cetatea Neamtului, tot atat de "acoperita cu fulgere si ingradita cu pustiu" ca si acum saptezeci de ani. Ozana curge printre sat si Cetate, ducand devale, dupa vremuri, naboi de ape tulburi, retele de argint sau sloiuri de gheata. De data aceasta, era aproape inghetata biruind cu greu podisul alb intins deasupra-i.
Am trecut pe aici de atatea ori, si in atat de multe dispozitii sufletesti, incat drumul meu de azi - exact drumul lui Creanga - mi se pare o poveste familiara, auzita de zecimi de ori de la bunica, stiuta in toate amanuntele, si totusi nespus de draga si de binevenita inimii. Am ascultat povestea aceasta si vara si iarna, si pe soare, si pe vant, si pe ploi care rasturnau pamantul. Am ascultat-o cu suflet plin de nerabdare si de cantec, cu suflet egal si visator, si cu sufletul Eclesiastului. Am trecut pe aici in miezul zilei ca si la miezul noptii, in amurgul plin de umbre violete ca si in dimineata plina de trandafiri si de glas de ciocarlie. Am vazut codrii dimprejurul Cetatii Neamtului si de pe Boistea aramii si goi ca si astazi, prafuiti de colbul verde al lui aprili, cu totul inchegati si verzi ca in timpul verii si desfoindu-se rosii-galbeni, in ceturile toamnei.
Am trecut prin Tg. Neamt, notand - a cata oara? - plopii de la spital, turnul si orologiul catedralei, cazarmile de pe deal si cimitirul de la rasaritul targului. Aproape toata lumea mi-e cunoscuta mie. Nicaieri nu ma simt mai la mine acasa decat in acest orasel unde ma stiu si mosnegii si copiii, si crestinii si ovreii. M-am nascut departe, pe malurile Vezii. Imi va fi oare scris sa dorm somnul cel lung, pe malul Ozanei, sau pe aici prin dealurile acestea?
Treceam pe langa fosta fabrica a lui Alcaz. Cand am vazut-o intaia oara, mi s-a parut ca are infatisarea unei manastiri. Si mi-a ramas in minte cu acest profil de manastire. Azi au crescut in preajma ei, sau in locul ei, constructii noi. Am cautat adesea icoana de altadata si n-am mai regasit-o. Dar eu o vad mereu ca intaia oara! Si am vazut-o tot asa si ieri - in capul meu - caci de alta infatisare nu-mi aduc aminte. Drumul e tare si lunecos ca sticla. Diligenta merge cu greutate. Frigul se inteteste si coastele dealurilor albe se fac, din viorii, albastre sure.
In urma noastra, intaia linie de munti nemteni se intiparea capricioasa, in apusul trandafiriu. Desluseam, in linia plina de zig-zaguri si de semilune ca un verset arab, pieptenele Horaitei, proeminentele Ceahlaului, plesuviile Ciungilor si defileul Agapiei. Dincolo si dincoace de linia aceasta, am risipit atatea ganduri, atatea visuri, atatea amintiri! ca daca le-as putea preface azi in piatra sau in lava, as nivela cu ele aceasta vesnic draga perspectiva a muntilor nemteni.
Luceafarul de seara se arata un moment in rumeneala asfintitului, deasupra muntilor adunati in acelasi profil inalt si cenusiu. Ne apropiem de Grasi si de Coverca. Langa Ozana, care ne insoteste nevazuta, e dealul Boistea, cernit in mare parte de padurile desfrunzite, si alb pe ici, pe colo, sub crepul sfasiat. De sub strasina padurilor Agapiei, acest deal se vede indeosebi frumos si pe albia Ozanei, vederea ajunge pana dincolo de luncile Moldovei, in malurile rosii dimpotriva.
Padurea Coverca se rareste azi pe zi ce trece, si va veni o zi cand va muri - continuand insa sa traiasca in amintirea miilor de calatori din timpul verii, care au primiti aci, sub stejari si intre romanite, vestea codrilor mai departati.
La podul Moldovei e calea jumatate. Creanga nu spune, in legatura cu podul, nimic care sa ramana in cartea veselei pomeniri. Acest gol l-a umplut amicul meu D. D. Patrascanu. In Timotei Mucenicul, pretigiosul nostru umorist face din podul de la Timisesti un pod istoric, egal cu cel de la Austerlitz. Trece podul Moldovei, sub faldurii serii, largi si cenusii la rasarit, zdrentuiti si rosii, spre apus, pe cand sub noi Moldova strecoara cateva siroaie negre printr-un larg caldaram de gheata. In fata, palatul de la Cristesti, numai cu doua ferestre luminate si catarat pe coasta lui inalta, pare ca creste nu din pamant, ci din povesti.
Intram in satul Motca si printre casutele zgrebulite si jalnice, suim anevoie spre codrul Pascanilor. Valea Moldovei se incheaga intr-un fumuriu de-abia stravazator, pana sus, sub scaparea stelelor si pana colo in fund, unde se sting pe munti cele din urma fosforescente. Cobor jos din trasura greu tarata la deal si privesc cerul de noapte. Constelatii cunoscute si necunoscute ard deasupra pamantului carunt, cu focurile lor din noptile geroase. Si in noaptea aceasta, in care omatul scartaie sub talpa si stelele scapara de ger, mii de soldati de ai nostri si de soldati straini se atin cu pusca stransa la piept, in pasurile muntilor, la vadul apelor si in santurile sapate asta-vara.
Gandul meu revine catre Creanga. De aici, din varful dealului, mai aruncau, el si tovarasul lui, cate o cautatura spre muntii Neamtului. Dar intr-un ceas ajungem la Pascani si de acolo pana la Iasi am pierdut urmele lui Creanga. El si cu Zaharia fac drumul la Socola in caruta trasa de zmeii lui mos Luca, barbatul Olimbiadei. Azi, noi mergem de la Pascani la Iasi cu trenul venit din Occident! Si se zice ca s-a apropiat ziua cand si de la Humulesti la Pascani vom calatori tot cu trenul! In ziua aceea, se vor pravali secoli intre Creanga si noi si o jale nesfarsita de dulce va cadea ca un omat, pe amintirile noastre. O lume intreaga de pitoresc si de traditii va muri in ziua inaugurarii liniei ferate Pascani- Tg. Neamtu si mii de cugete, devotate amintirilor, vor suspina. Dar ce e de zis si de facut! Lumea nu poate sa stea pe loc de hatarul catorva indragostiti de neschimbare si de trecut si la carul progresului nimeni nu mai inhama telegarii lui mos Luca!
Gala Galaction - Drumul lui Creanga
Aceasta pagina a fost accesata de 691 ori.