Autori > Ibraileanu Garabet
Garabet Ibraileanu - Citate - Adaptare
Omul, din pricina tendintei de adaptare, cauta vesnic sa ajunga la o impacare cu sine si cu imprejurarile. Sensibilitatea exprima natura intima a omului si ea nu numai ca influenteaza cugetarea, nu numai ii da directie, ci chiar o produce, pentru ca sentimentul cere justificare. Daca sunt trist, trebuie sa ma conving ca am dreptate sa fiu trist: aceasta e adaptarea fiintei care sufera. Melancolia meea e justificata de cutare si de cutare pricini, deci e adevarata si justa atitudine sentimentala fata cu lumea.
Dupa cum in lumea naturala fiinta zoologica se mladiaza cu atat mai putin cu cat e mai tare, tot asa, in lumea sociala, omul, cu cat e mai puternic, cu atat sa mladiaza mai putin, cu atat are posibilitatea de a face el, schimbari in acest mediu. Si, fiindca omul s-a emancipat mult de mediul natural, problema adaptarii lui si, deci, a fericirii lui se pune mai ales pe terenul social. Dar daca in lumea naturala orice insusire favorabila succesului este o insusire buna, in lumea sociala nu e tot asa: nu orice insusire sufleteasca buna este o susire sociala buna, favorabila adaptarii. Exista insusiri care din punct de vedere moral sunt calitati si din punct de vedere al adaptarii snt defecte. Daca ne-am inchipui o societate ideala, intemeiata in alcatuirea ei pe dreptate, atunci orice calitate morala ar fi si una pentru adaptare. Cu cat o societate se indeparteaza de tipul ideal, cu atat calitatile morale devin defecte pentru adaptare. Se poate concepe o societate in care delicatetea de sentiment, cinstea etc, sa fie defecte de adaptare. Unde lucrurile stau astfel este clar ca acei care, prin nastere si educatie, vor fi mai vulgari, se vor adapta mai usor. Cu cat insusirile morale innascute vor fi de un ordin mai inalt, cu atat adaptarea va deveni mai problematica. Iar acei care, prin nastere sau educatie, au insusirile sufletesti bune, absolut contrare celor cerute de mediu, daca sunt mai mult senzitivi decat volitionali, vor fi distrusi, caci nici nu se vor putea adapta, nici nu vor avea energia sa lucreze, ca luptatori, spre schimbarea mediului in conformitate cu personalitatea lor.
Oamenii in genere nu prefera minciuna adevarului. Le utilizeaza pe amandoua fara nici o preferinta, dupa nevoie.
Gandurile, simtirile si faptele se ajusteaza mereu la imprejurari, inconstient. O mica schimbare in mediu provoaca o deviere a sufletului. (Lampa de pe masa, mutata pe un scaun din coltul camerei, modifica tot peisajul incaperii - alte umbre, alte proportii - determina alta tonalitate a sensibilitatii, alta directie a gandirii si alte reactii)
Dupa cum in lumea naturala fiinta zoologica se mladiaza cu atat mai putin cu cat e mai tare, tot asa, in lumea sociala, omul, cu cat e mai puternic, cu atat sa mladiaza mai putin, cu atat are posibilitatea de a face el, schimbari in acest mediu. Si, fiindca omul s-a emancipat mult de mediul natural, problema adaptarii lui si, deci, a fericirii lui se pune mai ales pe terenul social. Dar daca in lumea naturala orice insusire favorabila succesului este o insusire buna, in lumea sociala nu e tot asa: nu orice insusire sufleteasca buna este o susire sociala buna, favorabila adaptarii. Exista insusiri care din punct de vedere moral sunt calitati si din punct de vedere al adaptarii snt defecte. Daca ne-am inchipui o societate ideala, intemeiata in alcatuirea ei pe dreptate, atunci orice calitate morala ar fi si una pentru adaptare. Cu cat o societate se indeparteaza de tipul ideal, cu atat calitatile morale devin defecte pentru adaptare. Se poate concepe o societate in care delicatetea de sentiment, cinstea etc, sa fie defecte de adaptare. Unde lucrurile stau astfel este clar ca acei care, prin nastere si educatie, vor fi mai vulgari, se vor adapta mai usor. Cu cat insusirile morale innascute vor fi de un ordin mai inalt, cu atat adaptarea va deveni mai problematica. Iar acei care, prin nastere sau educatie, au insusirile sufletesti bune, absolut contrare celor cerute de mediu, daca sunt mai mult senzitivi decat volitionali, vor fi distrusi, caci nici nu se vor putea adapta, nici nu vor avea energia sa lucreze, ca luptatori, spre schimbarea mediului in conformitate cu personalitatea lor.
Oamenii in genere nu prefera minciuna adevarului. Le utilizeaza pe amandoua fara nici o preferinta, dupa nevoie.
Gandurile, simtirile si faptele se ajusteaza mereu la imprejurari, inconstient. O mica schimbare in mediu provoaca o deviere a sufletului. (Lampa de pe masa, mutata pe un scaun din coltul camerei, modifica tot peisajul incaperii - alte umbre, alte proportii - determina alta tonalitate a sensibilitatii, alta directie a gandirii si alte reactii)
Garabet Ibraileanu - Citate - Adaptare
Aceasta pagina a fost accesata de 550 ori.