Autori > Victor Hugo
XXXI
Fiindcă-n crâng ne cheamă împodobitul mai,
Te-aştept! Deopotrivă în sufletu-ţi să ai
Câmpia-neintătoare, umbrişuri de pădure,
Lumina lunii pline pe somn de valuri sure,
Drumeagul care-ncepe unde s-a-nchis cărarea,
Văzduhul, primăvara şi, nesfârşită, zarea,
Pe care lumea-şi pune, umilă, ochii vii,
Ca un sărut pe trena eternelor tării!
Te-aştept! Clipitu-acestor neprihănite stele
Ce ne-a ajuns pământul prin străvezii perdele,
Copacul plin de cântec şi de mireasmă trează,
Suflarea grea, fierbinte, a zilei la amiază
Şi soarele, şi umbra, şi undă, şi verdeaţă,
Şi darnica natură ce-n raze se răsfaţă
Să-ţi înflorească, astăzi, cu toată strălucirea
Pe frunte frumuseţea şi-n sânul tău iubirea!
(21 mai 1835)
Te-aştept! Deopotrivă în sufletu-ţi să ai
Câmpia-neintătoare, umbrişuri de pădure,
Lumina lunii pline pe somn de valuri sure,
Drumeagul care-ncepe unde s-a-nchis cărarea,
Văzduhul, primăvara şi, nesfârşită, zarea,
Pe care lumea-şi pune, umilă, ochii vii,
Ca un sărut pe trena eternelor tării!
Te-aştept! Clipitu-acestor neprihănite stele
Ce ne-a ajuns pământul prin străvezii perdele,
Copacul plin de cântec şi de mireasmă trează,
Suflarea grea, fierbinte, a zilei la amiază
Şi soarele, şi umbra, şi undă, şi verdeaţă,
Şi darnica natură ce-n raze se răsfaţă
Să-ţi înflorească, astăzi, cu toată strălucirea
Pe frunte frumuseţea şi-n sânul tău iubirea!
(21 mai 1835)
XXXI
Aceasta pagina a fost accesata de 666 ori.