Autori > Stefan Iosif


Rasaritul soarelui




Īmi sorb acum cafeaua īn balcon
Cresc nori ca aburi grei dintr-o căldare
Un tunet, cānd și cānd, īn depărtare
Īncearc-o gamă, ca un bariton.

Ce-o fi fierbānd la răsărit, īn zare,
Divinul nostru nevăzut patron?
Īși potcovește caii Apollon,
Ori ce să fie-acest incendiu mare?...

Tot mai compacți ies aburii acum,
Dar flăcările cresc acum mai vii și ele,
Din ce īn ce tot cerul īl cāștigă

Și iată, că prin nourii de fum,
Ca un simbol al Romāniei mele,
Răsare-o uriașă mămăligă!





Rasaritul soarelui


Aceasta pagina a fost accesata de 87 ori.