Autori > Stefan Iosif
Rasaritul soarelui
Îmi sorb acum cafeaua în balcon
Cresc nori ca aburi grei dintr-o căldare
Un tunet, când și când, în depărtare
Încearc-o gamă, ca un bariton.
Ce-o fi fierbând la răsărit, în zare,
Divinul nostru nevăzut patron?
Își potcovește caii Apollon,
Ori ce să fie-acest incendiu mare?...
Tot mai compacți ies aburii acum,
Dar flăcările cresc acum mai vii și ele,
Din ce în ce tot cerul îl câștigă
Și iată, că prin nourii de fum,
Ca un simbol al României mele,
Răsare-o uriașă mămăligă!
Rasaritul soarelui
Aceasta pagina a fost accesata de 673 ori.