Autori > Stefan Iosif


Wagnerism



Azi dimineață Cișmigiul părea un parc de vechiu castel
Și, ca un rege singuratec, eu singur mă plimbam prin el.

Treceam cu mānile la spate tăcut, pe-aleele pustii,
Copacii moțăiau din creștet ca niște uriași cheflii.

Dar iat-un brad că se deșteaptă și cu un ram bătānd ușor.
Asemeni unui capelmaistru le dă semnal īn do minor.

Buimaci de somn se-ntind giganții trosnind a lor īncheieturi
Și tumultuoși pornesc să cānte preludiul unei uverturi.

Ca un catarg interminabil d-asupra negrelor boschete,
Un plop s-alintă-n neastāmpăr, bătānd din mii de castagnete.

Un teiu stufos ca un Dinicu, s-a deșteptat acum și el .
Și amoroso plānge-n umbră cu nota lui de violoncel.

Privindu-se ca-ntr-o oglindă īn luciul apei liniștite,
Din harfe sălciile cāntă ca niște fete despletite.

Alăturea, ursuz, platanul, māncat și găurit de ploi,
Prin scorburile lui respiră cu note grave de oboi.

Tresare ca din altă lume, mișcāndu-și foile ei late,
Și, la răstimpuri, sgomotoasă din talgere catalpa bate.

Se īntregește simfonia și tot mai veselă devine,
Staccato păsările cāntă din fluere și piculine....

Divin era concertul, gratis și fără de compozitor!
Iar eu, ca Ludwig, melomanul, īn sală singur spectator,

Și-o lebădă misterioasă vāslea pe ape-așa de lin....
De ce n-am dispărut ca tine, fantasticule Lohengrin!




Wagnerism


Aceasta pagina a fost accesata de 94 ori.