Autori > Stefan Iosif


Domnita



Se plimba prin gradina manastirii
Domnita, alba-n rasa cenusie.
Amurgu-si cerne umbra-i viorie,
Lung suna toaca-n toiul tinguirii.

soptesc incet prin flori de iasomie
si parca vor s-o mingaie zefirii ;
Se scutura pe straturi trandafirii,
si crinii mor, dar ea nu vrea sa stie.

Departe,-n zari, e vraja, cintec, viata...
Ea trece alba,-nvaluita-n ceata,
Asemeni unei palide vedenii...

Uitata de parinti si de rudenii,
De bucurii si de dureri straina,
Se stinge-n rind cu florile-n gradina...

(1903)






Domnita


Aceasta pagina a fost accesata de 119 ori.