Autori > Stefan Iosif
Domnita
Se plimba prin gradina manastirii
Domnita, alba-n rasa cenusie.
Amurgu-si cerne umbra-i viorie,
Lung suna toaca-n toiul tinguirii.
soptesc incet prin flori de iasomie
si parca vor s-o mingaie zefirii ;
Se scutura pe straturi trandafirii,
si crinii mor, dar ea nu vrea sa stie.
Departe,-n zari, e vraja, cintec, viata...
Ea trece alba,-nvaluita-n ceata,
Asemeni unei palide vedenii...
Uitata de parinti si de rudenii,
De bucurii si de dureri straina,
Se stinge-n rind cu florile-n gradina...
(1903)
Domnita
Aceasta pagina a fost accesata de 671 ori.