Autori > Stefan Iosif


La gura pesterii




La gura pesterii adinci
Stam linga foc, in fapt de sara,
si flacarile, aruncind pe stinci
Rosateca lor para,
inchipuiau o hora de fantasme.
Iar apele serpuitoare,
Cu scoboriri si cresteri
De sute de izvoare,
isi inginau eternele lor basme
in fundul nestiut al negrei pesteri...

Trosneau din foc scintei din cind in cind,
si sus, pe cer, s-aprinse-ntiia stea.
Ci eu stateam la foc, visind,
si ascultam la pustnicul batrin,
Ce-mi povestea
Minuni adinci din cuibul lui de brazi...
- ...Demult, demult, traia un neam pagin
De oameni mai puternici si mai mari
Ca oamenii de azi,
P-aceste plaiuri binecuvintate...
Ei nu stiau de sapa si de plug,
C-aveau de toate cele din belsug,
Asa precum le-a fost lasat Preasfintul...

si au venit din locuri departate
Puhoi de semintii
si au umplut pamintul
Cu zgomotul neostoitei lupte
si strigate pustii...
Un beac intreg luptara in zadar
in framintari neintrerupte
Cu-acesti vrajmasi,
Dar, biruiti, n-au mai putut sa tie
si au fugit, si s-au ascuns
Departe-n fundul fara de hotar
Al pesterii, de nimeni nepatruns...

si-acolo au si-acum imparatie
Batrinii uriasi,
si-adese-n noptile senine,
Cind linistea domneste-n bolti, pustie
Pan-la urechea noastra vine
Un vuiet surd de pasi...

Astfel imi povesti sihastrul,
Apoi tacu...
O liniste de vraja se facu,
si fumul se-nalta albastru,
Iar flacarile, aruncind pe stinci
Potopul lor de para,
inchipuiau o hora de fantasme,
si apele, fierbind clocotitoare,
Cu scoboriri si cresteri
De sute de izvoare
isi inginau eternele lor basme
in noaptea fara fund a negrei pesteri...





La gura pesterii


Aceasta pagina a fost accesata de 102 ori.