Autori > Stefan Iosif


Legenda funigeilor - Actul 03





ACTUL AL III-LEA



    Au trecut ani de zile. Scena reprezintă același decor. Deschizătura terasei īncadrează parcul veștejit, īn cele din urmă zile de toamnă. Se luminează de zi. Mobilele din casă, care īncep să se lămurească īn lumina zorilor, arcurile de la ferești, oglinzile, cercevelele ușilor sunt acoperite de fire albe din tortul destrămat de pe stative. La fiecare mișcare firele se leagănă ca purtate de vīnt, īși schimbă locul plutind īncet prin aer, unele parcă vin pe ferești, și altele parcă stau să plece. Runa, nebună, ofilită de suferinți. umblă ca o umbră prin casă, de ici-colo, adunīnd cu stăruință firele plutitoare.

    Runa

    Mai meșteri decīt mine, păianjeni țesători,
    N-au stativele voastre hodină niciodată,
    Cīnd eu lucrez zadarnic din noapte pīnă-n zori,
    Și nu mai pot să mīntui cămașa fermecată.

    V-alung mereu din casă, dar pīn’ să prind de seamă,
    Păianjenișul vostru la loc se rentregește...
    O, spuneți cum se face că pīnza voastră crește,
    Pe cīnd a mea se rupe și-n aer se destramă?

    Corul funigeilor
    (departe, nevăzut)

    Noi funigei sīntem,
    Noi sīntem īnsuși tortul
    Ce-l poartă un blestem
    Ca să găsească mortul!

    Runa

    (cu mīinile pline de firele adunate, pe care le aruncă pe geam)

    Duceți-vă īn lume, păianjeni blestemați!

    Că nu-mi rămīne vreme să vă gonesc mereu,
    Ce vă țineți īntRuna, așa, de pasul meu?
    Ce spuneți voi īntRuna? Pe cine căutați?

    Funigeii

    Zadarnic ne alungi
    Și ne gonești afară.
    Īn mii de fire lungi
    Noi ne-om īntoarce iară!

    Runa

    (cu deznădejde, se așază la stative)

    Asemeni unei harfe cu strune fărămate,
    Așa sīnteți acuma, voi, stativele mele!
    Spetezele suspină și cad așa de grele,
    Și nu mai știu nici ceasul străvechi ce oră bate.
    Zorită port suveica īn mīna mea dibace,
    Se pare-a crește tortul, și-atuncea prind putere,
    Dar sulul se-nvīrtește īn loc, și pīnza piere...
    Și nu știu cine vine mereu de mi-o desface.
    A cui să fie mīna această nevăzută?
    Cum aș zdrobi-o, Doamne, s-o prind īntre speteze
    Și-aș pune-o cu de-a sila să steie să-mi lucreze,
    Sărmana pīnză albă de-atīția ani țesută.

    (Țese. Rilda intră.)

    Rilda

    Tot nu mai ai hodină, Rună?

    Runa

    Nu, mamă!

    Rilda

    Ce blestem cumplit!
    Vai, ce amarnic se răzbună
    Neīndurata lună!
    Ce slabă ești și pală!
    Paloarea ei spectrală
    Pe-obraji ți s-a īntins
    Și nu știu: fire albe din tortul risipit
    Īn părul tău s-au prins,
    Ori părul tău acuma e alb cu dinadins?
    Mai ieri, ca o podoabă tu străluceai īn casă,
    Și-atīta de frumoasă
    Te răsfrīngea oglinda cu drag, și ochii mei,
    Dar cīnd te văd acuma...

    (Plīnge.)

    Runa
    (cu mustrare)

    Decīt mereu să plīngi,

    Mai bine-ai face, mamă, păianjenii să-i strīngi.
    Nu-i vezi cum țes īntRuna și vor să mă īntreacă?
    Nu-i vezi cum țes și-mbracă,
    De jos și pīnă-n grinzi
    Ietacul pretutindeni, pe jețuri, pe oglinzi,
    Pe vechile portrete, pe uși, pe cercevele,
    Cum īși anină-n grabă urītele perdele,
    Cum īmpletesc și leagă
    Din ce īn ce mai des,
    De parcă vor să prindă īn plasă casa-ntreagă
    Și mīinile să-mi lege, să nu mai pot să țes?
    Păianjenii!... alungă-i odată, mamă dragă!

    Funigeii

    Noi funigei sīntem!
    Noi sīntem īnsuși tortul
    Ce-l poartă un blestem
    Ca să găsească mortul!

    Runa

    I-auzi ce spun ei, mamă?

    Rilda

    Iar aiurezi, sărmană!
    Eu nu aud nimic...

    Runa

    N-auzi ce spun d-un tort
    Ce-n mii de fire-aleargă
    Ca să găseasc-un mort
    Īn lumea asta largă?

    Rilda

    Nu, eu n-aud nimic!

    Funigeii

    Umblat-am cale lungă
    Și nicăirea nu-i,
    Blestemul iar ne-alungă
    Să dăm de urma lui...

    Runa

    I-auzi acum ce zic?
    Alti Funigei
    (foarte departe)

    Noi am umblat pe ape
    Crezīnd că l-am găsit,
    Dar cīnd eram aproape,
    Un vīnt ne-a risipit!

    Runa

    Acuma alții cīntă!
    Cum, tot n-auzi nimic?

    Rilda

    Ce gīnduri te frămīntă!

    Funigeii
    (mai aproape)

    Pe-o pajiște īn floare
    Noi l-am găsit —

    Alti Funigei

    De-acum,
    Gătiți de-nmormīntare,
    Căci mortul e pe drum!

    Runa
    (cu un țipăt)

    Ah. mortul e pe drum!
    (Se aud trīmbițe și un marș funebru.)

    Rilda

    (aleargă la fereastră)

    Da,-n praful de pe cale
    Se vede un convoi.
    Aud cīntări de jale
    Și trīmbiți de război.

    Runa

    Se pierd īncet sub ramuri,
    Și iată-i iar pe drum,
    Se-nclină negre flamuri,
    Se deslușesc acum.

    Rilda

    Un cal pășește-n frunte
    Și nimeni nu-i pe cal,
    Acuma trec pe punte
    Și intră sub portal.

    Runa

    Vuiește poarta largă,
    Convoiul s-a oprit,
    Zăresc acum pe targă
    Un mort acoperit...

    Rilda

    Alăturea de dīnsul
    O suliță și-un scut...
    Mă podidește plīnsul,
    Căci vai! l-am cunoscut!

    Dacă-l cunoști tu, mamă,
    O, spune: cine-i el?
    Răspunde, cum īl cheamă,
    Ce caută-n castel?

    Rilda

    S-aud acum pe scări...
    O, taci! că iată-i sus.

    Runa

    Ce jalnice cīntări!

    Rilda

    Pe cine mi-au adus?

    (Intră convoiul. Oamenii lasă jos targa, acoperită toată de un giulgiu de funigei. Īn timpul acesta, pe cīnd Runa cade īn brațele RILDEl, se aude:)

    Corul funigeilor
    (de pretutindeni)

    Din noaptea cīnd ai dăruit
    Cămașa făr’ de moarte,
    Īn lumea larg-am pribegit,

    Am fost așa departe.

    Cum ne urzeau a tale mīni,
    Noi dispăream pe geamuri,
    Cădeam pe cumpeni de fīntīni.
    Ne aninam de ramuri,

    Treceam cu grabă la răscruci,
    Lungi fire de mătase,
    Cădeam pe stoguri și pe cruci
    Pe streșine de case,

    Să știe cine ne-a zări
    Că nu mai are parte
    Pe lume nimeni a urzi
    Cămașa făr’ de moarte!

    (Īncetul cu īncetul, se desprind Funigeii de pretutindeni, și, ca luat de-o mīnă nevăzută, se dă la o parte giulgiul, lăsīnd descoperit mortul. Runa īl zărește și abia acum īl recunoaște.)

    Runa

    Ah, Landor, dulce frate!
    Rilda

    Ah, fiul meu pierdut!
    De unde mi-l aduceți, voi purtători cerniți?

    Un ostean

    Era-ntr-un zori de zi,
    Și-un nor de-argint īn zare plutea-naintea noastră,
    Acum părea că-n aer pe-ncetul se distramă
    Și-acum s-adună iarăși, īn zarea cea albastră.
    Tot flutura īncetul, chema ca o năframă,
    Ne tot chema īntRuna păn-am băgat de seamă.
    Și nu era nici nour, și n-a fost nici năframă,
    Ci fire lungi și albe, un stol de funigei
    Ce ne-ndemna cu semne să mergem după ei;

    Dar nici acolo noi n-am stat,
    Ci am umplut pămīntul,
    Pīn’ ce de urma lui am dat —
    Gătiți de-acum mormīntul!

    Căci noi de-acum ne pribegim,
    Ci-n fiecare toamnă
    Vom reveni să povestim
    Blestemul tău ce-nsamnă.

    Și dac-am mers, pe seară, pe-o pajiște īn floare
    Noi i-am văzut īncetul cu-ncetul cum se lasă,
    Și-am mai văzut deodată īn cete călătoare
    Cum stăruiau īn aer lungi fire de mătasă;
    Veneau de pretutindeni, făceau popas o clipă,
    Precum sclipește-n aer, īntinsă, o aripă,
    Și iar porneau īn urmă īncet să se coboare,
    Și-acolo-n locul unde cădeau mereu grămadă,
    Cum sta īntroienit,
    Ca supt un giulgi de albă și lucie zăpadă,
    Acolo l-am găsit!

    Funigeii

    (se adună mereu, se desprind treptat și, dispărīnd pe fe-
    rești, se aud cīntīnd tot mai departe)

    Pe pajiștea īn floare

    Noi mortul l-am găsit,
    Sărmană țesătoare,
    Osīnda s-a sfīrșit!

    Runa

    (ca deșteptată dintr-un vis, īși duce mīnile la tīmple și, īn-
    genunchind līngă mort, cu fața spre icoană, se roagă)

    Alb ca nimbul alb ce te-mpresoară,
    Tot așa mi-era odată gīndul...
    Am țesut atīția ani de-a rīndul...
    Las-acuma roaba ta să moară!

    De-am greșit, a fost fără de vrere...
    O putere mai presus de mine
    M-a făcut să uit ce-i rău și bine —
    Și nu știu ce-a fost acea putere!

    Stam să țes cămașa de mătasă...

    Albă era noaptea — și deodată,
    Fără ca īn ușa mea să bată,
    A intrat un om străin īn casă.

    Ochii lui ca două pietre rare
    Licăreau așa ciudat sub geană,
    De părea c-ar fi o arătare
    Rătăcită-n lumea pămīnteană.

    Flăcări vii erau a lui cuvinte
    Și se īmpleteau așa măiestre
    Cīnd vorbea... o, da, mi-aduc aminte,
    Da, n-avea nimic din lumi terestre...

    Adiau acum așa de line,
    Și acum vuiau ca o furtună,
    Se-mpleteau cīntīnd pe līngă mine,
    pīn‘ m-au prins pe-ncet ca-ntr-o cunună.

    Și n-a fost cunună, Preacurată,
    Cum crezusem eu, nenorocita,
    Ci a fost cătușă blestemată:
    Nu era Amorul, ci Ispita!

    Alb ca nimbul alb ce te-mpresoară,
    Fă să-mi fie astăzi iarăși gīndul!...
    Am țesut atīția ani de-a rīndul!...
    Las-acuma roaba ta să moară!

    (Cade sfirșită, peste trupul fratelui său. Rilda și toți cei de față īngenunche și se roagă.)

    Rilda
    (īn genunchi)

    O, Maică Preacurată, īndură-te de noi!
    De-a fost ca să descindă asupra ei Păcatul,
    A fost o īncercare...

    Īndură-te de noi!
    Corul ȘI Rilda

    Īmbrac-atītea haine pe lume Necuratul
    S-ademeneasc-un suflet...

    Corul

    īndură-te de noi!

    Rilda

    Fă să coboare pacea pe viața ei trudită,
    Prefă-te-n bunătate...

    Corul
    Īndură-te de noi!
    Rilda

    La fiece răscruce pīndește o ispită
    Și tu le știi pe toate...

    Corul
    Indură-te de noi!

    Rilda

    Fă sufletul ei candid curat ca mai-nainte,
    Refă-l un suflet iarăși...

    Corul

    Īndură-te de noi!

    Rilda

    Să nu rămīie-o pată īn neam printre morminte,
    Că s-a pierdut un suflet neīmpăcat cu sine,
    Ascultă ruga tristă ce-o īndreptăm spre tine...

    Corul ȘI Rilda

    O, Maică Preacurată, īndură-te de noi!

    Runa

    (īn agonie)

    Alb ca nimbul alb ce te-mpresoară,
    Fă să-mi fie astăzi iarăși gīndul!
    Am țesut atīția ani de-a rīndul...
    Las-acuma roaba ta să moară!

    Cei din urma funigei

    Adormi de-acu-mpăcat
    Īn lumea neființii,
    Biet suflet īncercat
    De para suferinții!

    Un ecou departat

    Mărire suferinții!


SFARSIT





Legenda funigeilor - Actul 03


Aceasta pagina a fost accesata de 117 ori.