Autori > Stefan Iosif


Cu genele plecate



in castelul dintre codri
Liniste-i ca in mormint :
Nu s-a pomenit de-o vreme
inauntru-i ris ori cint.
Credinciosii casei umbla
Muti in tainica tacere,
Rar isi fac un semn ori schimba
soapte-n umbra de unghere,

Nu cumva sa strice pacea
Doamnei triste, adorate,
Ce de-a pururi nu ridica
Genele ei lungi, plecate...
Trista-i totdeauna doamna,
Palida in neagra-i haina,
si cu nimeni nu graieste...
   in castelul vechi e-o taina.

insa cind barbarul mindru
Vine de la vinatoare,
Pasii grei si glasu-i aspru
Lung vuiesc prin coridoare...
Toti, infiorati, alearga
De porunci sa tina seama,
Umiliti i se inchina,
Galbeni, tremurind de teama.
Vai de-acei ce-i stau in cale
Cind sprinceana i se-ncrunta,
in salbateca-i privire
Singera pedeapsa crunta...
*
Numai doamna, numai dinsa,
Linistita il asteapta,
Buzele-i subtiri si fine
Nu surid, nu scot o soapta.

Numai ei, cind il zareste,
Inima nu i se bate,
si de-a pururi nu ridica
Genele ei lungi, plecate...

Uneori, sus, la fereastra
Din iatac, sta nemiscata ;
Peste munti, peste hotare
Cauta ingindurata...

Uneori incet se urca
Sus, pe-ntunecata stinca,
si, visind, priveste dusa
in prapastia adinca...

Trista-i totdeauna doamna,
Palida in neagra-i haina...
in castelul dintre codri,
in castelul vechi, e-o taina.
*
Amindoi stau fata-n fata-n
Vechea sala stramoseasca
- M-ai chemat ?... intreaba doamna,
Mindra, fara sa-l priveasca.

El, c-un scrisnet de minie,
Palid prinde biciu-n mina.
Face-un pas, vrind s-o loveasca
in pornirea lui pagina...
Bratu-i cade... intilnise
Iar privirile-i pierdute
Pironindu-l doar o clipa...
   Nabusit, ingina: - Du-te...
*
Miez de noapte bate straniu,
Raspunzind din stinca-n stinca :
in castelul dintre codri,
in iatac, lumina-i inca.

N-are somn sarmana doamna,
Negre amintiri o dor :
Inima-i insingerata
Se-nfioara-n preajma lor...

Ochii ei lucesc mai negri,
Alba-i fata ei ca varul ;
Ea desface scrinul antic,
Trage-ncetinel saltarul,
Ce, rostogolind din umbra
Orbitorul lui tezaur
Joaca-n schinteieri sub para
Candelabrului de aur :
Diamante, si rubine,
si topazuri, si safire
Tremura in mii de ape
si se bat in stralucire...

Un inel e intre pietre,
Un inel patat de singe...
Ea-l intoarce, si-l priveste...
si porneste-ncet a plinge,

Iat-o scoborind in umbra,
Ca o umbra de usoara,
Scarile de marmur albe,
Orice freamat o-nfioara...

A trecut de pragul portii...
Noaptea-i muta si senina ;
Pe prapastie rasare,
Dupa stinca, luna plina.

Doua brate, sus, pe stinca,
Albe se inalta-n luna,
si de-un tipat lung izbite,
Negurile-adinci rasuna...




Cu genele plecate


Aceasta pagina a fost accesata de 108 ori.