Autori > Stefan Iosif


Amintire



E seara, frig de toamna... O, palida icoana,
De ce-mi tot vii in minte mereu si in tot locul?
Tu-mi rascolesti in suflet o dureroasa rana,
si, intristat si singur, ma uit cum arde focul...
Cand mi-aparu in cale salbatica fecioara,

Era asa de trista, si buna, si cuminte,
incat fara de veste simtii ca ma-nfioara
Evlavia durerii ca-n preajma unei sfinte.
si martor mi-este cerul de dragostea curata

Ce i-am purtat in suflet amar de ani de-a randul,
Dar parca o sfiala ma cuprindea deodata
si nu i-am dat prilejul sa-mi banuiasca gandul.
Cand am plecat pe urma departe-n lumi straine,

Abia-mi intinse mana, o vorba nu-mi raspunse;
Ca-n ochii ei cei negri putea citi oricine
Mandria chinuita a dragostei ascunse...
Eu singur n-am vazut-o, eu singur n-am citit-o,

Eram cu mintea dusa cand mi-a zambit norocul.
Mi-a daruit o clipa, dar am nesocotit-o,
si astazi trist si singur ma uit cum arde focul...





Amintire


Aceasta pagina a fost accesata de 95 ori.