Autori > Stefan Iosif


Cand a fost sa moara Stefan



Cand a fost sa moara Stefan,
Multa jale-a fost in tara:
Cate brate-n deznadejde
Catre cer nu se-naltara?

Cate jertfe la altare,
Cata smirna si tamaie,
Pentru ca viteazul Stefan
Viu si teafar sa ramaie!

Se parea ca nici pamantul
Nu se-ndura sa-l primeasca,
Pe acel ce-a fost preavrednic
Peste tot sa-l stapaneasca.

si de groaza si durere
S-a cutremurat pamantul,
Ca in ziua rastignirii
Celui ce-a vestit cuvantul...
*
Cand a fost sa moara Stefan,
Multa jale-a fost in tara.
Cine ar putea sa spuna
Cate inimi sangerara?

Iarna grea ca niciodata
si o foamete cumplita
Se-abatura-n anul cela
Peste tara lui iubita.

insa nici pe patul mortii
Nu putea s-o dea uitarii
Cela ce pe drept fusese
Poreclit: Parinte-al tarii...

Langa patul sau chemandu-i,
Mangaie pe toti sarmanii,
Plang si ii saruta mana
Vaduvele si orfanii.

Plang si-l binecuvanteaza,
si se-ntorc pe la caminuri,
Iar boierii zi si noapte
Stau la patul sau de chinuri...

*

Cand a fost sa moara Stefan,
Multa jale-a fost in tara:
Langa patul sau de chinuri
Toti boierii s-adunara.

in ceardac cerand sa-l duca,
A luat in maini ocheana,
Sa mai cate inca-odata
La Moldova lui, sarmana!

si de ce-a vazut intr-insa
L-a cuprins intai fiorul -
in ocheana fermecata
El citise viitorul!

Veacuri negre, de urgie,
si de lupte, si de jale,
S-aratara, intr-o clipa,
Fulgerand privirii sale...

*

Vis e insa, ori aieve?
Dinspre Olt, urcand, zareste
Un vultur maret ce-ntinde
Aripile - si-adumbreste

Toata tara Munteneasca
si Moldova si Ardealul...
Vai! dar noapte si mai oarba
isi arunca-n urma-i valul!

Dintr-o data, fara veste,
Fata iar i se-nsenina:
Pacla grea deschide iarasi
Gene-albastre de lumina.

Pe campia dunareana
Vede osti romane-n zare;
Mandru print din tari straine
Merge-n fruntea lor calare...

Cantece de biruinta
Cresc si umplu tot vazduhul -
Stefan-voda-si dete duhul!...
*
Dar cu dangat plin de jale
Mii de clopote dau veste:
„Stefan-Voda al Moldovei,
Stefan-Voda nu mai este!"

Trista-i manastirea Putnei,
Portile deschise-asteapta
Stralucit convoi ce vine
si spre ele-ncet se-ndreapta.

Este Stefan. Azi strabate
Cel din urma drum prin tara,
Dar pe unde trece-acuma,
in mareata zi de vara,

Plange dealul, plange valea,
Plang padurile batrane,
si norodu-n hohot plange:
„Cui ne lasi pe noi, stapane?"

Epilog

Patru veacuri de durere
Au trecut - si-n noapte-adanca
Doarme Stefan, dar si astazi
Neamu-ntreg il plange inca.

si-l vor plange codrii vesnic
Frematand duios din ramuri,
Cat vom fi-n cuprinsul nostru
Tot iloti ai altor neamuri!

Jalnic apele l-or plange;
si zadarnic, multa vreme,
Din adanc de vai pierdute,
Triste buciume-or sa-l cheme...

insa cand suna-va ceasul
De dreptate pentru tara,
Din mormantu-i va strabate
Varful sabiei de para...

si va fi razboiul mare
intre neamurile toate;
Caii, in potop de sange,
Pan-la coame-or sa inoate...

Peste noi atunci pluti-va
Duhul lui Stefan cel Mare -
si vom rumpe orice lanturi,
Vom sfarma orice hotare!




Cand a fost sa moara Stefan


Aceasta pagina a fost accesata de 290 ori.