Autori > Stefan Iosif
Cantecelor
Era pesemne hotarat
De legi ascunse si fatale
Sa sufar si sa plang atat,
O, cantece de dor si jale,
Ce-adanci in mine-ati izvorat
Cum apa-n stanci isi sparge cale!
De ce, cand ma lasam furat
De tot ce-i sunet si culoare,
Si sufletul mi-era curat
Ca trandafirul cand inflorea,
De ce nu m-ati impresurat
Atunci, de ce tacurati oare?
De ce atunci voi n-ati venit
Osana sa cantati iubirii?...
Ori poate v-au ademenit
Mai mult osanda despartirii
Si spinii care-am fost menit
Sa-i port pe frunte ca martirii?
De ce-ati tacut atunci cand eu
V-as fi-nteles asa de bine,
Si navalit in jurul meu
Acum, ca roiul viu de-albine
Pe care-l tot alungi mereu,
Dar, murmurand, mereu revine?
Prea trista-i struna ce-o sunati
Acuma-n inima-mi nebuna,
Prea multe-ntr-una v-adunati
Precum privighetori s-aduna,
In mai, prin tei incununati
De fiori, in mandre nopti cu luna...
Vai, cantece, taceti putin!
Taceti, ca nu mai am putere!
Sa plang, - si e paharul plin...
Repaos sufletul meu cere
Si pace, dup-atata chin...
Taceti, - mi-e sete de tacere...
Luceafarul, 1 ianuarie 1912
Cantecelor
Aceasta pagina a fost accesata de 684 ori.