Autori > Stefan Iosif


Clopotele din Nurnberg




La Nurnberg, in vechiul castel,
Stateam rezemat de-o fereastra,
Privind cum se-mbraca sub el
Orasul in negura-albastra.

si purpur plutea in fasii
Prin negura vanata-a serii,
Pe uliti stravechi si pustii
Robite de vraja tacerii.

si cum ramasesem visand,
Un clopot incepe sa sune
Asa de duios si de bland
De parca o ruga ar spune...

El suna, si alte-i raspund
Cantand ca argintul de clare,
si-odata s-aude, din fund,
si clopotul domului mare!

si valuri de-adanci armonii
Plutesc in fantastice zboruri,
Parand ca sunt sute si mii
De ingeri ce murmura-n coruri...

Dar eu, ca furat de un val,
Pierdut in concertul haotic,
Ma vad intr-o sala de bal,
O sala-n maretul stil gotic.
si alba ca albul din crin,

Ca umbra din umbra usoara,
De mine s-apropie lin
O falnica, blonda fecioara.
Eu stau si de-abia mai respir,

Cuprins de-o sfiala stangace,
Dar ochii ei mari de safir
imi spun ca doreste sa joace.
si-ajunge doar bratul sa-ntind,

Ea bratu-i pe umar mi-asaza,
si stam sa pornim dantuind...
Cand muzica brusc inceteaza;
Cu pasul greoi, un strajer

imi tulbura singuratatea,
Iar glasul lui aspru: "Mein Herr
imi striga - se-nchide cetatea!"




Clopotele din Nurnberg


Aceasta pagina a fost accesata de 662 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio