Autori > Stefan Iosif


Toamna (Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli)




Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli
De vant pe la feresti,
Tu, suflet plin de griji si de-ndoieli,
Te-nfiorezi de tristele-i povesti...
El povesteste despre moarte foi

Pe care le goneste ca pe-un roi,
Ca pe-un convoi
De fluturi morti, si ti le-arunca-n geamuri,

El stinge crini, si roze, si zambile,
El frange ramuri,
si plange, si se tanguieste zile
intregi si nopti intregi, necontenit.
Acuma stins si parca ostenit

Abia suspina,
Ca plansul violinei in surdina,
Apoi isi schimba fara veste tonul
si-uimit l-auzi cum suie
Din nou diapazonul
si suiera, si fluiera, si vuie,
si vajaie, si hohota, si geme
intr-un amestec infiorator

De bocet, si de vaiet, si blesteme!
Ah, ce frumos, ce potolita vreme,
Ce veac senin fusese pana ieri!
Ai fi crezut ca firea amagita

De visul cald al somnoroasei veri,
Asa bogata-n fermecate vise,
Dormea, dar s-a trezit...

Vazand fugita
Vicleana vara care-o amagise,
Acum, cand intelege adevarul,
Se zbate ca o mama parasita
si-n deznadejdea ei isi smulge parul!...





Toamna (Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli)


Aceasta pagina a fost accesata de 99 ori.