Autori > Stefan Iosif


La o ciocarlie




Dupa Shelley


Salut, zeita a cintarii ! Caci pasere nu poti sa fii
Tu, care, plina de simtire
Prin viersu-ti maiestrit din fire,
Reversi din boltile tariei asa voioase melodii.

intocmai unui nor de para mai sus si tot mai sus te-avinti:
si-n adincimile albastre
Rasuni dasupra lumei noastre,
si tot cintind te urci intr-una, precum urcind intr-una cinti.

in slava soarelui ce-apune scaldat in valuri aurii,
Te legeni tu, fermecatoare,
Batind cu drag din aripioare,
Asemeni unei ideale, netarmurite bucurii.

Plutind prin purpura-nserarii, te pierzi si nu te mai zarim ;
Cum piere steaua cind o-nghite
Lumina zilei stralucite,
Dar eu ti-aud, ca si-nainte, recitativul tau sublim ;

Precum in amijit de ziua luceafarul ne-apare sters.
si-ndepartata-i scānteiere.
Desi se stinge din vedere,
Ne urmareste mai departe, urmindu-si calea-n univers,

Tot astfel cāntecele tale triumfa pe pamint si-n cer,
Precum din norul ce-o ascunde,
Lumina lunei blind patrunde
si-nsenineaza firmamentul in noaptea plina de mister.

Cu ce-as putea sa te asaman ? Nu ploua norii aurii,
Cind ride curcubeu-n zare,
Mai vesele margaritare
Ca ploaia trilurilor tale armonioase si zglobii !

Precum in lumea-i ideala poetul cinta solitar ;
Smulgind superbe-accente lirii,
Sadeste-n sinul omenirii
Fiori de temeri si sperante de cari ea nici n-avea habar !

Precum o nobila fecioara, in turnul vechiului palat,
Vrajita de iubirea-i casta,
isi cinta dorul la fereastra,
in ceasuri de singuratate visind subt cerul instelat;

Precum un licurici spre seara, cind roua proaspat-a cazut,
Cu licaritul lui eteric
Atrage ochii-n intuneric,
Dar, adumbrit de flori si ierburi, ramine totusi nevazut;

Precum, in adieri usoare, un trandafir imbobocit
S-alinta risipind pe drumuri
Ametitoarele-i parfumuri,
incit, rotindu-se imprejuru-i, tilharul zboara buimacit;

Nici ropotul primavaratec pe dimburi verzi curgind pirau,
Nici frunzele fosnind vioaie
inviorate dupa ploaie,
Nmic nu-i falnic si zburdalnic si limpede ca versul tau !

Ce tainice simtiri te-nspira, o ! pasare sau heruvim !
Cintam noi vinul si iubirea,
Dar unde este fericirea
Dumnezeiestilor avinturi ce ne cuprind, cind te-auzim ?

Cintarile de biruinta si corul nostru nuptial
Pe linga imnurile tale
Sunt scincete pustii si goale :
Simtim in cintecele noastre un nu-stiu-ce lipsind fatal.

Ci spune-mi, de-unde-si ia izvorul si zborul glasul tau divin ?
Din care cer ? Din care valuri,
Finete, cimpuri ? vai sau dealuri ?
Ce dragoste de tine insati ? Ce nestiinta de-orice chin ?
 
Caci in eterna veselie tu viata toata o petreci,
Nici umbra grijii-ntunecate
in veci asupra-ti nu s-abate :
Iubesti, dar patima iubirii nu poti sa o cunosti in veci I

Aievea sau visind tu, poate, vezi alta lume decit noi,
Cunosti secretul mortii poate,
si le pricepi mai bine toate -
Cum ai cinta altminteri oare asa de clar si de vioi ?

Noi iscodim trecutul searbad, ori viitorul indoios,
si-n viata noastr-atit de trista
Rivnim mereu ce nu exista,
si cel mai dulce cānt al nostru e plinsul cel mai dureros.

si chiar de-am fi straini de rele, de-am raminea de-a pururi prunci,
si-n veci cu lacrime durerea
Sa nu ne-ntunece vederea,
 Socot ca n-am putea cuprinde norocul tau, ah, nici atunci !

Poetul s-ar cadea sa puna pe arta ta mai mare pret
Ca-n tot ce-a gramadit de veacuri
Gindirea omeneasca-n bracuri,
O, cintaret ce-ascuns in ceruri masori pamintul cu dispret !

Da-mi mie numai jumatate din toata veselia ta,
si-un imn maret, in toata slava,
Atunci din pieptu-mi rasuna-va,
Atunci, cum eu te-ascult acuma, pamintu-ntreg m-ar asculta !





La o ciocarlie


Aceasta pagina a fost accesata de 109 ori.