• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Vestitorul biruintii de la Maraton

de Richard von Meerheimb    


(29 septembre 490 a. Chr.)

Am biruit, barbati atenieni!

HERODOT

(Calduros si nobil, cu putere crescinda.)

Akropolis!

O, sfinta cetate de zei,

Cum te inalti aurie-n adincul noptii albastre
si imi vestesti de departe, maret,
Ca am ajuns,
Am ajuns, in sfirsit!
Cadeti acum, genunchi slabiti,
Sfirsiti de goana indelunga.
tisneste-acum siroi de purpura
Din pieptul meu ranit de moarte!
O clipa numai daruiti-mi suflet,
O zei, nemuritori,
Sa le vestesc atenienilor!
Elada e libera!

Zdrobit e pumnul persilor
Ce ameninta s-o puie-n jug,
si-i mintuita tara grecilor!

(Cu glas puternic.)

Asculta-ma, carunt portar! Deschide!
Da-mi drumul intre zidurile-Atenei,
Aduc biruinta,

Aduc biruinta de la Maraton!

(Pauza. Sfirsit, dar cu inima.)

Mosnege, multumesc. Da-mi umarul
si sprijineste-ma in ceasul mortii.
O-nghititura inca, sunt topit de sete,
Uscat mi-e cerul gurei de praf si de arsita, -
si-acum, din rasputeri rasuna,
Rasuna, scutule, izbit de spada,
Trezeste-mi Atena din somn!

(Strigind.)

Aici, aici, cetateni! Sculati-va!
Treziti din somn femeile, copiii!
Aici! Aici!

(Pauza. Vesel, miscat.)

O, iata! Gloata zgomotos alearga,
Minata de voioasa presimtire,
si umple strazile!

(Refuzind cu dragoste.)

Lasati, lasati, iubitilor, aveti rabdare,
Nu fiecaruia in parte,
Poporului vreau sa-i vestesc
Cum au cazut copiii lui si - au invins!
Elada sfinta, te apara inca
Pallas Atena,

Mai oteleste inca puterea lui Hercule,
Al grecilor brat!
Mai bate inima argonautilor
in pieptul Eladei!

Caci, fara gluma, suflet de erou
iti trebuie cind vezi navalind,
Ca valuri aprinse de aur topit,
Cumplita armata a dusmanului -
De unsprezece ori zece mii -
Sa-i tii tu piept cu zece mii!
si groaznica flot-a barbarilor oare
Nu cotropise de jur imprejur
Cu armele marea ce parea ca este
Spinarea cu solzi monstruosi
A unui crocodil urias,

Ce creste si se-ntinde spre apus
Din tarmurile Asiei Mici,
Cascindu-si gura lacom,
Amenintind Elada?

(Cu putere crescinda.)

Zadarnica amenintare! inarmati, saltara copiii Minervei!
Pe scuturile lor se rasfrinse in flacari
Rusinea etern-a barbarilor crunti -
Eubea striga, Eretria raspunse.

(Pauza. Sfirsit.)

Iertati, parinti cinstiti ai cetatii,
Salbatica aprindere a miniei,
Ci amintirea faptei colosale

imi umple iarasi sufletul de-avint
si-mi nabuseste fiorii reci ai mortii!

(Rastimp. inviorat.)

Paharul acesta - multamesc -
Ma face sa banuiesc nectarul.

tie-l inchin, eroul cel mai de frunte al Atenei,
tie-l inchin, Miltiade!

Miltiade, el a fost, indraznetul,
Cel ce,-narmat cu scutul zeilor,
A smuls din santuri mica noastra ceata
si-o arunca in cimp deschis,
Navalnic, contra puterei de fier a persilor!
(Cu un gest.)

Priviti, va rog, batrini parinti,
Spre miazanoapte, unde din Kytheron
Coboara valea, lunga, strimtorata-ntr-una
De Penos si Penthelikon,
Cum se deschide-apoi spre ses
La Maraton.
De-aici vedeai sclipind,

in vuietul indepartat de valuri,
Norii de pinze ai flotei barbarilor,

si linga tarm, pestritele corturi
Ale lui Datis, capetenia mezilor,
si-ale tovarasului sau de arme, Hippias,
Cel care-a fost tiran odata al Atenei,
Azi - tradator de patrie!

(Pauza.)

si iata, cind Eos cu obraji trandafirii
Crestea din spuma de valuri,
inecind in lumina-i vioaie
Cuprinsul adinc ce vuia de arme,
Pluteau presimtiri de moarte in aer:
"Alesi sunteti de Styx,
O, voi, copii ai Aticei!"

(Cu nobil avint.)

Ci vechiul avint spre jertf-al Eladei
inflacara din nou ceata alesilor:
Barbarii dirji calcau in picioare
Al Greciei suflet frumos!

(insufletit.)

O, suflet de viteaz, tu, Miltiade!
Tu ai fost care, plin de-ntelepciune,
Ai cumpanit, si slabiciunei noastre
I-ai dat putere uriasa,

Tu, care ai silit colosul persilor
Sa-si stringa-aripele ca vulturul ranit,
Tu, care ai impins inapoi
indraznetul potop de calari,
Silindu-i sa ramina pe loc,
inghesuiti, cu sabia-n teaca:
Caci slabele noastre aripe,
Ferite de munti si copaci rasturnati,
ingradeau orice atac din afara.

(Beat de amintiri, vesel si cu energie.)

Atunci, deodata, sunara cimbale si-oboaie
si, vijiind, napadi pe ses
O mare de arme!

Dar noi n-adastaram navala furtunii;
Ca si marinaru-ndraznet ce s-arunca

Cu capul in jos in salbatecul clocot
Al apelor!
Astfel si noi!

(Repede, insufletit.)

in semicerc, in munti,

in pas de atac, nestiut pin-atunci,
Asa navalea stinga si dreapta,
inainte si drept in zidul de suliti,
De lanci si scuturi ale dusmanului
Plin de uimire!

si-n stinga si-n dreapta, si-n dreapta si-n stinga
sovaiau aripele persilor,
sovaiau - se-ndoiau - se plecau - alergau!
Fugeau ca antilopele iuti de picioare,
si noi, luptind din greu cu grindina
De lanci si sageti,
Noi dupa ei - spre mare!

(Cu spaima.)

Dar miezul ostirii, slabit de tot,
Desi purtat de mindrii viteji
Temistocle si Aristide,
Nu mai putea sa tina piept navalei
Ce ca un orcan il izbea
Din mijlocul falangelor dusmane,
Strapungind inima grecilor
Cu maciuci ghintuite!

(Pauza.)

Un vaier strabate pina la aripi.
Helenii biruitori aud
Cum striga fratii lor ajutor.

Brusc incetara goana, si atunci,
Ca doua cleste de fier, uriase,
Ce se-nconvoaie sa prinda prada
si-o string intr-o cumplita-mbratisare,
Astfel, deodata se vazu barbarul
Apucat din ceafa,

si-n dreapta si-n stinga drumul inchis
Spre portul mintuitor!

(Pauza. Cu gesturi hotarite.)

Ostirea greceasca isi vine in fire,
Usoarele lanci se-ntorc inainte,
Al dusmanului hohot se schimba-n prohod,
si spadele suiera, ghioagele trosnesc,
Falange fugare se sfarma-ntre ele,
si calarimea rapede-a pustiului

Se spulbera spre mare, ca nisipul!
(Cu pornire crescinda.)

"La flota! Toti, la flota!" se aude
Zadarnica strigare a persilor.
Ci-n stinga si in dreapta fiii grecilor
Opresc navala spre tarm,
si-n lupta crunta moartea se-nmieste,
si fierbe, rosie, intunecata,
Albastra Mare Ionica!

(Mindru, triumfator.)

Trofeele si corturile, ale noastre!
Cirezile de dromaderi si elefanti,
incarcate cu comorile Rasaritului,
Cu perle si podoabe, ale noastre!
si Datis, capul persilor, mort!
Mort, tradatorul Hippias,
inecat in mocirla!
Morti pin‘ la zece mii de barbari!

in portul Pireu se opreste
Podoaba semeata a galerelor,
incarcata de grelele lanturi
Pe seama noastra faurite,
Ducind si blocul de marmora
Ce trebuia sa ramiie
Monument al rusinii noastre,

Acum stilp de rusine-al infringerii lor!

(Pauza mai lunga. Slabit de tot.)
De-acum am sfirsit!
Bataile slabe ale inimei mele
imi spun ca mi-s numarate clipele.

(Pauza. Elegie, plin de melancolie.)

si-acum o data inca, dulce vint,
Ce-adii usor dinspre padurea sacra,
Ca o chemare din Eliseu,

Mai aminteste-mi farmecul vietii,
Sa mai respir o data aerul Greciei!

(Cu mina-ntinsa, inflacarat de adinca dragoste.)

Nu, mama-mama, scumpa, buna mama,
Nu te-arunca, bocind, in genunchi!
Eu am adus cea mai frumoasa veste!
Esti mama unui fiu viteaz,
si Hellas -libera!

(Sfirsit, frint si totusi insufletit.)

Ce-mi pasa de aci nainte
De lumea paminteasca!

Da-mi mina ta, da-mi mina, dulce mama,
si-asaza-ma cu fata,
Ridica-mi fata,
Cuprinsa de sudoarea mortii,
Spre locul unde noi

Ne-am cistigat nemurirea,
Sa pot privi murind
Spre cimpul de biruinta al Eladei,
Spre Maraton!

Eu nu stiu unde am sa mor.
Vazui marea cea mare la tarmul marii
Cind tatal meu m-a dus acolo
Sa facem sare.
De voi muri pe mare

si de m-or azvirli in apa-adinca,
Veni-vor chitii lacomi,
Vor inota in preajma-mi si vor intreba
Care din ei sa-nghita lesul
Ce cade catre fund?

Eu nu voi auzi.





Vestitorul biruintii de la Maraton


Aceasta pagina a fost accesata de 633 ori.