• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Calul de la birja de noapte

Parcã s-ar fi-nchegat din ceatã: sade
bãtrâna birjã-n garã si se-aud
locomotive triste-n aer ud -
în care-asteaptã ploaia si nu cade;
si se gândeste calul fãrã vlagã
la biciul ce-l pândeste si la drum,
la umezeala grajdului si cum
e hamul greu si nu i-l mai dezleagã.
Iar buza lui bãtrânã se-nfioarã
de-o suferintã fãrã rãzvrãtire,
simtind aroma fragedelor fire
de iarbã, ce rãsar pe câmp afarã;
si, pirotind, urechea-si atinteste,
s-audã glasul aspru care-i cere
mereu sã-si miste trupu-ntr-o durere,
ce, ca si drumul, nu se mai sfârseste.
O vreme-avu pe-alãturea tovarãs,
si boturile când li s-atingeau,
povara mult mai lesne-o dovedeau,
dar a cãzut prietenul - si iarãsi
stã calul si nu poate sã priceapã
întunecoasa lege care-l mânã
prin nopti mucegãite si prin apã.
Si-n sinea lui se roagã sã rãmânã,
cum a rãmas si celãlalt, pe paie,
nesimtitor la bici si-njurãturã.

Fierbinte fulger gândurile-i taie,
si-adânc simtind încã-o înjurãturã,
porneste, -n spate rotile s-aud,
ca ieri, ca-ntotdeauna, si departe
locomotive, -n aerul cel ud,
ca strigãte de dincolo de moarte.

"Însemnãri iesene", nr.7, 1937

(sursa: www.isanos.ro)




Calul de la birja de noapte


Aceasta pagina a fost accesata de 748 ori.