Autori > Magda Isanos
Sapho
Sapho, te vad ca si aievea, frumoasa strabuna,
asa cum vechiul basorelief te arata,
cu dulci palori de fildes si de luna
pe-obrazul supt si fruntea ta curata.
Cu ochii adânciti si arzatori,
pe care pleopele-ostenite s-au lasat
ca doua vinete petale-a unei flori,
iar narile sculptate chiar se zbat.
Si nu stiu ce enigma mai pluteste
în jurul patimasei tale guri,
ce desfrânat si tainica zâmbeste
plebeicei batjocure si uri.
Strabuno, chipul tau i-asa divin,
ca piatra-n care-i migalit respira viata
si-aievea parca buzele suspin
pe palida si oachesa ta fata.
Iar dac-as îndrazni sa te sarut
în lutul modelat si ars de soare
de peste-atâtea veacuri ce-au trecut,
m-ar frige gura ta nemuritoare.
Sapho
Aceasta pagina a fost accesata de 706 ori.