Autori > Mihail Kogalniceanu


Discurs asupra declaratii "Independentei absolute a Romaniei"



Sedinta din 9 mai 1877



Domnilor deputati, in de afara de pozitiunea mea de ministru, ca roman am aplaudat la limbagiul romanesc, energic, patriotic al onor. domn Fleva. Aceasta odata zis, trebuie sa ma intreb pe mine daca mie, ministrul trebilor din afara si prin a carui slaba voce Romania astazi vorbeste in strainatate, imi este permis sa-l urmez pe domnia-sa si sa consult mai mult inima decat ratiunea rece.

Onor. domn Fleva a zis un cuvant pe care mi-l voi apropia. Domnia-sa vorbind despre spionii cari cutriera tarmii nostri dunareni, fata in fata si schiar in mijlocul armatei noastre, a zis ca un cuvant, o litera poate sa compromita soarta armatei romane. Voi zice si eu la randul meu: un cuvant, o litera zisa sau scrisa in mod imprudent de acela care are onoare a dirige interesele tarei fata cu strainatatea poate sa compromita mai mult decat soarta ostirei Romaniei, poate sa compromita soarta natiunei romane.

Va voi ruga dara sa binevoiti a tine seama de aceasta rezerva care sint dator sa o pun sentimentelor mele si sa binevoiti a nu astepta de la mine, nu voi zice entusiam, dara nici chiar si nici frase altele decat acelea cari se reclama de gingasia cestiunei. Ceea ce am zis, imprumutand o frasa a unui mare diplomat strain (vezi Charles Maurice Talleyrand Perigord 1754-1838) cand am raspuns la interpelarea domnului Stolojan, aceea zic si astazi: ca la gurele Dunarei nu sint numai interese locale; sint interese europene, e centrul de gravitate al Europei. Aci e norocirea Romaniei, dara aci este sau mai bine zis ar putea sa fie si nenorocirea Romaniei.

Domnilor, cand s-a votat conventiunea cu Rusia, precum si cu ocaziunea interpelarei domnului Stolojan, am vorbit nu numai ca ministru, dara poate ca am vorbit si ca roman. Astazi insa sint dator sa vorbesc numai ca ministru, si negresit ca ministru al Romaniei.

Domnilor, si Camera si Senatul, la interpelarile domnilor Stolojan si Falcoianu, au recunoscut ca sintem in stare de resbel, au recunoscut ca sintem dezlegati de legaturile noastre cu Inalta Poarta si ca acele legaturi sint rupte mai intai de catre Inalta Poarta. Aceste doua voturi au hotarat situatiunea si nu mai aveau nevoie de un comentariu mai mare. In stare de resbel, cu legaturile rupte, ce sintem? Sintem independenti; sintem natiune de sine statatoare. (Aplauze) Avem domn de nostru? (Aplauze) Insa, domnilor, aci se opreste travaliul nostru? Aci se opreste misiunea noastra? Am ajuns la scopul urmarit nu de azi, ci, pot zice, de secole, si mai cu deosebire urmarit de la 1848 incoace? Mai intai de toate, domnilor, sa ne facem intrebare: ce am fost inainte de declararea resbelului? Fost-am noi dependenti catre Turcia? Fost-am noi provincie turceasca? Fostr-am noi vasali ai Turciei? Avut-am noi pe sultanul ca suveran? Strainii au zis aceasta; noi nu am zis-o niciodata. Noi nu am fost vasali. Sultanul nu a fost suzeranul nostru Insa, era ceva: erau niste legaturi sui generis; niste legaturi cari erau slabe cand romanii erau tari; niste legaturi cari erau tari cand romanii erau slabi. (Aplauze generale)

Incercarile Turciei, pretentiunile Turciei in contra noastra, daca in adevar nu sporeau, cel putin se repeteau necontenit; si mai mult in scris, caci in fapt nu se puteau face, pentru ca Turcia slabea din ce in ce mai mult, si numai cand slabea socotea de cuviinta a-si arata puterea catre noi, pe cari ne credea slabi. In acest mod rezistenta Turciei ni s-a manifestat mai cu seama in acesti din urma 20 de ani, nevoind sa intre in intelegere cu noi spre a preface acele legaturi sui generis, cari nu mai sint ale secolului acutal si cari, daca nu mai erau de folos pentru noi, nu mai erau de folos nici pentru Turcia. Rezultatul a dovedit asta. (Aplauze)

Domnilor, eu nu voi sa fac procesul Turciei; aceasta este treaba oamenilor de stat, si cari sint in guvern, si cari au fost, si cari astazi iau parte in Parlamentul otoman. Ei sint datori sa vaza daca au gresit cand au raspuns pururea si intr-un mod sistematic cu non possumus la toate cererile noastre. Aceasta este ceea ce ne-a adus pe noi in trista necesitate de a indrepta armele noastre in contra armelor turcesti indreptate asupra noastra; aceatsa ne-a adus in trista necesitate ca, precum pe noi ne para Poarta si ne invinovatea ca am tradat intereslee imperiului, ca am rupt buna-credinta, sa declaram si noi la randul nostru ca, fiindca tunul rationeaza si pune in aplicatiune amenintarile coprinse in nota din 2 mai a lui Savfet pasa, asemenea si noi am facut recurs la tun, si tunul nostru raspunde tunului otoman. (Aplauze) Ne intrebati acum ce sintem? Sintem in stare de resbel cu turcii; legaturile noastre cu Inalta Poarta sint rupte si cand va fi ca pacea sa se faca nu crez ca un singur roman va mai consimti ca Romania sa reintre in pozaitiunea ei de mai nainte, rau definita, hibrida si jicnitoare atat intereselor Romaniei, cat si intereselor Turciei. (Aplauze)

Asadara, domnilor deputati, nu am cea mai mica indoaiala si frica de a declara in fata reprezentatiunei nationale ca noi sintem o natiune libera si independenta (Aplauze indelung repetite) Insa domnilor, acum incep greutatile, fiindca noua noastra conditiune cu definirea independentei noastre intr-un mod mai determinat si mai absolut trebuie sa fie acceptata de Europa. Aci este cestiunea, aci se reclama patriotismul, aci se reclama prudenta, aci se reclama sangele rece. Eu, cat pentru mine, nu m-am ingrijit deloc de notele lui Savfet pasa (aplauze), dara foarte mult m-am ingrijit de acele cuvinte, zise la tribuna Parlamentului din Londra, ca Romania face parte integranta din Imperiul otoman si ca armata otomana poate trece Dunarea. Aceste cuvinte m-au ingrijit. Dara ce sa facem? Sa stam morti? Nu, domnilor, caci mortilor nimeni nu le poate ajuta; nimeni nu compteaza cu mortii. (Aplauze prelungite) Noi trebuie sa dovedfim ca sintem natiune viua, trebuie sa dovedim ca avem constiinta misiunei noastre, trebuie sa dovedim ca sintem in stare sa facem si noi sacrificie pentru ca sa pastram aceasta tara si drepturile ei pentru copiii nostri, si aceasta misiune in momentele de fata este incredintata fratilor si fiilor nostri, cari mor la hotare. (Aplauze prelungite)

Dara, odata aceasta facuta, trebuie nu numai guvernul, dara si Camera, si Senatul, si natiunea sa pledeze naintea Europei, naintea marelui areopag, acel areopag inaintea caruia insasi Rusoa se adreseaza si-si pledeaza cauza sa; sa ne adresam si sa pledam cu femritate si cu intelepciune buna noastra credinta si buna cauza a independentei noastre. (Aplauze) Trebuie sa dovedim ca, daca noi voim sa fim mai independinti decat am fost pana acum, nu mai voim sa depindem de certele altora, nu mai voim sa depindem de greselile pe cari le face Poarta, fiindca, fara a acuza, sint dator sa constat ca acest resbel a provenit din cauza ca Turcia n-a voit sa tina seama de o hotarare unanima a Europei, care a constatat ca Poarta nu a dta crestinilor acele imbunatatiri pe cari le-a promis prin Trattaul de Paris, nu le-a facut macar o conditiune de om. Ei bine, pentru ca Poarta a facut asemenea greseala, trebuie oare sa patimim noi? Pentru ca, domnilor, daca resbelul inca nu a venit, au venit insa greutatile lui, greutatile armatelor mari venite pe pamantul nostru si aceasta din greseala Turciei. Iata dara pentru ce voim sa fim independinti, ca sa nu mai atarnam de capriciul sau de greselile cutarui sau cutarui vizir din Constantinopole. Trebuie sa dovedim ca reclamam independinta pentru ca si noi ca natiune avem dreptul sa traim cu viata noadtra. Cand toata Europa predica sentimentele de justitie, este cu drept ca aceste sentimente sa se raspandeasca si asupra noastra si sa ne lase sa traim cu viata noastra proprie, raspunzand numai pentru greselile noastre si primind chiar pedepse pentru greselile noastre, iara nu pentru ale altora. Trebuie sa aratam Europei ca nu voim ca noi cari, in timp de 20 de ani, am lucrat si am dat un avant de progres si de civilizatiune acestei natiuni, nu voims a vedem acest travaliu al nostru ca sa fie pus in cumpana afara din hotarele noastre.

Asadara, trebuie sa dovedim ca, daca voim sa fim natiune libera si independinte, nu este pentru ca sa nelinistim pe vecinii nostri, nu este pentru ca sa fim un popor de ingrijiri pentru dansii; din contra, si inca mai mult decat pana acum, sa aratam ca sintem o natiune hotarata sa ne ocupam de noi, sa ne ocupam de natiunea noastra, sa ne ocupam de dezvoltarea ei, de dezvoltarea bunei stari morale si materiale, iara nicidecum ca sa ingrim, ca sa nelinistim pe cineva. Noi voim sa fie bine cu toate puterile, si cu Rusia, si cu Austria, si chiar cu Turcia; si cu Turcia vom face legature noua, dara legaturi de acelea cum se cuvine sa se faca in secolul al XIX-lea, cum am facut cu Austria, cum am facut cu Rusia etc, iara nu sa ramanem in acele legaturi ca pana astazi, care nu mai au ratiunea lor de a fi fi.

Ma rezum, domnilor; voim sa fim independenti, pentru ca voim sa traim cu viata noastra proprie, pentru ca nu voim sa mai patimim pentru greselele altora, pentru ca voim ca la gurele Dunarii de Jos sa fim un bulevard in contra resbelului. (Aplauze)

Vor fi greutati foarte mari, pentru ca din nenorocire interesele europene de multe ori se incruciseaza, dar cu prudenta, cu patriotism, urmand o politica energica, dara pururea tinand seama de greutati, precum am facut de 20 de ani, cum am facut totdeauna de cand eram doua mici provincie si astfel am ajuns sa fim ceea ce sintem astazi; daca zic, vom pune o asemenea energie si daca energia noastra va fi nedezlipita de intelepciune, eu cred ca vom ajunge ca atunci cand pacea se va face Romania sa fie si ea natiune de sine statatoare si sa nu i se mai zica de nicaieri ca face parte din Imperiul Otoman.

O mai declar, inca o data, nu crez eu ca dreptatea Europei, ca chiar interesul Europei ar voi sa ne mai intoarcem in conditiunile de mai inainte, jicnitoare si noua si chiar pacei Europei intregi.

Domnilor, crez ca este de prisos sa raspund mai pe larg la intrebarea ce mi se face prin aceasta interpelare, daca am notificat puterilor ruperea relatriunilor noastre cu Inalta Poarta; caci circularea guvernului este in mana tuturor puterilor si nici un guvern nu si-a facut iluziuni despre dansa. Au putut sa se gaseasca ziare cari au facut apretierile lor dupa cum am crezut ele, dara circularea aceea este categorica si constata ca legaturele noastre cu Inalta Poarta sint rupte, ca sintem in stare de resbel si ca starea noastra de resbel este facuta de insasi Turcia, nu numai cu teritoriul nostru, dara si in apele noastre.

In cat se atinge de ceea ce avem sa facem, noi ne vom face datoria. Vocea tarei si datoria acelora care sint pe aceste banci vor face si mai mult, si ceea ce vor face ei va face Dumnezeu, va face puterea care niciodata nu ne-a lipsit. Atata numai ca trebuie sa tinem seama totdeauna ca noi sintem stat mic, dara european, si nu ne este permis sa facem nimic in contra marilor interese europene si mai cu osebire in contra sentimentelor de dreptate si in contra bunei-vointe ce Europa ne-a aratat de 20 de ani, si care crez ca nu ne va lipsi si de acum inainte.

Inca o data va declar, domnilor, in numele guvernului, ca noi ne privim ca inr esbel cu Poarta, ca legaturile noastre cu Poarta sint rupte, ca guvernul va face tot ce va fi cu putinta ca starea noastra de stat independinte si de sine statator sa fie recunoscuta de Europa la viitoarea pace, pe care si guvern si dumneavoastra si tara intreaga o doreste sa o vaza cu o ora mai inainte. (Aplauze prelungite)


Domnul N. Fleva: Domnule presedinte, cer cuvantul pentru a multumi si a arata deplina mea satisfacere in privinta celor zise de domnul ministru de esterne.
N-am cerut si nici nu voi cere niciodata de la un guvern sa faca mai mult decat a facut acum. Sa insoteasca energia cu intelepciunea, sa duca cu dansul inima celor batrani si impreuna cu toti sa duca tara la limanul pe care tot romanul l-a dorit, adica la libertate si independenta, care sa fie o garantie de pace si de progres atat pentru tara, cat si pentru Europa intreaga.
Domnilor, in urma cuvintelor domnului ministru, ca sa nu va obosesc mai mult, mi-am permis sa fac urmatoarea motiune motivata si crez ca toti domnii deputati vor primi sa o voteze in unanimitate, fara a-i face vreo objectiune: "Camera, multumita de esplicarile guvernului asupra urmarilor ce a dat votului ei de la 20 aprilie anul curent. In act ca resbelul intre Romania si Turcia, ca ruperea legaturilor noastre cu Poarta si independenta absoluta a Romaniei au primit consacrarea lor oficiala
Si, completand pe dreptatea puterilor garante, trec la ordinea zilei"
(Aplauze prelungite)


Domnilor, la motiunea facuta de onor, domn Fleva n-am a zice decat doua cuvinte: domnia-sa a binevoit, in dezvoltarea interpelatiunii sale, a zice ca pe aceasta banca ministeriala sint din acei barbati care au lucrat la aducerea starei actuale a lucrurilor, la renasterea Romaniei. Asa este; se afla pe aceasta banca din acei barbati cari din tinerete au lucrat pentru ca sa ajungem unde am ajuns; dara se afla pe aceasta banca si juni, cari vor duce mai departe ceea ce batranii au inceput.

Un singur cuvant am sa va mai zic astazi: ne vedeti pe noi reci, fara entusiasm, rationand cu sange rece. Ei bine, in ziua cand Europa va cunhoaste aceea la care toti trebuie sa lucram, va recunoaste hotararea noastra si ne va pune sub scutul unui viitor tratat de pace european; in ziua aceea, pe aceasta banca nu veti mai gasi pe batrani; ne veti gasi pe toti tineri si plini de entusiam. ( Aplauze prelungite)








Discurs asupra declaratii "Independentei absolute a Romaniei"


Aceasta pagina a fost accesata de 794 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio