Autori > Mihail Kogalniceanu
Interventie privind chestiunea rurala in Dobrogea - 1 martie 1889
Sedinta din 1 martie 1889
Domnii mei, mai intai de toate va fac scuze daca voi vorbi ceva mai mult in aceasta cestiune pentru ca am sa vorbesc despre o cestiune pe care foarte putini din Camera o cunosc si pe cari insusi un eminent jurisconsult cu domnul Arion mai mult o incurca decat o lumineaza.
Sint multi dintre Domniile voastre cari pana azi n-au citit inca legile ce ocarmuiesc Dobrogea.
Cred insa ca ati auzit si Domniile voastre ca acum o luna a venit aci o mare deputatiune, compusa din oameni cu multa greutate dintre vechii locuitori romani, turci, tatari, bulgari cari formeaza acest microcosm, aceatsa populatiune variata a Dobrogei si din care su sint cel mai mare proprietar.
Ca cel mai insemnat proprietar al Dobrogei viu dar eu azi sa vorbesc in aceasta cestiune. Tin insa sa degajez cu totul pe guvernul actual; caci nu voi sa am un succes de opozitiune, voi ca Domniile voastre impreuna cu guvernul sa veniti in ajutor nenorocitei populatiuni din Doborgea.
Domnii mei, nu e scriitoras, nu e cenuser in ministerul domeniilor care sa nu recomande guvernului ca a mai gasit un mijloc pentru a spori discalitatea in Dobrogea si sa nu sustina ca acolo nu este proprietate particulara, ci numai statul este marele proprietar.
Am avut onoare sa vorbesc cu domnul presedinte al consiliului si sa-i spun ca tara aceasta, care este bucatica de pamant care justiica luarea Basarabiei, geme sub perceptori, sub notari cari sint teribili, mai rai decat ienicerii din Turcia si ca ceea ce voiti Domniile voastre sa faceti acum este o lege ienicereasca.
Domnul prim-ministru mi-a zis: Ai dreptate si regret ca n-am avut vreme sa ma pod duce in Doborgea ca sa vad prin mine insumi starea lucrurilor de acolo.
Domnilor, afara de domnul Maiorescu nu este vreun alt ministru care sa se fi dus sa vada ce se petrece in Dobrogea.
Toate legile cari s-au facutsub domnul Bratianu sint legi de fiscalitate si de razbunare...
Domnul C. Vernescu, ministru de justitie: Si de favoare.
Si de favoare.
Domnilor, legea din 1882 pentru improprietarire in Dobrogea este o lege de spoliare, facuta de legislatori necunoscatori de lucru si cari au masurat valoarea pamantului din Doborgea cu valoarea pamantului din Mostistea. Legea veche a Dobrogei era asa facuta incat taranul locuitor de acolo se putea considera proprietar pe pamantul ce-l muncea, dar proprietar mai intreg decat taranul nostru; fiecare taran de acolo avea un tapu cu hotarnicie unde se arata ca are atatea drumuri in cutare provincie, cutare judet, cutare comuna, la locul cutare si cu cine anume se megieseste la nord, la sud, la est si la vest.
Aceste timpuri s-au luat de guvernul nsotru si s-au fagaduit posesorilor lor ca are sa li se dea alte titluri romanesti, asa ca toate actele de proprietate din Dobrogea se afla acum gramadite in doua Camere ale ministrilor Domeniilor si de cari nimeni nu se ocupa.
Dupa legea vechea a Dobrogei, dupa legea turceasca, taranii cultivatori nu erau datori catre stat pentru valoarea pamantului, darea personala si darea fonciara, decat o dijma din 10 si cand proprietatea trecerea de la unul la altul, se facea transcriptiunea, cum se face si la noi si atunci se platea o taxa de cinci la suta. Acestea erau toate sarcinile taranului catre stat, adica sa dea dijma din zece una la suta cand se stramuta proprietatea.
Astfel, proprietatea se putea trece print estament, pe act dotal, se putea ipoteca, fara nici o alta dare.
Cand s-a facut legea de la 1879, care era Constitutiunea Dobrogei, in acea lege s-a zis ca dijma se va preface in dare baneasca. Negresit, un guvern care desfiintase in tara dijma si claca nu putea sa lase vechiul sistem pentru Dobrogea, mai cu seama ca un asemenea sistem prezenta dificultati la percepere si putea sa dea loc la diferite abuzuri.
La 1883 insa s-a facut o alta lege si atunci deodata s-a trecut peste toate aceste si in loc sa se ia dijma in bani, cum se zisese si cum se face si in Bulgaria, s-au supus toate pamanturile la o dare anuala de cate 2, 3 si 4 franci de hectar.
Acum fac o intrebare:
Ce este dijma? Dijma este darea din zece una a productiunei pamantului. Guvernul insusi a recunoscut ca pamanturile in Dobrogea nu pot sa se lucreze in total so ca la fiecare doi ani trebuie sa se schimbe. Daca este asa, atunci pentru ce se considera tot pamantul ca cultivabil? Aceasta este o adevarata spolatiune pentru populatiunea Dobrogei si mai cu seama pentru marii proprietari. De exemplu eu am 500 de hectare. Din ele nu cultiv decat 100. Ca dijma eu ar trebui sa platesc una din zece din produsul a 100 hectare. Apoi drept este sa mi se ceara impozitul pentur toate cele 500 hectare?
Ce s-a mai facut? S-a calculat ca venit al unui hectar suma de 45 franci. Apoi daca aceasta suma este considerata ca venit, atunci fondul trebuie sa faca 450 de franci. Dar, domnilor, cine nu stie ca astazi in Dobrogea cele mai bune pamanturi se vand cu 20 franci hectarul?
Chiar eu am vandut una din mosiile cele mai bune, pe care astazi o are domnul Opler, cu 20 franci hectarul. (Intreruperi)
Voi aduce acte intarite de tribunal ca sa va probez ca in Dobrogea hectarul se vinde cu 20 lei si in cele mai bune locuri. Apoi cand locuitorilor li se cere sa plateasca 45 lei drept hectarul de dijma, cum voiti Domniile voastre ca ei sa mearga inainte? Iata pentru ce tatarii si turcii fug si fug continuu. (Intreruperi) Protestez si declar ca nu sint exacte afirmarile ce se fac de catre autoritatile noastre si mai ales cele financiare, ca turcii nu pot trai sub noi fiind fanatici si ca de aceea se duc. Se poate, turcii din vremea rezbelului sa fi emigrat din cauza acestei idei, dar acei cari emigreaza acum, fug numai din cauza greutatilor la cari sint supusi; pentru ca perceptorii sint fara mila si in privinta aceasta sint rapoarte ale revizorilor, cari ei singuri denunta ministerului cum ca administratiunea de acolo este oribila si mai cu seama fiscalitatea.
Domnii mei, cand s-a hotarat a se vinde pamant in Dobrogea, statul a luat o masura ca loturile de 10 hectare si de 100 hectare sa se vanda fara licitatiune, iar pamanturile de o intindere mai mare, mosiile ramase, sa se vanda cu licitatiune; ei bine, panha astazi nu s-a vandut nici o mosie. Cand s-a hotarat sa se vanda loturi de cate 100 hectare, marturisesc ca am facut pacat de am indemnat pe multi sa cumpere asemenea loturi; caci nu putini cumpara loturi mici pana la 25 hectare, fiindca locuitorii originari nu aveau voie sa vanda si cine erau acestia? Bulgarii si turcii! Domniile voastre ati auzit ca in Polonia se cumpara mosii de catre stat si apoi se vand la rusii din Polonia ... (Zgomot, nu mai aude)
Administratiunea in Dobrogea este oribila. Perceptorul, notarul, subprefectul, in fine toti se imbogatesc acolo, afara de stat. S-au pus preturi atat de mari pe pamant, incat nimeni nu-l mai ia. Bietii locuitori cari nu au de ajuns pamant de aratura, prefera a se adresa la particulari, decat a mai avea a face cu statul. Cat pentru locurile de finete, acestea nu se mai cer la nimeni, fiindca carul de masura de fan costa pana la 50, 60 lei.
Iata pentru ce mii si mii de locuitori au emigrat si emigreaza din Dobrogea.
Si ce se intampla cu casele parasite de dansii? In anul dintai acele case raman fara usi si ferestre; in anul al doilea raman fara acoperamant; si in al treilea an sint daramate pana la temelie.
Daca guvernul ar fi luat masuri de la inceput a se vinde acele case ale emigrantilor si mai ales bajenarilor romani, Dobrogea de mult ar fi fost acoperita cu o populatiune romaneasca. Iata cum sate frumoase, cari pe aci pe la noi nu se gasesc, s-au stins de pe fata pamantului.
Este de observat insa un lucru: Turcii cari s-au gasit in ziua de 11 noiembrie 1878 in Dobrogea, aceia au fost declarati cetateni romani; prin urmare, ei aveau dreptul sa mearga oriundevor voi ca si ceilalti cetateni romani, fara ca prin aceasta sa fie supusi sistemului de sechestrare si confiscatiune. Ei bine, domnilor, in Dobrogea exista sistemul confiscatiunei fata cu cetatenii romani si aceasta in baza unei simple rezolutiuni a unui director de la ministerul de Interne; asa incat oricare turc care astazi se duce din tara si pentur aceasta-si vinde pamantul, vanzarea aceea se priveste ca nula si statul confisca acel pamant in puterea decretului de confiscare al unui director de la ministerul de Interne. Iata situatiunea; pana acolo se merge in Dobrogea.
Ziceam, domnilor, ca fiindca multi romani cereau sa cumpere pamant in Dobrogea s-a dat facultatea ministerului Domeniilor ca sa poata vinde pana la 100 hectare pamant fara licitatiune si atunci au luat foarte multi oameni amant, bunaoara comerciantii din Bucuresti; au cumparat, desi vedeau ca este scump, dar fiindca se platea in rate de cate 6 lei de hectar, au considerat afacerea ca sa zic asa, ca o casa de economie, astfel bacanul Dobriceanu, care avea noua copii, a luat 9 loturi plus unul pentru dinsul. Dupa ce dar la inceput s-au vandut astfel pamanturile in Dobrogea, apoi mai tarziu s-a dat voie ca cei cari aveau 100, 200 sau 300 de hectare, sa poata cumpara unul de la altul; de o bucata de vreme insa cel care are o suta de hectare nu poate sa mai cumpere inca o suta.
Acum care este scopul pentru care ar fi bine ca acela care are 100 hectare sa fie liber a mai cumpara? Scopul este ca cineva de la 100 hectare nu poate avea un venit suficient ca sa plateasca statului ratele regulate si sa poata tine acolo si un ingrijitor; caci tot venitul a una suta hectare nu e de ajuns pentru a se plati leafa unui ingrijtior si de aceea au ramas pamanturile din Dobrogea neplatite. (Intreruperi)
Prin dispozitiunile de confiscatiune ce se pun in aceatsa lege nu se pedepseste acel care n-a platit pamant, ci acel care s-a dus si s-a stabilit in Dpbrogea, pentru ca acela a trebuit sa-si faca acolo case si alte dependinte; si acum pentru ca a ramas cu doua, trei rate neplatite, drept este sa i se vanda si recoltele si sa i se ia si lucrurile pentru care a cheltuit poate indoti decat face pamantul cumparat de la stat? Iata dar o noua lege draconiana.
Domniile voastre veti zice poate ca eu sint pasionat aparand o cestiune de care beneficiez si eu.
Este adevarat ca eu datorez zece mii de lei din cumparare de pamant in Dobrogea, dar acesti bani ii voi plati. Ceea ce apar eu este interesul tarei romanesti, ca sa nu se duca de acolo populatiunea care acum emigreaza necontenit.
In cei dintai ani ai ocupatiunei Bosniei si Hertegovinei, autoritatile de acolo vazand ca sarbii si bulgarii, cari populau aceste provincii emigreaza, guvernul austriac a cerut de la noi legea Dobrogei, lege pe care a aplicat-o in Bosnia; dar in urma Austria a inceput a face legi asa de bune, a se ocupa asa de aproape de acele provincii incat astazi ele sint in starea cea mai prospera.
Noi, din contra, de trei ani de zile mergem din rau in mai rau. Doare inima pe cineva cand vede atatea frumoase constructiuni cazand in ruine. In Ienikioi, plasa Mangalia, casele erau construite de piatra si lucrate de niste arhitecti europeni. A fost acolo in garnizoana un escadron de rosiori, puteti dar intreba pe comandantul acelei trupe, sa va spuna cum erau satele de acolo, care prin frumusetea caselor lor era Svitera noastra si cum au ajuns astazi cand treptat, treptat acea poporatiune emigreaza. Nu ma credeti pe mine, consultati sutele de raporturi facute de functionari inteligenti, raporturi prin cari se arata mizeria de care sufera neferictitii locuitori de pe acel pamant. Caci, domnilor, din nefericire cestiunile politice, grija ministrilor de a se mentine la putere, nu a lasat timp guvernului sa se ocupe serios de acea provincie.
Ei bine, daca cu ceva un ministru poate sa-si faca un nume mare, este ocupandu-se de acea frumoasa provncie, unde poporatiunea bulgara, chiar in timpurile de mai inainte, prefera sa stea acolo ca cetateni romani, decat sa se duca in Bulgaria independenta.
In genere poporatiunea din Dobrogea este buna; pamantul insa este cam slab, nu sufera o cultura de doi ani si de aceea chiar sub guvernul otoman, aceluia care avea 200 hectare, i se lua dijma numai pentru una suta, avand voie pe celelalte o suta hectare sa creasca vite pentru a imbunatati pamantul.
Rog dar pe domnul ministru sa nu itnroduca acest art. intr-o lege care are de scop a da pamant taranilor din Romania veche, cari nu au pamant; ci printr-o lege speciala sa modifice ceea ce voieste a modifica prin acets articol si pana atunci va avea un timp suficient ca sa studieze rapoartele prefectilor si subprefectilor si va putea chiar sa vina cu un proiect intreg; astfel facand, ar lovi in nefericitii romani cari au avut incredere in viitor si in legile tarei si au intrebuintat economiile lor in cumparaturi de pamant.
Statul nu va pierde nimic, daca toate loturile de pamant vor ramane in manele proprietarilor lor, caci toti isi vor plati ramasitele.
Interventie privind chestiunea rurala in Dobrogea - 1 martie 1889
Aceasta pagina a fost accesata de 718 ori.