• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Prefata la Cronicile Romaniei sau Letopisetele Moldaviei si Valahiei

La 10 aprilie, anul acesta, 1872, s-au implinit douazeci de ani de cand am dat la lumina intaia editiune a Letopisetelor Moldovei. Astazi public, ca a doua editiune, Cronicile Romaniei.

in acest interval de douazeci de ani, cate s-au petrecut in tara noastra! insasi tara s-a transformat! Visul stramosilor nostri, marele scop national al lui stefan si al lui Mihai, s-a realizat: astazi avem o Romanie.

in istoria popoarelor lumii moderne, cu deosebire demna de toata mirarea este soarta natiunii romane! Din inceput inconjurata de puternici vecini, in lupta seculara cu ei, supusa apoi si sfasiata in mai multe trunchiuri, nu o data ea a fost pe marginea prapastiei; nu o data existenta si chiar numele sau au fost in ajunul de a fi sterse din cartea omenirii; si, fapt curios, tocmai in acele momente de durere, cand fiii ei cei mai energici, cei mai plini de credinta in vitalitatea gintei romane desperau, tocmai atunci providenta lua de mana pe natiunea noastra ca pe o fiica iubita intre fiicele cele mai iubite, o scotea din toate pericolele si o reinalta mai tanara si mai zdravana decat fusese inaintea orei pieirii. N-avem, dara, drept, noi romanii, de a sustine ca la gurile Dunarii de Jos noua ni s-a dat o misiune de implinit?

Se apropie 200 de ani de cand — in mijlocul rezbelelor exterioare si civile, in mijlocul a tot felul de tiranii din launtru, sub care apoi si-a pierdut si viata — Miron Costin, in 1677, scriind Litopisetul Moldovei, zicea aceste dureroase cuvinte: "Ce sosira asupra noastra cumplite aceste vremi de acum, de nu stam de scrisoari, ci de grije si suspinuri; si la acest fel de scrisoare gand slobod si fara valuri trebuiaste; iara noi privim cumplite vremi si cumpana mare pamantului nostru si noua!"

Cincizeci de ani mai tarziu, situatiunea devenise si mai rea; si bietul Ion Neculce, aproape de a-si inchide ochii, dupa o lunga viata plina de furtuni, striga in marea sa durere: "Oh! Oh! Oh! Saraca tara a Moldovei! Ce sorti de viata ti-au cazut! Cum a mai ramas om traitor in tine de mare mirare este, cu atatea spurcaciuni de obiceiuri ce se trag pana azi in tine, Moldovo!" etc.

Cand asemene accente dureroase ieseau din pieptul batranilor nostri cronicari, fiecare din ei om de stat insemnat al timpului sau — Miron Costin, mare vornic al Moldovei, care zicea lui Duca voda: "Sa nu dam locul, ca pamantul acesta este framantat cu sangele mosilor si stramosilor nostri"; si Ion Neculce, ultimul hatman, purtator de rezbel, care, in fruntea ostirii moldovene, a contribuit la salvarea lui Petru cel Mare pe tarmul Prutului, ei nu numai aratau durerile tristului secol in care traiau, dara prevedeau si prevesteau viitoarele nenorociri ale tarii: taierea sau izgonirea ultimilor domni romani, secolul de fier si de tina al fanariotilor, prefacerea oraselor dunarene in cetati turcesti, cedarea pe un timp a banatului Craiovei, pierderea pana astazi a Bucovinei si a Basarabiei, in fine mai mult decat iminenta stergere a tarilor romane de pe harta Europei!

si, cu toate acestea, dupa grozavul potop straluceste curcubeul reinseninarii orizontului romanesc! Marea revolutiune franceza zice popoarelor, ca si Christ lui Lazar, Sculati-va! Numele lui Napoleon, ca in toata lumea, strabate si la Dunarea de Jos! Simtamantul national renaste. Tudor Vladimirescu revendica drepturile nu numai ale tarii, dar si ale claselor dezmostenite. El ia arma nu numai in contra fanariotilor, dar si in contra boierilor sau a despoitorilor norodului, spre a intrebuinta propriile sale cuvinte1. Revolutiunea sa nationala, si totodata sociala, este samburele nu numai al revolutiunii din 1848, dar si al actului de emancipatiune din 2 mai 1864. Fanariotii se izgonesc din domnia Moldovei si a tarii Romanesti. Pe urma naste rezbelul intre Rusia si Turcia din 1828-1829. Pacea de la Adrianopol se incheie. Autonomia principatelor se consfinteste prin acest tratat in chip pozitiv. Domniile romane viagere si alese, dupa datina strabuna, se reinfiinteaza. Un guvern intemeiat pe anume legi si asezaminte, supus controlului adunarilor obstesti, inlocuieste ocarmuirea desfranata si destructrice a despotilor straini; si gintea romana nu piere.

Dara noi nenorociri vin sa apese vechile colonii ale lui Traian. Protectoratul rusesc degenereaza in proconsulat. Domnii nu sunt decat niste locotenenti ai consulilor tarului. Tot simtamantul de nationalitate si de libertate este interzis si inabusit!

Revolutiunea franceza din 1848 isi afla rasunetul — ca in toata Europa — in Iasi si in Bucuresti! insa miscarea este in curand reprimata. Ocupatiunea turco-ruseasca vine in ajutorul reactiunii din launtru. Autonomia tarii redevine un simplu cuvant, garantiile nationale si constitutionale ale tratatului de la Adrianopol se inlocuiesc prin hidoasa conventiune de la Balta-Liman, care este negatiunea a toata independenta, a toata libertatea si legalitatea din launtru! Domnii nu se mai aleg de tara; ei se numesc in Constantinopol sau, mai bine zicand, in Petersburg; si nota contelui Nesselrode contesta natiunii romane pana si glorioasa sa origine!

Cand prezentul era atat de negru, iata si viitorul ce in 1852 ne astepta! Principatele erau in ajunul de a fi luate de catre Rusia zalog pentru cheia Sfantului Mormant! Sub pretext de a se ocroti grecii ortodocsi, romanii ortodocsi aveau a-si vedea tara ocupata de armiile imparatului ortodox si data prada tuturor relelor rezbelului!

Cu asemenea trecut, prezent si viitor, cum, dara, sa nu desperam de soarta tarii si a natiunii noastre, cu toate ca atuncea eram in varsta sperantei, eram juni! Cum, dara, in 1849-1852, cand am savarsit publicarea colectiunii cronicilor moldovene, sa nu fiu si eu lovit de acea ingrijire dureroasa despre viitorul nostru, pe care o resimtea toata generatiunea contemporana, sfasiata in individualitatile sale, lovita in iluziunile sale mai placute; si asa, chiar in capul acelei editiuni sa recomand inimilor lovite de durerile patriei studiul istoriei nationale, ca limanul de mantuire, ca singurul oracol ce ne mai putea spune viitorul?2

Ei bine, tocmai atuncea, cand natiunea renunta chiar la speranta, Francia, Anglia si Italia ridicau manusa ce Rusia aruncase lumii civilizate. Rezbelul Crimeei naste! Drapelele puterilor aliate falfaie pe zidurile sfaramate ale Sebastopolei. in acelasi timp, o mana de romani se fac pelerinii si apostolii nationalitatii lor. Ei strabat in oficinile presei si in cabinetele diplomatilor; glasul lor ajunge pana la tronurile monarhilor, arbitrii lumii! Energia si elocventa lor devine stapana opiniei publice; si Romania este copilul de predilectiune al Europei, precum fusese Elada in 1821-1828!

Pacea de la Paris se incheie in 18/30 martie 1856. Romanii sunt chemati de a se rosti insisi ei in privinta viitoarei organizatiuni a patriei lor; si inadins trimisi ai Areopagului european vin in Bucuresti si in Iasi spre a asculta glasul si dorintele unei natiuni desteptata din mormant!

Vantul libertatii imprastie nourii negri de pe orizontul Dunarii de Jos. Ce mare, ce frumoasa epoca incepe atunci! Dupa secole de despotism si de injosire nationala si sociala, toate clasele poporului roman se intrunesc in adunarile-mume din 1857! Fratia romaneasca renaste! Pe aceleasi banci si pentru acelasi mare scop: formarea statului roman, se intrunesc, intr-o strangatura de mana, domni, boieri si sateni. Atunce n-am mai avut a scrie istorie, am facut istorie!

Moldova, cu toata individualitatea sa istorica, cu toate interesele sale proprii, avand constiinta marilor sacrificii materiale ce avea sa faca in favoarea unei mari idei, este sublima de abnegatiune! Ea se rosteste unanima in favoarea Unirii! Spre a ajunge la putinta de a se rosti liber, ea avea nevoie a se lupta, si se lupta cu barbatie, si in contra influentei active din afara din partea Turciei si a Austriei, si in contra presiunii fara de margini a guvernului vitrig al lui Vogoridi, randuit caimacam cu misiune anume de a combate aspiratiunile nationale! Protector activ si generos al acestor aspiratiuni este Napoleon III, cat a imparatit geniul binefacator al Romaniei.

Rusia atunci isi paraseste si ea politica gresita si se intoarce la politica dreapta din timpul tratatelor de Kainargi si de Adrianopol. Alaturea cu Francia, ea sprijina ideea Unirii, pe care deja o recunoscuse si o garantase in principiu prin Regulamentul organic din 1832.

Prusia si Italia, si apoi si Anglia, iau sub scutul lor dorintele si trebuintele natiunii romane. si astfel se incheie Conventiunea de la Paris, care, daca nu ne da Unirea, dara cel putin ne da mijloacele si putinta de a ajunge la realizarea ei!

si asa renasterea Romaniei devine o realitate!

De la 1859 pana la 1864, ce n-am facut! Alegerea unui singur domn pentru ambele principate; si, in curand, ca consecinta, unirea tarilor plina si intreaga, secularizarea averilor manastirilor inchinate si neinchinate; oborarea clacii (boierescul), impropietarirea taranilor! Marea chestiune sociala care pretutindeni a costat sacrificii materiale colosale, ruina de clase intregi si siroaie de sange, in Romania se dezleaga fara nici o picatura de sange, fara ruina nimanui; ba chiar din contra, de la al doilea an productia agricola se indoieste si bonurile rurale salva averea a sute de proprietari indatorati! si apoi egala indrituire a tuturor claselor societatii romane; sufragiul universal; instructiunea publica generala, gratuita si obligatoare; inarmarea intregii natiuni, ca principiu, si in fapt o armata numeroasa si bine organizata, cum Dunarea de Jos nu vazuse o asemenea din timpurile lui stefan si Mihai! si cate alte reforme, adevarat liberale! Unificarea codurilor, cu maritagiul civil, cu juriul, cu oborarea pedepsei de moarte; legea judeteana; legea comunala; camere de comert si de agricultura; concursurile si expozitiunile de agricultura si de industrie nationala, sistemul metric, zecimal etc. etc.

si mai presus de toate, ruperea Conventiunii de la Paris, incat ea marginea autonomia tarii, si, ca preambulul la Statutul din 1864, Europa recunoscand Romaniei dreptul absolut de a-si preface guvernul si legile dinuntru dupa trebuintele si interesele sale, fara cel mai mic amestec si interventiune din afara!

s-apoi, s-a putut sustine ca Doua Mai a fost o lovitura de stat, un act care in deafara restatornicea Romania in toate drepturile sale de natiune libera si autonoma, si in launtru sfarama oligarhia si chema un milion de romani la viata politica si la proprietatea emancipata de legaturile clacii si ale drepturilor feudale!

Iata ce a facut generatia de la 1848-1864, generatiune la care, sa-mi fie permis, nu fara oaresicare mandrie, de a ma numara si eu!

Dara, aceste reforme odata proclamate, nu mai era decat de a le aplica cu intelepciune, cu sinceritate si de a le conserva cu barbatie. Din nenorocire, cei de sus n-au avut indestula putere morala spre a evita in punerea lor in lucrare greselele si mai ales abuzurile! Ba, mai mult, aplicarea lor a fost incredintata unor oameni care nu puteau sa le iubeasca, caci nici n-au profesat, nici n-au luptat vreodata in viata lor pentru dobandirea lor!

Daca am fost fara crutare pentru cei de sus, nu se cuvine sa fiu mai indulgent pentru cei de jos, care n-au avut indestula rabdare si barbatie spre a se lupta, pe cale legala, pentru vindecarea greselilor si inlaturarea abuzurilor! si astfel se facu 11 februarie 1866!

Las generatiunei june, actuale, care succedeaza generatiunii mele, care are a trai sub regimul creat in 1866, sa faca ca actul savarsit in noaptea de 11 februarie si consecintele sale sa fructifice in bine pentru marirea si fericirea Romaniei!

Departe dar de mine ideea de a zice un singur cuvant de blam asupra acestor evenimente! insa imi voi permite numai o intrebare: cand vedem ca, cu toate garantiile de independenta si de putere ce ne asigura ilustra dinastie careia natiunea romana a incredintat prezentul si viitorul sau, autonomia tarii recunoscuta de intreaga Europa in 1864, intr-un chip solemn, astazi este pusa din nou in chestiune; cand necontenit suntem amenintati cu conferinte si cu interventiuni straine, in afaceri cu totul de resortul administratiunii noastre din launtru, dl e. conferinta pentru caile ferate, conferinta pentru jidovi etc., nu ne vedem prin insasi aceasta reinapoiati in acele timpuri de pericole si de injosire nationala, de care ne socotisem salvati pentru de-a pururea; si asa, nu suntem poate siliti de a repeta si noi tipatul de durere al lui Miron Costin: Noi privim cumplite vremi si cumpana mare pamantului nostru si noua!

Sa speram, sa credem ca Dumnezeul parintilor nostri, care nu o data ne-a salvat pamantul si neamul, chiar in ora pieirei, nu ne va lipsi si acum cu puternicul sau brat! Sa ne intarim cu iubire in increderea ca generatiunea juna va avea destula inteligenta, patriotism si barbatie spre a pastra si apara existenta si drepturile Romaniei, intrunita si organizata de generatiunea batrana, nu fara oaresicare trude si sacrificii!

in aceste cugetari retrospective am intreprins publicarea acestei noi editiuni a unei lucrari laborioase a junetei mele. M-am folosit de vacantele politice la care au acum recurs mai multi barbati politici, care, ca si mine, cred ca nu prin restauratiunea trecutului se poate fonda si asigura viitorul acestei tari!

Cand rostesc aceste cuvinte, eu sunt departe de a exprima, pentru mine, cea mai mica parere de rau pentru neactivitatea mea politica. Din contra, eu binecuvantez retragerea mea, pentru ca mi-a dat timpul si placerea de a ma intoarce la niste studii care din frageda varsta mi-au fost iubite. Aceste studii imi sunt acum si mai scumpe, fiindca, dupa atatea lupte care in curs de mai bine de treizeci de ani au agitat viata mea, astazi imi dau o placuta distractiune si o dulce mangaiere! Ba, mai mult; ele imi intaresc caracterul si, puindu-mi inca o data inainte exemplul atator barbati ai vechei Romania, care drept rasplata a marilor lor fapte n-au cules decat moartea, exilul si prigonirea, ma invata a privi cu sange rece dusmaniile la care am fost si sunt inca expus. Astfel, tare de asemenea lectiuni, eu nu pastrez pentru mine nici o rancuna.

Si aceste odata zise in treacat, cum sa nu-mi iubesc tara, tara stramosilor mei si, o sperez, si tara copiilor mei? Cum sa nu o binecuvantez si sa nu-i doresc destinatele cele mai lungi si cele mai frumoase, ei, care au facut pentru mine ceea ce n-a facut pentru fiii sai cei mai ilustri, dandu-mi ocaziunea, rara in viata tuturor barbatilor politici din toate tarile si din toate epocile, de a putea secera, inca inainte de a ajunge la batranete, samanta ce in timpul tineretii am pus in pamantul nasterii mele? Da, binecuvantez tara mea, pentru ca mi-a dat rara fericire de a putea transforma in legi pozitive principiile care mi-au incalzit inima in primavara vietii si au format baza activitatii anilor mei politici.

Eram student la Universitatea din Berlin, cand, in 1836, de-abia in varsta de 19 ani, am intrat pe scena publicitatii cu o brosura, scrisa in limba franceza3, prin care, descriind soarta tiganilor din Romania, am inceput a combate sclavia neagra. Curand dupa aceea am combatut cu o ura mai energica sclavia alba.

Astfel din tineretele mele ma falesc ca am facut parte din acea mica cohorta de juni care din emanciparea tiganilor si a taranilor au facut programul vietii lor politice.

Sub domnia lui Mihai Sturdza am avut onoarea de a felicita, in numele junimii liberale, pe acest domn, pentru emanciparea tiganilor domnesti si manastiresti. Sub domnia bunului si fericitului intru amintire Grigore Ghica am lucrat impreuna cu partidul unionist pentru emanciparea tiganilor particulari. in fine, in 14 august 1864, ca prim ministru al tarii mele, am dirijat si contrasemnat decretul prin care Alexandru Ion I oborea claca si improprietarea pe taranii romani. Cum dara sa nu iubesc aceasta tara atat de buna, care m-a pus in pozitiunea de a-mi lipi numele la toate acele legi nemuritoare din 1864, ce au sfaramat oligarhia, pururea fatala Romaniei, si un milion de iloti i-au facut cetateni, dandu-le vot, pamant, pusca si scoala?

Iata ceea ce ma face sa-mi iubesc tara din toate puterile inimii; eu o iubesc chiar pentru dusmanii ce mi-a dat; caci, in prigonirile ce acestia mi-au facut, ei s-au aratat atat de mici cu sufletul si cu mijloacele cu care m-au atacat, incat au dovedit ca ei nu voiau a lovi persoana si defectele mele, ci principiile la triumful carora am lucrat — poate pe cai diferite — cu toti companionii mei de junete si de varsta barbateasca, pentru care libertatea si nationalitatea n-au fost numai niste zadarnice cuvinte.

Dara intorcandu-mi ochii spre miscarea politica din ultimii douazeci de ani, fara sa voiesc, m-am alunecat pe taramul actualitatii; si, regretand aceasta scapare din vedere, revin direct la sujetul meu, spre a vorbi acum de miscarea literara-istorica din aceeasi epoca.

Afara de N. Balcescu, care promitea Romaniei un istoric, dar pe care moartea l-a rapit fara de timp, un singur mare talent nu s-a ivit spre a da tarii ceea ce-i lipseste pana astazi: o istorie nationala. Nu a fost tot asa si cu publicarea acelor scrieri si acte menite de a pregati si inlesni calea viitorului istoric. Aici ne putem fali ca ultimii douazeci de ani n-au fost deloc sterili!

"Arhiva romaneasca", intaia colectiune istorica, publicata de mine cu mult inaintea anului 1848, si "Magazinul istoric", publicat dupa aceea de N. Balcescu si Treb. Laurian, au avut ca demni succesori "Uricarul" lui Th. Codrescu, "Tezaurul de monumente istorice" al lui A. Papiu Ilarianu, "Arhiva istorica" a lui B. Hajdeu, "Columna lui Traian", ce se redige si acum tot de acestasi, "Ateneul" si "Anuarul instructiunii publice" de V. Alexandrescu, revista de peste Carpati "Transilvania" si alte reviste si colectiuni care au scos la iveala nenumarate si pretioase documente! Cronica lui sincai a fost salvata de pieire prin darnicia si ingrijirea patriotica a lui Grigore Ghica, domnul Moldovei. Lucrari importante pentru istoria romaneasca s-au publicat apoi in Ungaria si Transiivania, in Rusia, Polonia si celelalte tari slave! invatata Germanie si binevoitoarea noua Francie au scos la lumina mai multe publicatiuni de interes pentru romani. Astfel, in conditiunile actuale ale literaturii noastre istorice si multumita liberalismului cu care astazi toate guvernele si toate societatile invatate deschid bibliotecile si arhivele lor investigatiunilor invatatilor, multumita asemenea si inlesnirii si ieftinatatii cu care, prin caile ferate, romanii pot astazi calatori pana la extremitatile Europei, eu cred ca timpul a sosit ca si Romania sa aiba o istorie nationala!

Ca pregatire la aceasta viitoare istorie, cred a contribui si eu prin publicarea colectiunii complete a cronicilor romane, cate ne sunt cunoscute si pastrate pana astazi. Ba, sustin ca pana la publicarea unei istorii nationale, tot letopisetele scrise de batranii nostri, cu toate defectele si neindeplinirile lor, sunt cea mai buna si mai interesanta istorie a Romaniei!

D-l B. Hasdeu, a caruia lucrari, merite si aptitudine rara pentru istoria tarii, sunt eu cel dintai a le recunoaste, in concluziunile sale critice asupra unei cronici vechi a Moldovei, pe care d-sa a descoperit-o, intr-o traducere polona, si pe care d-sa o califica de Cronica putneana, zice ca lucrarea mea, adica intaia editiune a Letopisetelor Moldovei, este partiala si nu satisface toate exigentele stiintei moderne. Apoi, continua: "Nu isi poate inchipui cineva cata lumina ar revarsa asupra istoriei noastre, macar contextul analitic al variantelor. Vom da un exemplu: analele lui Ureche ne sunt cunoscute pana acum numai in niste copii, mai mult sau mai putin moderne si modernizate. Fiecare copie difereste de toate celelalte, si numai critica ar fi in stare a restabili textul primitiv etc."

Dorinta intai a dlui Hasdeu, de a se face in privinta cronicilor romane o lucrare completa, astazi se realizeaza prin aceasta editiune, care cuprinde toate cronicile Moldovei si ale tarii Romanesti, tiparite si manuscrise, cate ne sunt cunoscute pana astazi.

Dorinta a doua, de a se publica contextul variantelor, cred ca in privinta cronicii lui Ureche si a lui Miron Costin este implinita! La celelalte cronici, contextul variantelor ar fi de prisos, cand s-au luat de baza la tiparire mai totdeauna insesi originalele! Cat de a se face o lucrare moderna critica despre letopisete, in conformitate cu prescriptiunile stiintei moderne, si eu am exprimat aceeasi dorinta deja la publicarea intaiei editiuni. Iata ce ziceam in prefata acelei editiuni: "stiu ca colectiunea mea va avea inca multe lipsuri, multe fapte rau citate, multe date nepotrivite; dar indreptarea acestora este treaba ori a istoricilor ce vor intrebuintat-o, ori a criticilor ce vor lamuri-o". Ce ziceam atunce, o zic si acum. Odata tara inzestrata cu publicarea unei colectiuni complete a cronicilor sale, va veni desigur un erudit care va face lucrarea ceruta de d-l Hajdeu. Poate d-sa insusi va indeplini aceasta trebuinta, ca unul ce are toata capacitatea pentru a o putea face cu succes. insa, pana atunci, lucrarea de mare importanta era si este de a scapa de la pieire analele noastre, care, fiind numai in manuscrise, din zi in zi au disparut si, din nenorocire, dispar si astazi!

Cand insa dl Hasdeu pretinde ca cronica lui Ureche ar fi reprodusa numai dupa niste copii mai mult sau mai putin modernizate, d-sa este in mare eroare. Cronica lui Ureche, publicata pentru intaiasi data de mine, este scoasa de pe un manuscris care, daca nu este originalul, dar este netagaduit cea dintai sau una din cele dintai copii ale cronicii lui Ureche compilata de Miron Costin! Manuscrisul acesta numara o vechime de cel putin doua sute de ani!

Ceea ce s-a facut cu Ureche s-a facut cu toti ceilalti cronicari. Editiunea mea este facuta nu dupa copii moderne sau modernizate; ea reproduce cu un respect filial textul chiar al originalului sau al copiilor celor mai vechi cunoscute pana astazi. Nu cred, o spun cu oaresicare fala, ca cineva sa fi avut sub ochi si sa fi studiat un numar mai mare de cronice decat eu4. Biblioteca publica din Iasi poseda o colectie interesanta de vreo zece letopisete manuscrise. Toate acestea s-au studiat de mine, fiindca au fost ale mele, si dupa savarsirea intaiei editiuni au fost cedate bibliotecii5.

Biblioteca din Bucuresti are asemenea vreo patru letopisete; si pe acestea le-am cercetat, cu toate ca nu ofera nimic interesant, fiind numai niste copii moderne.

Pretutindeni unde am aflat ca exista vreun letopiset manuscris n-am crutat nici timp, nici sacrificii spre a-l putea dobandi pentru studiere. Aceasta se va dovedi prin lista manuscriselor ce am intrebuintat la publicarea acestei colectiuni si cu care se va incheia tomul al V-lea al editiunii!

Din aceasta lista, indestul de numeroasa, am pretentiunea de a poseda manuscrisele cele mai vechi, si prin urmare cele mai pretioase.6

Cele expuse mai sus imi dau dreptul de a sprijini ca colectiunea mea, departe de a moderniza pe vechii cronicari, ii reproduce in toata fidelitatea textului aflat in originale si in copiile cele mai vechi cunoscute. in reproducerea lor, eu am pus un deosebit si sfant scrupul, pentru a pastra limba in care ei au scris. Modernizarea nu s-a facut decat in privinta caracterelor latine pe care le-am adoptat la aceasta editiune, din cauza ca literele chirilice au devenit necunoscute la cea mai mare parte din cititori si ca scopul principal al lucrarii mele este de a populariza, in generatiunea actuala, cunostinta vechilor nostri cronicari, si prin urmare istoria noastra nationala, asa cum ea este scrisa de dansii, in limba lor naiva, pitoreasca si adesea chiar sublima.

Sunt, dar, in drept de a ma maguli ca lucrarea mea, fara a fi perfecta, n-a fost a unui simplu editor.

inainte de a fini, voiesc a arata diferenta ce exista intre intaia si a doua editiune. Cea dintai cuprindea numai letopisetele Moldovei; aceasta a doua cuprinde si letopisetele Valahiei, care in cea mai mare parte au fost publicate, precum am mai zis, in "Magazinul istoric" si s-au tiparit si in deosebi intr-un mic numar de exemplare. Aceasta editiune mai cuprinde si un numar de cronici si de fragmente care mi-au venit la cunostinta dupa editarea primei colectiuni. Cele privitoare la Moldova vor fi tiparite in tomul al treilea, cele ce se rapoarta la tara Romaneasca voi da in tomul al patrulea!

Editiunea aceasta mai are un merit. Putem sprijini ca cronicile noastre isi iau finitul cu anul 1766; de atunci, in curs de un secol intreg, mai nu avem anale care sa ne fi pastrat evenimentele acestui secol. O singura exceptiune formeaza Eteria greceasca in 1821; ea a dat nastere Tragediei lui Beldiman si unei descrieri a intamplarilor sau, mai bine zicand, unei colectiuni de documente din acea epoca, care s-au publicat de domnul Cezar Bolliac in "Trompeta Carpatilor"7.

Lacuna am socotit a o indeplini cu Tablele istorice ale Romaniei, care, fara a fi o istorie, in simtul larg al cuvantului, totusi vor reproduce in ordine cronologica toate evenimentele, toate actele importante savarsite in Romania de la 1766 pana la 11 februarie 1866! La aceasta data ma voi opri, nevoind a face istorie contemporana si inca mai putin a ma rosti asupra unor evenimente recente care au schimbat fata Romaniei si a caror consecinte nu suntem inca in stare de a le aprecia, ca unele ce nu sunt inca deplin desfasurate.

Tabelele istorice vor forma volumul al cincilea al colectiunii, care se va incheia cu notitele biografice ale cronicarilor si cu facsimilele manuscriselor celor mai vechi si mai remarcabile.

Socotesc ca este timpul de a pune capat unei prefete care deja a devenit prea lunga. si aci, nu pot a-mi lua de la cititori un adio mai potrivit decat reproducand aceleasi cuvinte ale marelui istoric al Frantei8 cu care am incheiat si prefata la intaia editiune. Aceste cuvinte mai cu deosebire se potrivesc cu situatiunea actuala a Romaniei, cand vedem atat de putina inima pentru a apara demnitatea nationala si atata servilism din partea acelora ce au dreptul si datoria de a pune pe guvernanti pe calea dreapta, pe calea romaneasca.

"in acest timp de patimi politice, in care este asa de greu, cand cineva isi simte ceva activitate de spirit, de a se ascunde agitatiunii generale, cred ca am gasit un mijloc de repaos in studiul serios al istoriei. Nu ca privirea trecutului si ispita secolelor ma fac sa ma lepad de intaile dorinte de libertate, ca de niste iluziuni ale junetei; din contra, eu ma lipesc catre ele din mult in mai mult. Tot iubesc libertatea, dar cu o afectiune mai putin nerabdatoare. imi zic ca in toate epocile si in toate tarile s-au aflat multi oameni care, intr-o situatiune si cu opiniuni deosebite de ale mele, au resimtit aceeasi nevoie ca si mine, dar ca cei mai multi au murit inainte de a vedea realizandu-se aceea ce ei anticipau in idei. Lucrarea acestei lumi se desavarseste incet; si fiecare generatiune ce trece nu face decat a lasa o piatra pentru zidirea edificiului ce-l viseaza spiritele fierbinti. Aceasta convictiune, mai mult grava decat trista, nu slabeste pentru indivizi datoria de a merge drept printre inselaciunile interesului si ale desertaciunii, nici pentru popoare datoria de a-si pastra demnitatea nationala! Caci, daca nu este decat nenorocire de a fi impilat prin puterea imprejurarilor, este rusine de a se arata servil!"

Satul Rapile, in 14 august 1872, a opta aniversare a promulgarii legii rurale.
Note

1. Scrisoare inedita a lui Tudor Vladimirescu catre batranul Nicolae Golescu, din colectiunea dlui Dimitrie A. Sturdza-Miclauseanu.

2. Vezi mai departe prefata la intaia editiune.

3. Esquisse sur les Cigains, par M. Kogalniceano, Berlin, chez B. Behr.

4. Aceasta studiere si colectionare am inceput a le face inca din anul 1833!

5. intre aceste manuscrise se afla si cartea de muzica religioasa (psaltiki) a capelei domnesti din Cetatea Neamtului, din timpul lui stefan cel Mare.

6. Asa, eu posed copia cea mai veche a lui Ureche, compilata de Miron Costin, de care am vorbit mai sus. Posed originalele cronicilor lui Ion Neculce, a lui Enache Kogalniceanu si poate si a lui Simion Dascalul. Mai am doua copii foarte vechi ale cronicilor lui Nicolai Costin si a lui Radu Greceanu, care se afla in posesiunea familiei mele de una suta unsprezece ani. Ele, impreuna cu cronica lui Simeon Dascalul, au fost cumparate in Constantinopol, in anul 1761, precum o afirma insemnarea autografa a straunchiului meu Enache Kogalniceanu, frate cu strabunul meu Constantin Kogalniceanu, si el insusi cronicar. Originalul Tragediei lui Alexandru Beldiman mi s-a pus la dispozitiune de domnul Dimitrie A. Sturdza, care in pretioasa sa colectiune de la Miclauseni poseda si d-lui un mare numar de letopisete manuscrise, dara care sunt mai noi decat manuscrisele pastrate de mine.

Cronica calificata de cronica inedita, scrisa de un logofat stefan si care se publica in "Trompeta Carpatilor", nu este decat o copiare foarte moderna a cronicilor lui Nicolai Costin si a lui Radu Greceanu, a cariia singurul merit este ca, dupa ce reproduce o pagina din manuscrisul moldovean, apoi prescrie o alta pagina din manuscrisul muntean, si asa cuprinde analele ambelor tari.

in anul 1858, adica sase ani dupa publicarea cronicilor complete ale Moldaviei si zece ani dupa publicarea in "Magazinul istoric" a cronicilor lui Radu Greceanu si a lui Radu Popescu, domnul Georgi Ioanid, chiar in Bucuresti, a publicat doua volume calificate de istoria moldo-romana si dandu-le ca reproductiunea a niste manuscrise vechi, cele despre Moldavia gasite in manastirile Cozia si serbanesti, si cele despre Valahia ca aflate in orasul Chisinau, de ierodiaconul Daniil, cand se afla acolo in surghiun cu mitropolitul Grigori. si domnul librar Ioanid afirma, inca, ca marea descoperire din manastirile Cozia si serbanesti s-a facut de un eminent profesore de istorie din gimnaziul Sfantului Sava! Ei bine, in fapt volumele publicate de dl Ioanid nu sunt decat reproductiunea unor copii moderne ale cronicilor lui Nicolai Costin, Radu Greceanu si Radu Popescu, publicate cu zece ani mai inainte, cea intai cronica de mine, in Letopisetele Moldovei, si cele doua din urma in "Magazinul istoric" al lui N. Balcescu.

Singurul lucru nou ce contin acele volume este fragmentul despre inceputul romanilor, pe care domnul Hajdeu il atribuie moldoveanului Nicolae Milescu. Eu reproduc acest fragment in volumul intai al acestei editiuni; insa din inceput fac rezervele mele in privinta paternitatii data de domnul Hasdeu. Din cele intai pagine cititorul se va convinge ca acest fragment are de autor un roman de peste Olt, care se vede ca nici a cunoscut Moldova.

7. Dl Papiu Ilarian a publicat in "Thezaurul de monumente istorice" un Chronograf al tarii Romanesti, scris de Dionisie Ecclesiarchul de la 1764 la 1814. Publicam si noi aceasta cronica in colectiunea noastra, t. IV. insa trebuie sa notam ca autorul ei nu se deosebeste, precum o recunoaste si domnul Papiu Ilarian, decat prin o mare ignoranta, chiar in privinta evenimentelor din launtru ale Romaniei.

8. Lettres sur l'histoire de France par Augustin Thierry: lettre premiere.


Satul Rapile, in 14 august 1872,
a opta aniversare a promulgarii legii rurale




Prefata la Cronicile Romaniei sau Letopisetele Moldaviei si Valahiei


Aceasta pagina a fost accesata de 697 ori.