Autori > Mihail Kogalniceanu
Prefata la Letopisetele Tarii Moldovei
Daca vreodinioara studiul istoriei a fost trebuitor, aceasta este in epoca noastra, in acest timp de haos, cand si oameni publici si oameni privati, batrani si tineri, ne-am vazut individualitatile sfasiate si iluziile ce ni erau mai placute, sterse. intr-un asemenea timp, limanul de mantuire, altarul de razimat pentru noi este studiul istoriei, singurul oracol care ne mai poate spune viitorul.
Acest mare adevar il simtesc mai cu deosebire natiile civilizate. Noi vedem ca la dansele istoria singura a mostenit tot interesul ce altadata il aveau alte cunostinte teoretice; caci, tocmai ele simtesc nevoia de a-si lega prezentul cu trecutul. De aceea, nici intr-un secol, chiar in acel al benedictinilor, nu s-au publicat ca astazi colectii mai mari de cronice si de urice originale spre a completa istoria. in adevar, spre a avea o istorie, si indeosebi istoria tarii sale, nimic mai bun, mai folositor, mai neaparat este decat de a se intoarce la izvoarele originale, adica de a avea inaintea sa cronicile, biografiile, diplomele, toate acele acte scrise care se raporteaza la intamplarile politice, la dreptul public, la legile, la institutiile, obiceiurile si moravurile timpurilor trecute; caci, pusi in fata cu aceste originaluri, suntem, cum am zis, la izvoarele istoriei, fara ca nici un intermediar sa se puna intre noi si intre aceste monumente vrednice de tot onorul. Noi vedem ca in toate partile unde este ceva progres staturile, ocarmuirile, societatile, invatatii, cu o deosebita emulatie, se ocupa cu adunarea, cu publicarea, cu cercetarea cronicilor, hrisoavelor, actelor, in sfarsit a tuturor ramasitelor secolilor trecuti. Numai dupa aceasta uriasa lucrare natiile au putut ajunge a avea o istorie.
Insuflat de o asemenea convictie, din frageda mea junete m-am ocupat cu adunarea cronicilor tarii mele si a orice acte privitoare la istoria ei. O colectie a acestor din urma am publicat-o in doua tomuri a "Arhivei romanesti", cea dintai revista retrospectiva in literatura noastra. Fagaduinta data in prefata acestei reviste astazi o implinesc. Dupa mai mult de zece ani de munca, public, in sfarsit, intreaga colectie a Letopisetelor Moldaviei.
Munca aceasta a fost pentru mine mangaierea in deznadejde, refugiul in contra uratului, un azil in contra intamplarilor si a prigonirilor din afara, precum si a tulburarilor din launtru. inselat in toate sperantele mele, inchis in Rasca, de doua ori destarat, studiul letopisetelor, singura istorie nationala ce avem pana acum, a fost pentru mine o nevoie si o mantuire. Nici ca ma caiesc, dar, de munca materiala ce m-a costat adunarea manuscriselor, confruntarea si colationarea deosebitelor texturi, si, in sfarsit, publicarea unei editii pe cat cu putinta corecta si deplina. Dimpotriva, ma bucur cu rasplatirea cea mai frumoasa ce o puteam astepta: astazi istoria tarii mele, cuprinsa mai inainte in cateva manuscrise pe care timpul si poate si reaua-vrointa din zi in zi le imputina, nu mai este in pericol de a pieri; inventia lui Gutenberg, inmiind-o, a asigurat-o pentru totdeauna; si astazi orisicine poate citi, in adevaratele sale izvoare, istoria nationala, acest mare sacerdot al gandirii, flacara religiei, a patriei si a artelor.
Munca mea cu aceasta publicatie nu a fost nici a unui autor, nici a unui compilator; dar, in privirea greutatilor materiale, pot zice ca a intrecut si pe a unuia si pe a altuia. Spre a nu vorbi de timpul si cheltuielile ce mi-au trebuit intru adunarea manuscriselor razletite in toate partile, sa-mi fie numai iertare de a observa ca originalele cronicarilor nostri sunt, cu putine exceptii, pierdute; copiile ce ne-au ramas sunt ori gresite, ori intunecate prin rai prescriitori; la altele gasim ori simtitoare lipsuri, ori prescurtari facute de niste nepriceputi compilatori ce pretindeau a forma o cronica din analele deosebitilor scriitori, din care cauza letopisetele lui Ureche si a lui Miron Costin ajunsera a nu fi decat un singur trup, atribuit cand unuia, cand altuia. Din acestea provine ca cronicile, care, cum am zis, sunt cel mai sigur si temeinic izvor al istoriei nationale, cazusera intre romani intr-un discredit atat de mare, incat cine zicea letopisete zicea basne, cine zicea cronici zicea mituri. Numai strainii au fost mai drepti pentru operele lui Ureche, ale Costinestilor si ale lui Neculce. Traducerea acestora in limba greceasca de Amiras, facuta din porunca domnului Grigore Ghica, o alta traducere in limba latineasca, pe care a intrebuintat-o Engel la compunerea istoriei Moldovei, scrisa in limba germana, si mai ales tratatul despre cronicile Moldaviei, scris in frantuzeste de dl Haase1, dovedeste indestul de pretul ce cronicarii nostri au inaintea invatatilor straini.
Insuflat de acestasi respect pentru aceste monumente parintesti, eu m-am ferit de a face cea mai mica schimbare, sporire sau scurtare in ele; toata silinta mea a fost deosabirea si indreptarea textelor sau dupa originaluri, unde le-am avut, sau dupa cele mai vechi si mai putin gresite copii ce am putut gasi; stiu ca si cu aceasta colectia mea va avea inca multe lipsuri, multe facturi rau citate, multe daturi nepotrivite; dar, indreptarea acestora este treaba ori a istoricilor ce vor intrebuinta-o, ori a criticilor ce vor lamuri-o. Eu, editor, socot ca am facut destul, aducand la bun sfarsit, ca simplu particular, neajutat de nimeni, o intreprindere care la natii mai mari si cu un public mai numeros si mai interesat pentru istoria patriei, spre a se indeplini, a avut trebuinta de sprijinul ori al guvernului, ori al societatilor invatate.
Nadajduiesc ca, in privirea importantei sale, aceasta colectie va fi bine primita de romani; ca temelie a istoriei tarii, ea trebuie sa fie imbratisata de toti ce se intereseaza de nationalitatea si de civilizatia noastra, care se pot dezvolta numai prin ajutorul istoriei.
Caderea Imperiului constantinopolitan, preponderenta islamismului, marea departare de centrul luminilor, despartirea prin neamuri de alta origine de celelalte ginte romane, neunirea intre ambele Principate, mai ales razboaiele civile si destule schimbari de guvern care le sunt urma, toate acestea au contribuit la decadenta nationalitatii si la sporirea ignorantei prin uitarea chiar a originii noastre. De la readucerea aminte a acesteia atarna acum si dezvoltarea din nou a nationalitatii si a civilizatiei. Fara acestea, nu trebuie sa ne miram daca la noi arta nu este inca nascuta si daca literatura tanjeste, palida si slaba. Artele si literatura, expresiile inteligentei, n-au speranta de viata decat acolo unde ele isi trag originea din insasi tulpina popoarelor. Altmintrele ele nu sunt decat niste plante exotice pe care cel intai vant ori le ingheata, ori le usuca. Ca sa avem arte si literatura nationala, trebuie ca ele sa fie legate cu societatea, cu credintele, cu obiceiurile, intr-un cuvant cu istoria noastra. Niciodata n-am fi avut frumoasele biserici a Argesului, a Trei-Ierarhilor, a Dragomirnei, daca arta n-ar fi fost insuflata de simtamantul religios ce era mobilul stramosilor nostri si care la ei era atat de strans unit cu simtamantul national, nefacand, pot zice, decat unul si acelasi. Asemene si astazi, nu vom avea arta si literatura daca nu ne vom adapa in izvoarele nationalitatii noastre, care este religia secolului al XIX.
Nadajduiesc ca prin publicarea cronicilor Moldaviei, contribuind la dezvoltarea patriotismului, voi contribui totodata si la parasirea utopiilor care pe multi au inselat pana acum, facandu-i a crede ca triumful nationalitatii sta in masuri silnice, cand acestea, am deplina convictie, nu pot decat a o pierde sau cel putin a o compromite. tara noastra nu prin grabnice si zgomotoase schimbari se poate ridica. Reformele blande si graduale, imbunatatirile serioase, raspandirea instructiei publice, respectarea dreptului tuturor claselor, indreptarea moravurilor in familie, intarirea, statornicirea si respectarea puterii ocarmuitoare, ca organ al legii, acestea sunt singurele elemente de regeneratie pentru noi. Orice schimbare silnica, orice prefacere naprasnica nu pot sa ne fie decat fatale. Cand revolutiile incep, civilizatia inceteaza; razboiul niciodata n-a facut decat a mistui rodurile semanate in timpul pacii.
Gandul meu este gros de toate aceste priviri; as dori sa rup valul ce ascunde viitorul patriei mele; as dori sa fiu macar un minut pe tripodul Pitiei si sa prorocesc tarii si natiei mele soartele cele mai aurite!
in tot chipul, sa nu ne speriem decat cand vom parasi toata tintirea spre bine si progresul pacinic si vom sta cu bratele incrucisate, crezand ca tot este pierdut. in noi este ceva tare, puternic, providential, care ne-a aparat in niste epoci cand au cazut imperii mult mai zdravene. Constiinta nationala este inca vergura; coaja singura este imbatranita. "Existenta unui popor este un lung an, cum a zis un scriitor francez, care si el are zilele sale de pacla si de lumina stralucitoare, timpurile sale de amorteala si de manoase secerisuri. Sa nu uitam ca patru secole de sclavie au apasat asupra Greciei, fara ca sa poata smulge din inima fiilor ei acea antica nationalitate pe care palosul lui Mahomed II ameninta de a o stinge pentru de-a pururea".
Asemene inalte consideratii, intamplarile timpurilor trecute, adica istoria, ni le pot insufla mai cu usurinta. intr-o epoca ca a noastra, plina de toate deceptiile, in care spiritele atat de mult lucreaza si inimile atat de viu simtesc nevoile unei credinte, ce hrana putem sa avem mai indestulatoare pentru nerabdarile si indoielile noastre decat cultul tarii noastre? Citindu-i istoria, am avea mai multa ispita prin trecut, ne-am pretui mai mult prezentul si am spera mai mult de la viitor, caci analele noastre ne-ar arata vederat ca providenta niciodata nu ne-a lipsit si ca parintii nostri, desi au avut greutati si piedici pe care noi nu le vom intalni, ei nici odinioara n-au deznadajduit de dansii si de tara lor.
Ca sfarsit a acestei prefete, sa-mi fie iertat de a o incheia cu cuvintele unui istoric francez2:
"in acest timp de patimi politice, in care este asa de greu cand cineva isi simte ceva activitate de spirit de a se ascunde agitatiei generale, cred ca am gasit un mijloc de repaos in studiul serios al istoriei. Nu ca privirea trecutului si ispita secolelor ma fac sa ma lepad de intaile mele dorinti de libertate, ca de niste iluzii ale junetii; dimpotriva, eu ma lipesc catre ele din mult in mai mult. Tot iubesc libertatea, dara cu o afectie mai putin nerabdatoare. imi zic ca in toate epocile si in toate tarile s-au aflat multi oameni care, intr-o situatie si cu opinii deosebite de ale mele, au resimtit aceeasi nevoie ca si mine, dara ca cei mai multi au murit inainte de a vedea realizandu-se aceea ce ei anticipau in idee. Lucrarea acestei lumi se savarseste incet, si fiecare generatie ce trece nu face decat a lasa o piatra pentru zidirea edificiului ce-l viseaza spiritele fierbinti. Aceasta convictie, mai mult grava decat trista, nu slabeste pentru indivizi datoria de a merge drept printre inselaciunile interesului si ale desertaciunii, nici pentru popoare datoria de a-si pastra demnitatea nationala; caci, daca nu este decat nenorocire de a fi impilat prin puterea imprejurarilor, este rusine de a se arata servil".
Iasii, 10 april 1852
Note
1. Vezi Notices et extraits des manuscrits de la bibliotheque du roi et autres biblitheques publiés par l’Institut royal de France, Paris, Imprimerie rayale, t. XI1.
2. Lettres sur l'histoire de France par Augustin Thierry, Lettre première.
Prefata la Letopisetele Tarii Moldovei
Aceasta pagina a fost accesata de 896 ori.