• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Capitolul 09 - Povestea Falsei Broaste Testoase

Capitolul 09

Povestea Falsei Broaste Testoase




- Nici nu-ţi închipui cât mă bucur să te revăd, micuţa mea dragă! spuse Ducesa, luând-o drăgăstos de braţ pe Alice şi pornind cu ea la plimbare.

Alice era tare bucuroasă că o vede într-o dispoziţie atât de plăcută; gândi în sinea ei  că  poate  numai  din  pricina  piperului  fusese  atât  de  sălbatică  la  prima  lor întâlnire, în bucătărie.

"Când voi fi eu Ducesă", îşi spuse (fără prea multă convingere), "în bucătăria mea nici n-o să existe piper. Supa e foarte gustoasă şi fără. Poate că piperul îi face pe oameni  atât  de  iuţi  la  mânie",  gândi  mai  departe,  încântată  că  descoperise  o regulă nouă, "iar oţetul îi face acri, muşeţelul, amari şi... bomboanele, dulciurile de tot felul îi fac pe copii să fie blânzi şi buni. Ce bine ar fi să ştie asta toată lumea; desigur că atunci n-ar mai fi cei mari aşa de zgârciţi cu dulciurile."

Intre timp uitase de Ducesă şi tresări foarte speriată când îi auzi glasul foarte aproape de urechea ei.

- Te gândeşti la ceva, draga mea şi din cauza asta ai uitat să mai vorbeşti. Nu pot să-ţi  spun  imediat  care-i  morala  acestui  lucru,  dar  o  să-mi  aduc  aminte numaidecât.

- Poate n-are nici o morală, îndrăzni Alice să îşi dea cu părerea.

- Da' de unde, da' de unde, fetiţo! zise Ducesa. Orice pe lume are o morală, însă trebuie să ştii s-o găseşti.

Vorbind astfel, se vârî şi mai aproape de Alice.

Fetei nu-i plăcea deloc s-o simtă atât de aproape; mai întâi, fiindcă Ducesa era o pocitanie, şi apoi fiindcă era exact atât de înaltă, încât să-şi proptească bărbia de umărul ei; şi Alice găsea că e o bărbie foarte ascuţită şi incomodă. Totuşi, cum nu-i plăcea să fie nepoliticoasă, răbda cât putea.

- Jocul merge ceva mai bine acuma, spuse, ca să întreţină niţel conversaţia.

-  Aşa  e,  zise  Ducesa,  şi  morala  acestui  lucru  este:  "O,  doar  dragostea,  doar dragostea pune-n mişcare lumea!"

- Cineva a spus, şuşoti Alice, că lumea se mişcă mai bine când îşi vede fiecare de treaba lui.

- A, fireşte! E cam acelaşi lucru, zise Ducesa, lovind cu bărbia-i micuţă şi ascuţită umărul Alicei, pe când adăuga: Şi morala acestui lucru este: "Ai grijă de înţeles şi atunci cuvintele vor avea grijă de ele însele."

"Ce-i mai place să găsească câte o morală la toate!" îşi zise Alice în gândul ei.

- Pun prinsoare că te întrebi de ce nu te iau de mijloc, spuse Ducesa, după o scurtă tăcere. Răspunsul e: pentru că nu cunosc prea bine caracterul flamingoului tău. Să fac o încercare?

- Te-ar  putea  pişcă,  răspunse,  cu  prudenţă,  Alice,  puţin  dornică  să  vadă încercarea.

- E adevărat, spuse Ducesa, păsările flamingo pişcă precum muştarul. Iar morala e bine cunoscută: "Cine se aseamănă, se adună".

- Dar muştarul nu-i pasăre, remarcă Alice.

- Ca de obicei, ai dreptate! exclamă Ducesa, ce bine spui tu lucrurilor pe nume!

- E un mineral, cred, zise Alice.

-  Bineînţeles  că  e,  răspunse  Ducesa,  care  părea  gata  să-i  dea  dreptate întotdeauna; există nişte mine de muştar pe-aici, pe-aproape. Iar morala e: "Cu cât e mai mult la mine, cu atât e mai puţin la tine."

-  Ah, ştiu! exclamă Alice, fără să dea importanţă vorbelor Ducesei. E o legumă. Nu prea aduce a legumă, dar asta e.

-  Sunt cu totul şi cu totul de aceeaşi părere, zise Ducesa, iar morala e asta: "Fii ceea ce ai părea să fii." Pot să ţi-o spun şi mai simplu de-atât:  "Să nu-ţi închipui niciodată că nu eşti altfel decât ceea ce le-ar putea părea celorlalţi că ceea ce erai sau ai fi putut să fii n-a fost altfel decât ceea ce fuseseşi şi lor li s-a părut că eşti altfel."

-  Cred că, dac-aş vedea-o scrisă, aş pricepe-o mai lesne, mărturisi Alice, foarte politicos; dar aşa, cum o spui dumneata, nu înţeleg mare lucru.

- Asta nu-i nimic pe lângă ce aş putea să spun, dacă aş vrea, făcu Ducesa, măgulită.

- Vă rog, nu vă osteniţi să spuneţi şi mai mult! exclamă Alice.

- A,   nici  să  nu  vorbeşti  de  osteneală!   protestă Ducesa. îţi fac cadou tot ce am spus până acum.

"Ieftin cadou!" gândi Alice. "Noroc că nu ni se fac şi de ziua noastră asemenea cadouri!" Fireşte că nu cuteză să spună asta cu glas tare.

-  Iar  te  gândeşti?  întrebă  Ducesa,  lovindu-i  niţel  umărul  cu  bărbia-i  mică  şi ascuţită.

-  Am  dreptul  să  gândesc,  zise  Alice  răspicat,  căci  situaţia  începea  s-o  cam supere.

- Tot atâta drept, răspunse Ducesa, cât au purceii să zboare; şi mo...

Dar în clipa aceea, spre uimirea Alicei, glasul Ducesei se stinse, chiar în mijlocul cuvântului ei preferat, morala, iar braţul petrecut printr-al fetiţei începu să tremure.

Alice ridică ochii - şi iat-o pe Regină stând în faţa lor, cu braţele încrucişate şi întunecată la faţă ca şi cerul pe vreme de furtună.

- Ce zi frumoasă, Majestate! începu Ducesa, cu glas scăzut, smerit.

- Ascultă! tună Regina, bătând mânioasă din picior pe când vorbea, să nu zici că nu te-am anunţat: ori zbori de-aici, ori îţi zboară capul! Şi asta în mai puţin de o jumătate de clipă! Alege!

Ducesa alese şi dispăru îndată.

-  Să continuăm jocul! îi spuse Regina Alicei;  iar Alice, prea speriată ca să poată rosti ceva, o urmă cu pas şovăielnic înapoi spre terenul de crochet.

Ceilalţi invitaţi, profitând de absenţa Reginei, se odihneau la umbră; dar de îndată ce-o văzură, se întoarseră cu grabă la joc, Regina făcând singura observaţie că o clipă de întârziere îi va costa viaţa.

Pe  când  jucau,  Regina  se  certa  necontenit  cu  ceilalţi  jucători,  răcnind  mereu: "Zburaţi-i capul ăstuia! Zburaţi-i capul ăsteia!"

Cei  condamnaţi  erau  luaţi  sub  pază  de  către  oşteni,  care,  fireşte,  pentru  a îndeplini  această  sarcină,  trebuiau  să  renunţe  la  rolul  de  arcuri;  cam  într-o jumătate de oră, nu mai rămăseseră arcuri defel, iar jucătorii, cu excepţia Regelui, a Reginei şi a Alicei, se aflau toţi sub pază şi condamnaţi la moarte.

Atunci Regina, abia trăgându-şi sufletul de mult ce răcnise, se lipsi de joc. Se apropie de Alice şi o întrebă:

- Ai văzut-o pe Falsa Broască Ţestoasă?

- Nu, răspunse Alice, nici nu ştiu ce înseamnă Falsă Broască Ţestoasă.

- E Broasca Ţestoasă din care se face "Supă falsă de Broască Ţestoasă."

- Nici n-am văzut-o, nici n-am auzit de ea, zise Alice.

- Atunci haide, spuse Regina, are să-ţi istorisească povestea ei.

Pe  când  se  îndepărtau  împreună,  Alice  îl  auzi  pe  Rege  vorbindu-le  încetişor oaspeţilor:

- Sunteţi cu toţii graţiaţi! le spuse.

"Ah, ce bine!" gândi Alice, răsuflând uşurată: fusese foarte nefericită, ştiind că Regina poruncise atâtea condamnări la moarte.

Foarte curând dădură de un Grifon, care dormea dus, la soare.

- Trezeşte-te, măi, puturosule! spuse Regina, şi du-o pe domnişoara asta la Falsa Broască Ţestoasă, s-o vadă şi să-i audă povestea. Eu trebuie să mă duc înapoi, ca să supraveghez execuţiile pe care le-am poruncit.

Şi plecă, lăsând-o pe fetiţă singură cu Grifonul. Alicei nu-i prea plăcea cum arăta această făptură, dar se gândi că, la urma urmei, n-avea să fie mai primejdios să rămână cu ea, decât să se ducă după Regina aceea crudă. Aşadar rămase şi aşteptă.

Grifonul se ridică şi se frecă la ochi, apoi o urmări cu privirea pe Regină până nu se mai văzu; şi apoi râse pe înfundate.

- Caraghioasa!   chicoti   Grifonul, în parte pentru sine, în parte către Alice.

- Cine-i caraghioasă? întrebă Alice.

- Păi, aia, răspunse Grifonul. Aşa-şi închipuie ea, dar de executat nu se execută nici o execuţie, dacă vrei să ştii. Haide!

"Toată lumea de pe aici îţi spune întruna "Haide!"", gândi Alice, luându-se încet după dânsul. "De când trăiesc nu mi s-a mai poruncit atâta, ba una, ba alta, zău aşa!".

Nu trecu mult şi o văzură de departe pe Falsa Broască Ţestoasă; şedea tristă şi singuratică pe un ciot de stâncă şi, când se mai apropiară, Alice o auzi suspinând atât de jalnic, de parcă i s-ar fi frânt inima de durere. Îi fu foarte milă de ea.

- De ce e mâhnită? întrebă Alice.

Iar Grifonul răspunse, cam la fel ca şi mai înainte:

-  A! Aşa-şi închipuie ea, dar nu-i mâhnită deloc, dacă vrei să ştii. Haide! Se suiră aşadar până la locul unde şedea Falsa Broască Ţestoasă, care îi privea în tăcere, cu ochi mari, înlăcrimaţi.

- Domnişorica asta, spuse Grifonul, cică vrea să-ţi audă povestea, de-aia a venit.

- Am să i-o spun, răspunse Falsa Broască Ţestoasă, cu glas adânc şi găunos. Aşezaţi-vă amândoi şi nu scoateţi o vorbă până nu isprăvesc.

Se aşezară, aşadar, nimeni nu spuse o vorbă, vreme de câteva minute. în gândul ei, Alice îşi zicea: "Nu  văd  cum  o  să  isprăvească  vreodată,  dacă  nu  începe."  Totuşi  aşteptă răbdătoare.

- Pe vremuri, spuse în sfârşit Falsa Broască Ţestoasă, oftând adânc, eram o adevărată Broască Ţestoasă.

Acestor cuvinte le urmă o tăcere foarte lungă, întreruptă doar la răstimpuri de câte o exclamaţie cârâită de-a Grifonului şi de necontenitele hohote de plâns ale Falsei Broaşte Ţestoase.

Alice era cât pe-aci să se ridice şi să spună: "Vă mulţumesc foarte mult pentru povestea  dumneavoastră  atât  de  interesantă";  totuşi,  vrând-nevrând,  gândi  că trebuie să mai urmeze ceva, aşa că şezu liniştită şi nu mai spuse nimic.

- Când eram mici, continuă în cele din urmă Falsa Broască Ţestoasă, ceva mai potolit, deşi ici şi colo tot îi mai scăpa câte un sughiţ de plâns, mergeam la şcoală în  mare. Profesoară era o bătrână    Broască  Ţestoasă. Ii  ziceam Privighetoarea.

-  Dar de ce-i ziceaţi aşa? Că doar nu era Privighetoare! întrebă Alice.

- Ii  ziceam  Privighetoare,  fiindcă  ne  privea  şi  ne  veghea,  fiindu-ne  Supraveghetoare!  răspunse  supărată Falsa Broască Ţestoasă. Dar grea de cap mai eşti!

-  Mă mir că nu ţi-e ruşine să întrebi ceva aşa de lesne de priceput, adăugă Grifonul.

Apoi tăcură amândoi, privind-o; bietei Alice îi venea să intre în pământ, nu alta.

In cele din urmă, Grifonul îi spuse Falsei Broaşte Ţestoase:

-  Hai,  soro,  dă-i  drumul!  Nu  ne  ţine  toată  ziua.

 Iar  Falsa  Broască  Ţestoasă continuă:

- Da, mergeam la şcoală în mare, deşi poate n-ai să crezi.

- Am zis eu că nu cred? o întrerupse Alice.

- Ai zis, spuse Falsa Broască Ţestoasă.

- Ţine-ţi gura! adăugă Grifonul, înainte ca Alice să mai poată spune ceva.

Falsa Broască Ţestoasă continuă:

-  Ni s-a dat o educaţie foarte îngrijită. Află că am mers la cursuri zi de zi.

- Şi eu am mers la cursuri de zi. Ăsta nu-i un motiv să te mândreşti.

- Erau şi cursuri speciale la şcoala ta? întrebă Falsa Broască Ţestoasă, cam îngrijorată.

- Da, zise Alice, de Franceză şi de Muzică.

- Şi de Spălat? întrebă Falsa Broască Ţestoasă, cam îngrijorată.

- Aş! Nici pomeneală!... Asta nu se învaţă la şcoală! se supără Alice.

- Înseamnă că n-ai mers la o şcoală dintre cele mai bune, spuse Falsa Broască Ţestoasă, vădit uşurată. La şcoala noastră lista de materii se încheia cu lecţii speciale de Franceză, Muzică şi Spălat.

-  Cred că de aşa ceva nu prea aveaţi nevoie, din moment ce trăiaţi pe fundul mării, spuse Alice.

-  Eu n-am putut să mă înscriu la cursurile astea, oftă Falsa Broască Ţestoasă. Eu ara urmat doar cursuri normale.

- Adică? o interogă Alice.

-  Ciulitul  şi  Scrâşnitul,    desigur,    pentru  început,  răspunse  Falsa  Broască Ţestoasă;  apoi  diferitele  ramuri  ale  Aritmeticii: Ambiţionarea, Căderea, îmbulzirea şi înurâţirea.

-  N-am  mai  auzit  de  înurâţire,   cuteză Alice  să spună. Ce-i asta?

Grifonul ridică a mirare amândouă labele.

- N-ai mai auzit de înurâţire! exclamă. Sper că ştii ce înseamnă a înfrumuseţa?

- Da, zise Alice şovăielnic, înseamnă a face ceva mai frumos.

-  Ei,  atunci,  continuă Grifonul,  dacă nu ştii ce înseamnă a înurâţi, eşti o nătângă şi gata!

Alice nu mai îndrăzni să întrebe nimic în privinţa asta. Se întoarse iar către Falsa Broască Ţestoasă.

- Şi altceva ce mai aveaţi de învăţat?

-  Păi, răspunse Falsa Broască Ţestoasă, numărând pe labe subiectele:  Misteria antică şi modernă, Mareografia, apoi Desenajul în valuri, asta ne preda o dată pe săptămână un bătrân Ţipar-mare; ne învăţa lin linii, să pictăm în Aquarele, să facem Iţe în clor şi Fiţe în rotocol.

- Arată-mi şi mie cum se face aşa ceva! o rugă Alice.

-  Păi acuma-s prea ţeapănă, nu pot să-ţi arăt. Iar Grifonul n-a învăţat materia asta.

- N-am avut timp, zise Grifonul, eu am făcut cursul de literatură clasică. Profesorul era un Rac foarte bătrân, da, da.

-  Eu nu m-am dus niciodată la el,  spuse Falsa Broască  Ţestoasă,   oftând. El   învăţa   lumea  A-Râde-Latineşte şi A-Plânge-Greceşte, aşa am auzit.

-  Chiar aşa, chiar aşa, spuse Grifonul, oftând la rândul lui; şi ambele făpturi îşi ascunseră feţele în lăbuţe.

- Şi câte ore învăţaţi pe zi? întrebă Alice, grăbită să schimbe subiectul.

-  Zece ore în prima zi şi din zi în zi mai puţin, răspunse Falsa Broască Ţestoasă.

- Ciudat program! exclamă Alice.

- Păi de-aia se cheamă pro-gram, lămuri Grifonul, că până la urmă rămâi c-un gram de învăţătură.

Era  o  idee  nouă  pentru  Alice,  încât  stătu  să  se  gândească  puţin  la  cele  ce spusese Grifonul, înainte de a pune altă întrebare:

- Inseamnă că în ziua a unsprezecea n-aţi învăţat deloc, aveaţi vacanţă?

- Bineînţeles!   zise   Falsa   Broască  Ţestoasă.   Ne odihneam de atâta învăţătură.

- Dar în a douăsprezecea zi, cum reluaţi lecţiile?

- Hai că i-ai spus destul despre lecţii! o întrerupse foarte hotărât Grifonul. Mai povesteste-i si despre jocuri!





Poezie Alice in tara minunilor
Capitolul 01 - Alice coboara in vizuina iepurasului
Capitolul 02 - Balta de lacrimi
Capitolul 03 - Un miting alergator si o poveste cu coada lunga
Capitolul 04 - Iepurasul trimite un biletel
Capitolul 05 - Povetele Domnului Omida
Capitolul 06 - Purcel cu piper
Capitolul 07 - Ceaiul nebunilor
Capitolul 08 - O partida de crochet la Regina
Capitolul 09 - Povestea Falsei Broaste Testoase
Capitolul 10 - Cadrilul homarilor
Capitolul 11 - Cine-i hotul tartelor?
Capitolul 12 - Alice depune marturie


Aceasta pagina a fost accesata de 1997 ori.