• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Capitolul 04 - Tiuici si Tiuila

Capitolul 04

Tiuici si Tiuila



Steateau sub un copac, fiecare cu cate un brat petrecut pe dupa gatul celuilalt; iar Alice stiu numaidecat care este fiecare, pentru ca unul din ei avea brodat pe guler ICI, iar celalalt ILA. Probabil ca TIU e brodat pe partea dinspre ceafa a gulerului, isi zise ea.
Stateau atat de neclintiti, incat ea uita cu totul ca erau vii, si tocmai le dadea ocol ca sa vada daca literele TIU erau scrise pe partea dindarat a gulerelor, cand tresari auzind un glas, care venea din gura celui insemnat cu ICI.
- Daca crezi ca sntem figuri de ceara, ca la balci, spunea, atunci ar trebui sa platesti ca sa ne vezi. La figurile de ceara nu te uiti pe gratis. Nicidecum!
- Dimpotriva, adauga cel insemnat cu ILA, daca crezi ca suntem vii, atunci ar trebui sa vorbesti.
- Credeti-ma, imi pare foarte rau, fu tot ce putu spune Alice; fiindca-i tacaneau in gand, ca un ticait de ceasornic, vorbele unei poezioare de demult, si abia se stapani sa nu le spuna tare:

Tiuici si Tiuila au vrut sa se ia la lupta,
Ca Tiuici cica Tiuila i-a dat' napoi morisca rupta.

Cand - ce sa vezi - o cogeamite Cioara
Neagra ca smoala, in zbor se arata...

Si amandoi vitejii asa se speriara,
C-au uitat sa se mai bata.

- Stiu eu la ce te gandesti, spuse Tiuici, dar nu-i asa, nicidecum.
- Dimpotriva, continua Tiuila, dac-ar fi fost asa, ar putea sa fie; si dac-ar fi asa, asa ar fi; dar cum nu e, nu e. Logic!
- Ma gandeam, spuse Alice foarte politicos, care sa fie cel mai bun drum ca sa iesi din padurea asta. Uite, acus se insereaza. Vreti, va rog, sa-mi spuneti?
Dar cei doi grasuni mititei doar se uitara unul la celalalt si se hlizira.
Aveau aidoma infatisarea unor baietasi de scoala, mai maricei, incat Alice, fara sa vrea, indrepta un deget catre Tiuici, zicand:
- Elevul numarul Unu!
- Nicidecum! striga iute Tiuici si inchise gura, hapaind.
- Elevul numarul Doi! continua Alice, trecand la Tiuila, desi convinsa ca si acela doar va striga: Dimpotriva!, ceea ce el si facu.
- Ai facut anapoda! striga Tiuici. Cand vii in vizita, intai si intai intrebi: Ce mai faceti? si dai mana!
Si apoi cei doi frati se imbratisara, apoi fiecare din ei intinse bratul ce-l avea liber, ca sa dea mana cu Alice.
De teama sa nu-l supere pe vreunul dintre ei, Alice nu se incumeta sa dea mana cu niciunul inaintea celuilalt; ca sa rezolve dificultatea, prinse amandoua mainile ce i se intindeau dintr-odata; in clipa urmatoare se prinsesera toti trei in joc, dansand in cerc. Asa i se parea lui Alice foarte firesc (cum isi aminti mai tarziu), si nici macar nu se mira cand auzi o muzica insotindu-i; parea sa vina de la copacul sub care dansau, si (dupa cate isi deadea seama) o faceau crengile frecandu-se unele de altele, ca arcusurile pe viori.
- Dar zau ca era foarte nostim (spunea Alice mai tarziu, cand ii povestea surorii ei toate astea), incat m-am trezit tam-nisam cantand: Iata-ne veseli sub dud ca jucam. Nici nu stiu cand incepusem cantecul asta, dar mi se parea ca-l tto cantam de foarte multa vreme.
Partenerii ei de dans erau grasi, asa ca foarte repede isi pierdusera suflul.
- Ajunge - de patru ori - jur-imprejur - pentru un dans - gafai Tiuici, si se oprira din joc la fel de brusc cum se pornisera; iar muzica inceta in aceeasi clipa.
Apoi isi desprinsera mainile dintr-ale lui Alice si statura si se uitara la ea timp de un minut. Fu o apuza cam penibila, fiindca Alice nu stia cum sa inceapa o conversatie cu niste persoane cu care abia dansase. N-ar fi deloc potrivit sa spun acuma: Ce mai faceti? isi zicea ea. Cred ca am trecut de faza asta, oricum, nu?
- Sper ca n-ati obosit prea tare, zise ea in cele din urma.
- Nicidecum. Si multumim foarte mult de intrebare, zise Tiuici.
- Ramanem foarte indatorati! adauga Tiuila. Iti plac poeziile?
- ... Da-a ... destul ... unele peozii, spuse Alice cam cu jumatate de gura. N-ati vrea sa-mi spuneti ce drum te scoate din padurea asta?
- Ce poezie sa-i spun? zise Tiuila, de parca nici nu i-ar fi auzit intrebarea, privindu-l pe Tiuici cu niste ochi mari, foarte solemni.
- Vaca de Mare si Dulgherul e cea mai multa, raspunse Tiuici, strangandu-si dragastos fratele.
Tiuila ii dadu drumul imediat:

Pe mare, soarele lucea...

Aici Alice incerca sa-l intrerupa:
-Daca-i foarte lunga, zise ea cat putu de politicos, n-ati vrea sa-mi spuneti mai intai ce drum...
Tiuici surase blajin si incepu de la cap:

Pe mare, soarele lucea,
Lucea din rasputeri;
Ca valurilor sa poata da
Luciu si scanteieri.
Si foarte de mirare era,
Fiind noapte neagra-n cer.

Luna lucea posomorat,
Ca iar se-obraznicise
Cel soare prost-crescut!
Zicea ca i se si acrise -
El n-avea ce cata pe-aici
Cand ziua si-o sfarsise!

Iar marea uda rau era,
Nisipul, ce uscat!...
Un nor pe cer nu se zarea,
Oricat te-ai fi uitat.
Cum pasari nu erau deloc,
Una n-ar fi zburat!

Vaca de Mare si Dulgherul
Plimbandu-se de mana
Plnageau ca doar nisip vedeau
In jur, la indemana.
-Ah cat ar fi de minunat
Vantul de-aci sa-l mana!

-De-ar fi sa-l mature serios
Vreo sapte slujnice mai tari
Jumate an in sir, tu zici
Ca s-ar rari macar?

-Nu cred, Dulgherul a raspuns,
Plangand cu lacrimi mari.

-O, Stridiilor, veniti cu noi
Pe tarmul insorit!
Vaca de Mare le ruga.
Prileju-i fericit.
De mana va vom tine noi -
Pe patru va invit!

Fara sa spuna un cuvant,
Stridia batrana ii privi...
Din capu-i gros facu: "O, nu!"
Si doar din ochi clipi,
Dand a-ntelege ca n-ar vrea
Din pat a se clinti.

Dar patru stidii mici dau zor
Sa emarga la plimbare.
Rochitele-s frumos periate,
Ghetutele curate-soare!
Si foarte de mirare era
Ca, stiti, n-aveau picioare.

Iar alte patru stridii-pui
Venira-n urma lor
Si, iata, dau navala acum
In sir impunator!
Prin spuma marii se-mbulzesc,
Hop, top, tot vin de zor.

Vaca de Mare si Dulgherul,
Dup-o bucata buna,
Popas alesera o stanca,
De masa tocmai buna.
Iar stridioarele-asteptau
In sir, cuminte struna.

Vaca de Mare zise-atunci:
-Venit-a clipa-n care
Putem vorbi de multe noi:
De ghete, de vapoare
De ce e marea-asa spumoasa,
De ce-au purceii aripioare.

- O clipa! stidiile-a rugat
Sa ne-odihnim putin!
Ca unele suflam din greu -
Ne e trupusorul plin...
-Nu-i nicio graba! a zis Dulgherul
I-au multumit senin.

Vaca de Mare apoi a spus:
-Intai, paine ne-ar trebui.
Piper si-otet pe-alaturea
Bine s-ar potrivi...
Sa ne-ospatam! Gata sunteti?
Incepem, dragi stridii!

-Dar nu cu noi! ele-au strigat
Invinetindu-se oleaca.
Ar fi sinistru 'ntre prieteni
Asa ceva sa se petreaca!
-Frumos peisaj! a exclaamt,
Presimtitoarea vaca.

Ce bune-ati fost ca ati venit!
Si cat sunteti de frumusele!
Dulgherul nu zise decat:
-Da-mi p-a mai plina dintre ele!
-Esti cumva tare de urechi?
Hai, taie-le pe catesitrele!

Vaca de Mare-a reflectat:
E un gest cam tradator!
Ma i jenez - cat le-am purtat
In pas alergator!
Dulgherul doar atat a spus:
-Vreau untul mai groscior!

Vaca de Mare se vaita:
-Mi-e mila atat de tare!
Pe cand cu sarg tot alegea
Mereu pe cea mai mare
Si in batista ei varsa
Lacrimi de tot amare.

-Dragutelor! facu Dulgheru-n fire,
Plimbarea asa-i c-a fost frumoasa?
Si-acuma spuneti, n-ar fi timpul
Ca sa ne ducem iar acasa?

... E de mirare? ... Muta-a stat intreaga ceata,
Ca, dintre stirdioare, una nu ramase ne-mancata.

- Imi place mai mult Vaca de Mare, spuse Alcie, fiindca i-a fost nitel mila de bietele stridii.
- Dar sa stii ca ea a mancat mai mult decat Dulgherul, spuse Tiuila. De-aia si tinea batista la ochi, ca sa nu vada Dulgherul cate inhata ... Dimptoriva.
- Ce marsavie! facu Alice indignata. Atunci il prefer pe Dulgher, dac-a mancat mai putine ca Vaca de Mare.
- Dar a mancat si el cate-a putut sa inhate!
Era o problema incurcata. Dupa o pauza, Alice incepu:
- De! ... Amandoi sunt niste personaje foarte antipatice ...
Aici se opri, speriata, auzind in padurea din apropiere ceva care semana cu pufaitul unei locomotive mari de tren, desi teama-i era sa nu fie mai degraba vreo dihanie mare.
- Sunt pe-aici pe-aproape ceva lei sau tigri? intreba ea cu sfiala.
- Nu-i decat Regele Rosu care sforaie, spuse Tiuila.
- Hai sa-l vezi! strigara intr-un glas amandoi fratii si, luand-o fiecare de cate-o mana, o dusera la locul unde dormea Regele.
- Nu-i asa ca-i dragalas? facu Tiuici.
Alice n-ar fi putut spune cinstit c-asa era. Purta pe cap o tichie de noapte tuguiata, rosie, cu ciucure in varf, si zacea cu genunchii la nas, ca un bot nenorocit, dar sforaind cu atata strasnicie, incat Tiuici fu de parere:
- Sa vedeti c-are sa-i pice capul de tare ce sforaie!
- Ma cam tem sa nu raceasca, stand asa in iarba uda, zise Alice ca o fetita grijulie ce era.
- Acuma viseaza ... spuse Tiuila. Si despre ce crezi tu ca viseaza?
- Nimeni n-ar putea ghici una ca asta, raspunse Alice.
- Cum? Despre tine! exclama Tiuila, batand din palme triumfator. Si daca nu te-ar mai visa el, unde crezi tu c-ai fi?
- Unde sunt si-acum, bineinteles, raspunse Alice.
- Dimpotriva! replica Tiuila, dispretuitor. N-ai fi nicaieri. Din moment ce nu esti decat ceva din visul lui!
- Daca Regele asta de colo s-ar trezi, adauga si Tiuici, te-ai sfarsi - fissst! - ca o lumanare!
- As! De unde! striga Alice indignata. Si, afara de asta, daca eu nu-s decat un ceva in visul lui, atunci voi ce sunteti, ma rog?
- Idem! spuse Tiuici.
- Idem, idem! striga Tiuila.
Atat de tare strigase, incat Alice, fara sa vrea, facu:
- Ssst! Ma tem ca-l treziti, daca faceti atata zgomot!
- De ce vorbesti tu despre trezirea lui, spuse Tiuici, cand tu nu esti decat o farama din ce viseaza el? Stii foarte bine ca nu existi cu-adevarat.
- Ba exist cu-adevarat! spuse Alice si incepu sa planga.
- Plangand, n-o sa te faci nici c-un pic mai existenta de-adevarat, isi dadu cu parerea Tiuila. Si-apoi, nici n-ai de ce sa plangi.
- Daca n-as exista de-adevarat, spuse Alice, pe jumatate razand, printre lacrimi, fiindca toate astea-i pareau foarte caraghioase, atunci cum as putea sa plang?
- Sper ca nu crezi ca astea-s lacrimi adevarate? o intrerupse Tiuici pe un ton foarte dispretuitor.
"Stiu foarte bine ca astia spun niste lucruri fara noima (niste absurditati, cum zic oamenii mari)" gandi Alice, e o prostie sa plang pentru asa ceva. Incat isi sterse lacrimile si continua, cat putu mai voioasa:
- In tot cazul, ar fi mai cuminte sa ies din padurea asta, fiindca zau ca se face intuneric de tot. Credeti c-are sa ploua?
Tiuici intinse o umbrela mare deasupra sa si a fratelui sau si-si inalta ochii catre acoperisul ei.
- Nu, nu cred, zise, in tot cazul, aici, dedesubt nu. Nicidecum.
- Dar s-ar putea sa ploua afara?
- S-ar putea, daca vrea, spuse Tiuila. Noi, unii, n-avem nimic de zis. Dimpotriva.
Ce fiinte egoiste! gandi Alice, era gata sa le spuna: Buna seara si sa-i lase, cand Tiuici sari de sub umbrela si o isfaca de mana.
- Vezi aia de acolo? spuse cu un glas inabusit de furie, si, intr-o clipa, ochii i se cascara si se ingalbenira de manie, in timp ce, cu un deget tremurator, arata ceva mic si alb ce zacea lepadat sub un copac.
- Nu-i decat o morisca cu clopotei, spuse Alice, dupa o cercetare amanuntita a acelui flecustet alb. Nu-i un sarpe cu clopotei, adauga iute, gandind ca-l va fi speriat, doar o morisca veche - veche de tot si stricata.
- Stiam eu! striga Tiuici, incepand sa topaie din picioare ca innebunit si sa-si smulga parul din cap. E rupta, bineinteles.
Si aici il privi pe Tiuila, care indata se aseza pe jos si incerca sa se ascunda sub umbrela.
Alice ii puse mana pe brat si zise cu glas linistitor:
- Nu trebuie sa te necajesti atata pentru o morisca veche.
- Dar nu e veche! striga Tiuici, mai furios ca oricand. E noua, iti spun - ieri am cumparat-o! Morisca mea draguta, Noua! incepu el sa urle de-a binelea.
In tot acest timp, Tiuila se straduia cu disperare sa inchida umbrela dupa ce se ascunsese in ea - ceea ce era un lucru atat de complicat, incat o facu pe Alice, care-l urmarea, sa uite de fratele cel manios. Dar, de izbutit, nu izbutise perfect, si pana la urma se dadu de-a dura infasurat in umbrela, doar cu capul afara; si-asa zacea, ba inclestand, ba cascand gura si ochii lui mari, incat Alice gandi: Cu un peste seamaan, mai mult decat cu orice!
- Bineinteles ca vrei sa ne luam la lupta, nu? spuse Tiuici, cu un glas ceva mai linistit.
- De, trebuie! raspunse celalalt posac, tarandu-se afara din umbrela. Dar sa ne ajute ea sa ne punem costumele.
Si amandoi fratii se luara de mana si se dusera in padure, dar dupa un minut se intoarsera cu bratele pline de tot felul de lucruri: perne, covorase, fete de masa, capace de cratite si cosuri pentru carbuni.
- Sper ca te pricepi la prins in ace si la legat cu sfoara, nu? intreba Tiuici. Toate lucrurile astea trebuie sa ni le punem pe noi. Sa vedem cum facem!
Alice spunea mai tarziu ca in viata ei nu mai vazuse pe nimeni aflandu-se in treaba in asa hal si cu atata zarva. Si ce de mai catrafuse puneau pe ei, si ce-o mai plictiseau sa-i tot innoade in sfori si sa le tto incheie la nasturi! Zau asa, cand or fi gata, o sa semene mai mult cu niste legaturi de boarfe vechi! isi spunea ea, aranjandu-i lui Tiuila o perna pe dupa gat - ca sa nu i se taie capul, dupa cum zicea el.
- Stii, adauga apoi foarte grav, e unul dintre cele mai serioase neajunsuri care ti se pot intampla cand te bati - sa ti se taie capul.
Alice izbucni in ras, dar reusi s-o dea in tuse, de teama sa nu-l jigneasca.
- Arat foarte palid? spuse Tiuici, venind si el ca sa-i lege coiful. (El asa ii zicea: coif! desi arata mai mult a cratita)
- De, asa, nitelus, raspunse Alice, draguta.
- Eu sunt foarte viteaz de obicei, urma Tiuici, cu glas tare, numai ca azi, din intamplare, ma doare capul!
- Si pe mine m-a apucat o masea! spuse Tiuila, care auzise. Ma doare mult mai rau ca pe tine.
- Atunci mai bine nu v-ati lupta azi! ii sfatui Alicem judecand era un bun prilej de-a face pace.
- Trebuie sa ne luptam nitel: dar nu tin neaparat sa dureze cine stie cat, facu Tiuici. Ce ora e?
Tiuila isi privi ceasul si zise:
- Patru si jumatate.
- Sa ne luptam pana la sase si-apoi mergem la masa, hotara Tiuici.
- Foarte bine, incuviinta celalalt, cam abatut, si dansa poate sta sa se uite. Da sa nu te apropii prea tare, fiindca eu, in general, dau in totce vad, cand ma pornesc.
- Si eu dau in orice nimeresc, striga Tiuici, fie ca vad ce e, fie ca nu!
Alice rase:
-Se vede ca dati foarte adesea in copaci.
Tiuici privi imprejuru-i cu un zambet satisfacut.
-Nu cred ca va mai ramane vreun copac in picioare, de jur-imprejur, pana terminam lupta! spuse
- Si toate astea pentru o morisca! exclama Alice, tot mai sperand sa-i faca sa se rusineze ca se luptau pentru un asemenea fleac.
- Nu m-as fi necajit chiar atata, sa nu fi fost noua! spuse Tiuici.
Ce bine ar fi sa vie acea cogeamite cioara! gandi Alice.
- Stii ca sabie n-avem decat una, ii aminti Tiuici fratelui sau, da tu poti sa iei umbrela, ca-i tot la fel de ascutita. Numai ca trebuie sa incepem repede. E cum nu se poate mai intuneric.
- Din ce in ce mai intuneric! adeveri Tiuila.
Se intuneca atat de brusc, incat Alice crezu ca probabil vine o furtuna.
- Uite colo, un nor negru si gros! zise. Si ce repede vine! Vai, da' parc-ar avea aripi!
- E cioara! tipa Tiuici cu un glas ingrozit, si amandoi fratii o tulira - si intr-o clipa nu se mai vazura.
Alice o lua si ea nitel la fuga inspre padure si se opri sub un copac mare. "Aicea nu se poate repezi la mine; e prea mare ca sa se strecoare printre copaci. Ce nu-mi place e ca scutura asa din aripi - face un adevarat uragan prin padure. Ia uite acolo, i-a zburat cuiva salul!"






Alice in tara oglinzii - Cuvant inainte al autorului
Capitolul 01 - Casa din oglinda
Capitolul 02 - Gradina cu flori vii
Capitolul 03 - Ganganiile din oglinda
Capitolul 04 - Tiuici si Tiuila
Capitolul 05 - Lana si apa
Capitolul 06 - Coco-Cocou
Capitolul 07 - Leul si cu Unicornul
Capitolul 08 - "E inventia mea!"
Capitolul 09 - Regina Alice
Capitolul 10 - Scuturarea
Capitolul 11 - Desteptarea
Capitolul 12 - Cine pe cine a visat?
Alice in tara oglinzii - Poezie


Aceasta pagina a fost accesata de 758 ori.