Autori > Eugen Lovinescu

Poeti simbolisti - Ion Minulescu

Adevaratul stegar al miscarii simboliste a fost I. Minulescu (n. 1881). Fara a fi ermetic, prin fond, si, mai ales, prin forma, intrucat e o arta de relativa initiere si, oricum, de rafinare estetica, simbolismul nu poate fi popular. I. Minulescu e in situatia paradoxala de a-l fi facut pe intelesul tuturor si de a-i fi popularizat metodele; de aici, o banuiala asupra calitatii unei poezii atat de expansive.
De un simbolism mai mult exterior si mecanic, poezia lui I. Minulescu contine, totusi, pe alocuri, o gandire muzicala. De la solidaritatea cu precursorii poeziie noi din Romanta marilor disparuti trece la solidaritatea cu soarta intregii omeniri si e zguduita de fiorul "muzical" al mortii si al destramarii universale (La poarta celor care dorm).
Dar daca senzatia mortii si a destramarii universale, impinsa pana la tragic, cere o sensibilitate mai profunda decat e, in genere, sensibilitatea poetului, gasim, in schimb, la dansul o neliniste, legata de timp si de loc, un instinct de migratie, o dorinta nerationala de orizonturi noi, ce i-au populat poezia cu atatea "tari enigme", cu atatea "galere" si "corabii" ce pleaca sau sosesc, cu atatia pelerini si berze calatoare din care, fireste, nu lipseste verbalismul.
Succesul poeziei minulesciene nu vine insa de la fondul ei muzical, ci de la muzicalitatea ei exterioara; ea e cea mai sonora si declamatoare poezie din literatura noastra actuala; de aici, si repedea ei raspandire si in stratele in care poezia nu se coboara decat pe calea cuvantului rostit.
Revolutia prozodica e mai mult aparenta si topografica; in genere, versul e solid construit si cu sunet plin. Revolutia lexicala e mai mult reala; limba cristalina si cu tendinte arhaizante a lui Eminescu, limba mai mult rurala a lui Cosbuc au fost modernizate. Incercarea a parut la inceput indrazneata si procedeul lesnicios; in locul arhaismului sumbru, a aparut neologismul sonor si armonios. Dupa un sfert de veac de evolutie, lupta a fost castigata; expresia noastra poetica s-a imbogatit cu un mare numar de cuvinte mai susceptibile de a traduce nuantele sensibilitatii noastre. La Minulescu ea e crescuta din fond si are si o tonalitate egala; neologismul raspunde, in genere, unei necesitati si e sustinut prin tot ce-l inconjoara; nu tipa; cand tipa, stridenta lui se armonizeaza in stridenta generala. In procesul de formatie a limbii noastre poetice, putem, deci, privi actiunea poetului ca rodnica. Si cum diferentierile se fac, de obicei, dupa semne exterioare, inovatia neologistica a trecut drept singura nota caracteristica a noii poezii simboliste.
Unei inspiratii muzicale, adica de stari sufletesti vagi, neorganizate, trebuia sa-i raspunda si anumite mijloace de expresie; forma muzicala, adica muzicalitatea exterioara, este unul din aceste mijloace esentiale in poezia lui I. Minulescu; versurile lui nu se insinueaza totusi discret, cum cerea arta poetica verlainiana. Muzica minulesciana e plina de fanfare, de sonoritati, de metale lovite; versul e declamator, larg si uneori gol; el procedeaza prin acumulare de imagini sau numai de cuvinte sonore; retoric, si-a asigurat si succesul, dar si-a limitat si putinta de a exprima emotiunile adanci. In afara de muzicalitatea exterioara, inspiratia de calitate muzicala are si alte mijloace de expresie ce se pot rezuma la sugestie. Si in procedeele de sugestie poetul ramane ostentativ; prin sunete de trambite, prin chei aruncate, prin terminologie geografica si istorica, prin obsesie de numere fatidice, prin cavouri ce se deschid si prin schelete ramase afara, adica prin o seire de elemente pur externe si de valoare mai mult verbala.
Cu aceste insusiri, dar mai ales cu aceste defecte, I. Minulescu a purtat steagul simbolismului cu succes. Poezia sa a putut deveni populara; a fost parodiata si imitata si, in genul ei, n-a putut fi depasita. Pornita de la suprafata sufletului, ea s-a inaltat in acordurile largi si zgomotoase, cu violente de imagini si cuvinte, cu atitudini si indrazneli, incarcata de toate semnele exterioare ale simbolismului si ale modenrismului formal, cu mistere usor de ghicit, colorata, laudaroasa, voluntar perversa si, mai rpesus de toate, retorica; i-a fost dat simbolismului roman sa se identifice de la inceput cu aceasta poezie ostentativa, de o cuceritoare muzicalitate externa.

I. Minulescu, Romante pentru mai tarziu, Alcalay, 1908
I. Minulescu, De vorba cu mine insumi, 1924.

Poeti simbolisti - Elena Farago
Poeti simbolisti - George Bacovia
Poeti simbolisti - Ion Minulescu

Aceasta pagina a fost accesata de 1612 ori.