• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Poezia samanatorista ardeleana - Stefan Octavian Iosif

Psihologia poetului Stefan Octavian Iosif (1875-1913) este mai mult psihologia inadaptabilului decat a dezradacinatului, el nu era Octavian Goga, de pilda, ruralul orasenizat ce-si blastama noul sau mediu si se pierde in filozofie sociala, ci e inadaptabilul pur, care s-ar fi simtit stingher, in orice forma de viata; nu e intrainat, ci un strain intre ai sai. Nepregatit pentru lupta, boem, visator, el nu e victima rpefacerilor sociale, care macina temperamentele slabe, ci al propriei sale fatalitati organice. Poezia lui, e poezia nostalgiei, indeosebi, a copilariei, adica a varstei lipsite de raspundere si hranita numai din seva idealului, nostalgia unei vagi epoci patriarhale, dupa cum e si poezia veleitatii neconvertibile in vointa a visarii fara obiect precis. Scrise din imboldul curentului samantorist, poeziile sale eroice sau patriotice n-au nici o vigoare.
Unei sensibilitati atat de minore i-au raspuns mijloace artistice identice; lipsa de inventie verbala si de expresie figurata il fac pe Stefan Octavian Iosif sa paseasca, succesiv, pe urmele lui Eminescu, Vlahuta, Cosbuc sau, mai ales, a locului comun. Reale, gratia si duiosia nu ajung pentru a deveni poezie trainica, poezie orifinala. Poezia contemporana s-a emancipat, de pilda, din cosbucismul facil (Cocoarele), din vulgaritatile din Adio, Veselie sau din atatea alte poezii directe si primare, de poezie-anecdota (Rozele, Artistii, Sincai, Melancolie) etc.
Intreaga opera poetica a lui Stefan Octavian Iosif ar fi expresia unei sensibilitati numai duioase, daca n-ar exista si Cantecele, in care sub arcusul unei dureri puternice, simtim un accent mai profund, ce ne vine de dincolo de cuvinte, din ton, oricat ar stanjeni-o insuficienta expresiei.
Mai sunt de citit de asemnea Cantecul de leagan, Corinei, in care gratia si-a gasit si expresia, si, din pricina miscarii, Doina si alte cateva poezii razlete (Doi voinici, Noapte de mai, Trec noptile, Elegie) - de bun poet minor.


Octavian Goga reprezinta o individualitate puternica, iar Stefan Octavian Iosif, o poezie gratioasa si minora - e tot ce a dat samantorismul ca poezie in epoca lui militanta. Incolo, o abundenta literatura poetica fara originalitate, fie de cuprins patriotic sau folcloric, fie de un lirism eminescian, sleit si devenit cliseu, pe care ramane s-o amintim prin cateva nume. Fiindca in aceasta incazie de mediocritate poetica, prin lipsa lor de contact cu literatura apuseana, ardelenii au format grosul ostirii luptatoare samanatoriste, se cuvine sa continuam cu dansii.

1. Versuri, Ed. Sfetea, Buc., 1897;
2. Patriarhale, Buc., Steinberg, 1901;
3. Poezii, 1901-1902, Ed. Socec, Buc., 1902;
4. A fost odata, poveste in versuri, Buc, 1903;
5. Din zile mari, poem istoric, Buc., Minerva, 1905;
6. Credinte, poezii, Buc., Minerva, 1906;
7. Caleidoscop lui A. Mirea, publ, de D. Anghel si St. O. Iosif, v. I, Ed. Minerva, 1908; v. II, 1910;
   
8. Carmen Saeculare, Buc, 1909 (cu D. Anghel), Bibl. encic. "Socec", no. 63;
9. Poezii, 1893-1908, Ed. Socec, 1910;
10. Cantece, Ed. Flacara, 1912.
    

Poezia samanatorista ardeleana - Octavian Goga
Poezia samanatorista ardeleana - Stefan Octavian Iosif


Aceasta pagina a fost accesata de 947 ori.