• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Traditionalismul - Nichifor Crainic

Nichifor Crainic se reclama de la Samanatorul "in ordinea traditionalismului autohton". " Literatura samantorista, scria el, a infatisat un om al pamantului, un om al instinctului teluric, fiindca doctrina care o insfuletea era fascinanta de un ideal politc determinat. Afara de aceasta, realizarea autohtonismului samanatorist e unilaterala, intrucat s-a manifestat numai in ordinea literara. Noi voim sa-i dam o amploare prin nazuinta de a imbratisa toate ramurile creatoare ale spiritului romanesc ... De aceea omul samanatorist e omul pamantului si omul naturii. Sensul acestei literaturi e local, cu cat e mai aproape de pamant si subordonat ideii politice ... Pe pamantul pe care am invatat sa-l iubim din Samanatorul, noi vedem arcuindu-se coviltirul de azur al bisericii ortodoxe. Noi vedem substanta acestei biserici amestecata pretutindeni cu substanta etnica. Pentru noi si pentru cei care vor veni dupa noi, sensul istoriei noastre si al vietii si artei populare ramane pecetluit, daca nu tinem seama de factorul crestin. El e traditie eterna a Spiritului care, in ordine omeneasca, se suprapune traditiei autohtone". Iar mai departe, in alte articole, Nichifor Crainic sustine ca, avand in trecutul nostru o epoca de glorie si de expansiune ortodoxa, trebuie sa practicam si astazi acest imperialism ortodox printre popoarele balcanice, in numele evangheliei si al banului darnic risipit. Pusa astfel, problema nu intra in cadrele discutiei noastre pur literare; alti publicisti traditionalisti au stramutat-o totusi si pe terenul literar. "Arta popoarelor ortodoxe, declara unul dintre dansii, este literatura ... Faptul ca Romania,d e un secol, face numai literatura, trecand pe planul al doilea celorlalte arte, nu este o intamplare: efenomenul artistic trecut prin sufletul poporului ortodox. Literatura este, la noi, ortodocsii, un reflex artistic al Logosului mistic, incarnarea verbului in arta, de pe urma practicii milenare a "Cuvantului" in cele religioase".
Bucurosi sa admiram aceasta literatura iesita din logosul mistic, ii constatam inexistenta; insusi autorul se multumeste doar cu afirmatia ca "traditia carturareasca religioasa si-a gasit expresia artistica in Gala Galaction" - adica putin pentru un popor ortodox, a carui arta se reduce numai la literatura.
E drept ca in urma unei miscari publicistice destul de intense in jurul misticismului ortodox, intretinuta de Gandirea, Cuvantul, Calendarul, fara a mai vorbi de publicatiile in felul Logos-ului lui Nae Ionescu - cativa dintre poetii Gandirii (Ion Pillat, Nichifor Crainic, V. Voiculescu etc) au inceput sa vada ingeri, azi disparauti. Literatura romaneasca - ca si sufletul romanesc - nu se recunoaste in acets misticism.

Nimeni nu poate fi impotriva cercetarii istorice a tuturor formelor de cultura autohtona; incercarile de a studia folclorul poetic sau muzical, elementele specifice in pictura sau arhitectura romaneasca si chiar in cugetarea filozofica, sunt, asadar, pretioase, cat timp sunt limitate la o modesta realitate, fara a fi supravalorificate prin actiunea unui misticism national de ordin carturaresc, pe care, in dauna ei, cultura noastra l-a mai cunoscut sub diferite forme in cursul ultimelor sute de ani ...
Pentru ca discutia asupra celorlalte aspecte culturale nu intra in cadrul cartii de fata, ne vom opri numai la literatura. Se poate spune, in deplina sinceritate a constiintei, ca avem o traditie literara romaneasca? Se poate cere ca scriitorii contemporani sa se inspire din Cazania lui Varlaam sau din Psaltirea lui Dosoftei, din cronica lui Ureche sau din stihurile lui Miron Costin? Se poate impune poeziei romane de a se mentine in cadrul doinelor si horelor populare? Nimeni nu a sustinut acest lucru. Literatura noastra estetica nu incepe decat odata cu veacul al XIX-lea, asa ca, din lipsa unei traditii seculare si a unei epoci clasice, nu putem avea un traditionalism teoretic in sens strict stiintific, ci un coformism, in literatura, el este rezultatul fatal si al psihologiei individuale, integrate in parte in psihologia colectiva, si al materialului lingvistic ce nu poate fi preluat decat dupa legile latente ale geniului rasei. Neputand fi un traditionalism stiintific si nevoind sa se resemneze la conformism, traditionalismul nostru sustinut de diferite miscari nationaliste se pune cu totul pe alte temeiuri: la baza vietii noastre nationale se afla conflictul provocat de lipsa de sincronism dintre prefacerea revolutionara a institutiilor si a conditiilor de viata sociala si prefacerea inceata si evolutiva a sufletului romanesc. Desi forma vietii sociale evolueaza spre burghezie, structura literaturii, ca si a limbii noastre, in parte, a ramas inca rurala, si, intr-o masura oarecare, nici nu putea fi altfel: sufletul agrar al poporului roman nu s-a realizat prin Creanga si Cosbuc din indemnul unei ideologii a momentului, ci prin insasi structura lor sufleteasca de scriitori iesiti si crescuti din sanul poporului. Problema nu se pune, deci, pentru acesti scriitori rurali, care nu puteau sa descrie si sa cante decat aceea ce cunosteau mai bine; problema nu consta nici chiar in faptul ca intr-o epoca de prefacere economica si politica si prin reprezentantii ei cei mai caracteristici, literatura n-a mers in sensuld ezcoltarii istorice a formelor sociale, intrucat formele merg mult mai repede decat fondul. Problema incepe numai din momentul producerii unei adevarate ideologii cu caracter de misticism, care a incercat si incearca inca sa stavileasca liberul mers al dezvoltarii sociale ...
Traditionalismul miscarilor noastre literare nu inseamna, deci, nici traditionalism stiintific, nici conformism - ci mentinerea ideologiei literare in cadrele vechiului regim agrar, legat de pamant si de viata rurala, adica o manifestare reactionara a spiritului ce nu vrea sa se adapteze formelor noi de viata sociala. Pe cand societatea noastra s-a dezvoltat in sensul diferentierii si, deci, a evolutiei, prin creatia unei paturi orasenesti si a unei burghezii nationale cu cactere de omogenitate etnica, ideologia noastra si, in mod si mai firesc, literatura a procedat invers prin negatia evidentei, de aici misticismul taranesc al mai tuturor curentelor culturale din ultima jumatate de veac: taranul a fost privit ca singura realitate economica, sociala, a poporului roman. De aici, nationalismul istoric al lui Eminescu, rezolvat, pentur prezent, in misticism taranesc; de aici "taranismul" samanatorist marturisit reactionar si poporanismul "democrat" al Vietii romanesti; de aici teoria literaturii " ce vine si se duce la popor", si nationalizarea literaturii prin poezia populara; de aici teoria slava a "datoriei" intelectualilor catre popor si obligatia scriitorilor de a iesi din popor sau de a fi crescuti in sanul lui; de aici teoria "specificului national" ca o dovada neindoioasa de talent;d e aici ura impotriva tuturor curentelor noi literare si combaterea modernismului sub cuvant ca ar fi lipsit de "realitati nationale" sau ca a produs o literatura de imitatie, desi literatura noastra romantica a fost mult mai intuitiva; de aici teoria unei taranimi, singura pastratoare a virtutilor rasei sau chiar a oricaror virtuti, deci ura impotriva orasenimii, care nu e decat conglomerat de rase diferite, cu defecte s fara insusiri, si , prin urmare, ura impotriva literaturii urbane; de aici intoarcerea spre ortodoxie a Gandirii.






Traditionalismul - Alte reviste
Traditionalismul - Gandirea
Traditionalismul - Miscarea ideologica
Traditionalismul - Nichifor Crainic


Aceasta pagina a fost accesata de 2243 ori.