Atunci când soarele apune Şi zarea arde-nflăcărată, Atuncea inima îmi spune Durerea ei nemângâiată. Şi tot mă-nşel şi trag nădejde, Că nu-i departe alinarea, Dar mintea mea mă amăgeşte Şi tot mai tare mă munceşte.
Nădejde nu găseşti în lume Şi n-ai de ce nici să o caţi: Ea numa-n suflete trăieşte Şi doruri-n inimă trezeşte...