Autori > Alexei Mateevici


Rugaciune pentru pahar




    „Și mergând puțin au căzut pre fața sa, rugându-se și zicând: Părintele meu, de este cu putință, treacă de la mine paharul acesta; însă nu precum voi eu, ci precum tu" (Math., 26,39)

    S-aprinde apusul aurit
    De-asupra Iudeii mute,
    Și somnorosul amurgit
    Își țese umbrele tăcute...
    Arzând în focul asfințirii,
    Stă înverzitul Eleon,
    Scăldat în valul strălucirii
    Cetatea muntelui Sion,
    Mărețul Ierusalim,
    Vederi deschide minunate:
    Frumoasele lui clădituri
    În felurite lăsături
    Se văd pe coastă revărsate...
    Colo — Gheval și Garizim,
    Spre răsărit albastre ape
    Ale Iordanului. Pe-aproape,
    Tot văi adânci, ce dorm în ceață...
    A mării moarte frumusață
    În ceruri ca prin vis privește.
    Spre asfințit, în depărtare,
    Lucește mijlocia mare,
    Și revărsarea nesfârșită
    Lărgimea ei nemărginită
    Pietrosul mal o îngrădește,
    Îi întuneric și tăcere
    Lumini în ceruri se aprind...
    Încet s-arată luna plină
    Și-a Ghethsimaniei grădină
    O-mbracă în albastră haină.
    Și într-a serii sfântă taină,
    Uitând de orișice durere
    Ai Dumnezeului — Cuvânt
    Trei ucenici dorm. Somnul lor
    Li-i liniștit, adânc, curat.
    Dar somnul lumii tulburat:
    Răni grele din vechime-o dor...
    Rușinea fruntea îi pătează,
    Blestemul cel greu, strămoșesc,
    Din veac în veac o fulgerează,
    Prin voia Tatălui ceresc,
    Și numa-Învățătorul singur,
    În pacea verzilor adâncuri
    A Ghethsimaniei, nu doarme,
    Fiind nevinovat, blajin,
    Amarul scârbelor venin,
    El bea blestemul ca să sfarme.
    Pentru preasfântul adevăr
    Golgotha, crucea o prevede,
    Și cuiul ascuțit de fier
    Prin trupul Său intrând îl vede.
    Și tulburat de scârba morții,
    De groznicia aspră-a sorții,
    Se roagă-așa lui Dumnezeu:
    „Părinte! Tânga mă apasă,
    Puterea sufletului Meu
    O soarbe ziua sângeroasă,
    Eu știu — aceea zi veni-va
    Și cu tâlharii pedepsiți
    Feciorul Tău iubit muri-va,
    Ca toți să fie izbăviți.

    M-a blestema atunci mulțime,
    Mi-a pune-n cap de spini cunună,
    Pe când într-a cerului lărgime
    Va plânge-nsângerata lună,
    Batjocuri grele mi-or aduce,
    Spurcând cu ele jertfa sfântă
    Aceia căror de pe cruce
    Le-ai da blagoslovire blândă,
    Și cu un râs răutăcios
    S-or îndârji ei la Hristos...
    Părinte! Treacă-mă paharul
    Acesta, care-mi dă amarul
    În schimb pentru răscumpărare!
    Dar dacă nu-i altă scăpare
    Din blestemarea părintească
    Decât prin greaua suferință
    Rușinea crucii și prin chin, --
    Atunci-naintea Ta închin
    Voința mea cea omenească
    Și-ascult preasfânta Ta voință!"
    Sfârșit-au, și ușor pășind,
    La ucenici încet s-au dus
    Și i-au găsit încă dormind,
    Mântuitorul Iisus.
    „Sculați! le-a zis, venit-a ceasul,
    Sculați din somn și vă rugați,
    Ca voi ispita și necazul
    Ușor în lături să le dați;
    Credința tare să vă fie,
    Ca și-n ispită să se ție!"
    Au zis — și iar s-au depărtat
    Unde-au mai plâns și s-au rugat.
    Și de o nouă scârbă-aprins
    A se ruga El iar a prins:
    „Părinte! M-ai trimis în lume,
    Spre slava sfântului Tău nume,
    Dar lumea nu m-a mai primit;
    Despre iubire i-am vorbit
    Și nu m-a ascultat pe Mine.
    Am fost al ei Vindecător
    Și din nevoi Izbăvitor,
    Dar n-au crezut că-s de la Tine.
    Eu m-am rugat pentru vrăjmași
    Și le-am adus cu Sine pace,
    Dar a Sionului oraș
    Dureri și chinuri Mie-mi face.
    Pe morți eu din morminte-am scos,
    Vestind că moartea îi călcată,
    Și lumea oarbă pe Hristos
    Îl trage-acum la judecată.
    Părinte! Treacă-mă paharul
    Acesta care-mi dă amarul
    În schimb pentru răscumpărare!
    Tu ești stăpânitor luminii
    Și voia Ta sfârșire n-are,
    Dar dacă crucea Mea și spinii,
    Dar dacă sângele Meu sfânt,
    Dreptatea Ta dumnezeiască

    Cu viclenia omenească
    Prin vrerea Ta vor împăca,
    Atunci Eu binecuvântând
    În crucea Mea mă voi urca!"
    Și iarăși El, ușor pășind,
    La ucenicii Săi s-au dus
    Și iarăși i-au găsit dormind
    Mântuitorul Iisus.
    „Sculați! le-au zis, venit-a ceasul,
    Sculați din somn și vă rugați,
    Ca voi ispita și necazul
    Ușor în lături să le dați;
    Credința tare să vă fie,
    Și-aproape-a slavei-mpărăție...
    Și vine lupta sângeroasă,
    Ce soarta lumii păcătoase
    Va hotărî pe totdeauna"...
    Tăcere. Prin grădină luna
    Luciri de umbre împletește...
    Și iarăși El se despărțește
    De ucenici plin de mâhnire,
    Și-ntr-a smochinilor umbrire,
    Vărsând sudori fierbinți de sânge
    Se roagă iar și iară plânge.
    „Părinte-al Meu și Dumnezeu,
    De greul scârbei eu mă-ntunec,
    Ducând al omenirii rău,
    Ca om în calea mea mă lunec,
    Rușinea toată o ridic
    Veninul vremilor trecute,
    Tăria morții ca s-o stric
    Spre slava firilor căzute.
    Părinte Sfinte! Mă auzi,
    Norodul tău îl mântuiește,
    La chinuire mă-ntărește,
    În fața celor orbi și muți,
    Ș-atunci cu dragoste la moarte
    Jertfi-voi inima ce-mi arde!"
    Au zis — și mâinile în sus
    Întins-a Domnul Iisus.
    Și s-a făcut tot rugăciune...
    Și foc în față îi ardea
    Sudori de sânge aprindea...
    Și iată-a Domnului minune!
    Seninul cer a scăpărat
    În străluciri nepământești,
    Și-ndată drumul jos și-a dat
    Un duh din firile cerești.
    Era nespus de minunată
    Privirea lui cea liniștită,
    De-o sfântă pace luminată,
    I-i fruntea lui însuflețită.
    Și ca un soare de amiază,
    Întreaga față scânteiază.
    A stat lângă Învățător,
    Și cu vorbiri cerești și blânde
    La jertfa morții sale sfinte
    L-a îndemmnat. Și rugător
    Genunchii Săi ușor își pleacă
    Și-n liniște, singurătate
    Alături de Hristos se roagă.
    Dorm toate pline de păcate;
    În ceruri - o tăcere-adâncă,
    Și numai singur duhul rău
    Durerea nu poate să-și stingă,
    El știe bine, Dumnezeu
    Împărăția lui o curmă
    Și o zdrobește fără urmă,
    Căci, pentru lumea păcătoasă,
    Hristos cununa cea spinoasă
    Cu bucurie o primește.
    Cu mintea sa fudulă, rece,
    Acum el bine înțelege
    De ce se roagă și scârbește
    Hristos, ducându-se la chin,
    Să guste crucea Sa și spinii;
    Și plânge-al răului stăpân
    De slava Domnului luminii.
    Lucește luna. Sfântul înger,
    Lăsând pământul cel de plângeri,
    În cer prin nouri s-a grăbit,
    Pe când puternic, întărit,
    Hristos la ucenici s-au dus.
    În clipa-aceasta minunată,
    De o mărire negrăită,
    Ce frumusețe-nsuflețită
    Ardea în fața preacurată!
    Mântuitorul Iisus
    Deschis-au gura și au zis:
    „Se împlinește ce-a fost scris

    De cei-naintea Mea veniți:
    S-aproape zilele durerii;
    Sculați-vă și nu dormiți,
    Venit-au clipele vânzării!"
    Și-a Ghethsimaniei grădină
    De suliți multe-a răsunat,
    Și a făcliilor lumină
    Pe vânzător l-a luminat.

    Aprilie 1913






Rugaciune pentru pahar


Aceasta pagina a fost accesata de 632 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio