• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

In pribegie

Toamna-mi scutura castanii din gradina si pe cer
Norii strang de gat patratul de senin ramas stingher,
Iar in vale, furtunoasa, pe subt tarmul nalt si drept
Trece marea si ma-ntreaba de ce-ntarzii, ce astept?
........................................................................
Era tot o zi de toamna cand plecam intaia oara
Sa visez sub alte ceruri si sa plang in alta tara.
Sa-mi aduc aminte, parca fu mai ieri cand am plecat,
Nu era la gara nimeni nimeni nu stia din sat
Ce le pasa lor de unul ce se duce cand raman
Ceilalti toti sa-si stranga banii si iubitele la san?
Ce le pasa daca unul dintr-ai lor s-a-nstrainat
Si-o sa moara pe-alte drumuri, cand femeile din sat
Sunt ca ei si-i fac sa uite pe cei morti si cand cei morti
Nu se mai strecor in taina pe sosea, pe langa porti?
Ce le pasa lor?
Nici unul dintre cei ramasi nu poate
Sa cuprinda necuprinsul tarmurilor departate
Si nici poate-a-si da cu gandul ca afar-de satul lui

Mai sunt si-alte sate-n lume cu femei si bani destui
Si de-o fi sa ma-ntorc iarasi, iarasi sa ma vaza-n sat
N-o sa vrea sa creada nimeni ca sunt eu - ca-i cel plecat;
Nimeni n-o sa ma cunoasca si-ochii reci ai tuturor
Vor privi-ncruntati streinul poposit in satul lor
...
Du-ma, mare, tu ce-alt'data m-ai pur tat de-atatea ori
De cu ziua pana-n noapte si din noapte pana-n zori
Si mi-ai dat sa beau otrava dulce-a ducerii-n nestire
Si m-ai leganat in visuri, in extaz si-n nesimtire;
Du-ma iar in zarea-n care tu doar poti sa ma mai duci
Si ma-ngroapa-n cimitirul fara flori si fara cruci...


(15 aprilie 1905)






In pribegie


Aceasta pagina a fost accesata de 691 ori.