Autori > Ion Minulescu

Isprava toamnei

lui Mircea Damian

Toamna, fata deocheata -
Biata fata!...
Deocheata, dar frumoasa
si cocheta,
Mi-a intrat odata-n casa,
Indiscreta,
Sa ma-ntrebe ce mai fac...
Ce problema viitoare
Ma mai doare...
Ce tigari de foi ma otravesc
Cand vorbesc...
si ce fel de coniac
Beau cand tac...

Si de-atunci -
Nu vreau sa spun de cand -
Am ramas cu toamna-n trup si gand!...
si de-atunci, in fiecare an,
Toamna, fata buna, vine sa ma vada -
Vine ca o ora fixa pe cadran
si solemna ca o stea cu coada...
si, cum stie ca eu nu fac decat bine,
Toamna sta trei luni intregi la mine,
Cum ar sta la ea acasa...
Pana ce-ntr-o buna zi ma lasa
si se duce de s-ascunde...
Unde?...
Dracul stie unde!...

Numai ca, dupa ce pleaca,
Odaita-mi pare mai saraca...
Poate fiindca toamna-mi fura
De la gura
Tot ce-n noua luni adun -
Cu rabdare si tutun -
Tot ce cred ca-i mai de seama
Pentru clopotelul meu de-alarma!...

Toamna, fata indiscreta
si cocheta,
Se agita ca un ascutis de sapa
Pe biroul plin de praf si prin sertare
si-mi distruge fara mila
Operele literare,
Rupand fila dupa fila,
De ma lasa gol... golut...
Ca o ciutura-ntr-un put,
Fara niciun pic de apa!...

Dar norocul meu ca-n acest an
Timpul merge dupa alt meridian...
si ca versurile acestea au fost scrise
Nu la mine-acasa -
Cum scriu eu de obicei, pe masa -
Ci pe iarba verde,
Undeva, la tara,
Unde calendarul scrie ca-i tot vara
si-unde toamna inca nu sosise!...

(9 octombrie 1932)

Isprava toamnei

Aceasta pagina a fost accesata de 1085 ori.