Autori > Ion Minulescu
Romanta ultimei seri
Pe buzele-mi rosii port si-astazi stigmatul
Dezastrelor mute din ultima seara
Pe buzele-mi rosii -apusuri de vara-
Port urmele luptei pierduta-n palatul
Eternului Miine
Si fostului Ieri!
Mi-ai spus intr-o seara ca-i ultima seara!
Vai! ... Ultima seara ce trist se sfirsea
Te vad parca si-astazi invinsa,
Culcata,
Pe-aceeasi araba si veche sofa,
Cu pleoapele-nchise,
Cu gura-nclestata
si miinile-n cruce ca doua stindarde
Salvate din focul cetatii ce arde!
Sarmana invinsa de insusi invinsul
Vointelor tale
Suprema chemare
Ce-si pierde zigzagul in gesturi ce mor
Lumina nocturna de stea cazatoare
Pe buzele-mi rosii priveste stigmatul
Dezastrelor mute din ultima seara
Si-asculta-ti a luptei stridenta chitara
Cum plinge,
Si-n urma, cum moare-n palatul
Eternului Miine
Si fostului Ieri!
Sint glasuri de clopot ce parca te cheama
Si glasuri de streanguri ce scirtiie-n vint
Un glas de fringhie si-un glas de arama
Se zbat impreuna,
Si doua sentinte
Topite sint parca-ntr-un singur cuvint:
'Amantul te minte'
'Amanta te minte'
Si-n viata, acelasi etern Inceput
E doar profanarea acelor Sfirsituri,
Traite
Si-apuse cu cei din trecut!
(noiembrie 1908)
Romanta ultimei seri
Aceasta pagina a fost accesata de 750 ori.