Autori > Ion Minulescu
Simpaticei necunoscute
E poate cea dintai scrisoare a ei...
Un scris marunt, nervos si chinuit,
Un episaj de toamna-ntrezarit,
De la un geam, paienjenii de ploaie:
b, d, f, h, k, l, si t se-ndoaie
Ca niste plopi stingheri
Si-ntregul scris,
Rand dupa rand,
Iti pare-un sir de trepte de granit
Pe care nu le urci decat in vis
Si le cobori plangand...
Ce poate fi
Mai plina de etern si infinit
Ca cea dintai scrisoare a unei femei!
Si-i poate cea dintai scrisoare-a ei,
Scrisoarea ce-am primit...
O recitesc si parca nu-nteleg
De ce - necunoscuta pentru mine -
Necunoscuta-mi cere s-o aleg
Tovarasa supremei Sybiline.
O recitesc si parca-as vrea sa-i scriu:
Simpatica necunoscuta,
Tu,
Ce nu cunosti sentinta prea tarziu,
Nici stavila celui din urma nu,
Cand toti necunoscutii sunt la fel,
Cand el e-n toti
Si-n toti traieste-acelasi prefacut?...
De ce te-ncrezi in cel pe care-l vrei
Sa fie-asa cum n-o sa poata fi?...
Scrisoarea ta: Capricii de femei,
Raspunsul meu: Do, mi, sol, fa, do, mi...
(Falanga literara si artistica, 7 martie 1911)
Simpaticei necunoscute
Aceasta pagina a fost accesata de 726 ori.