Autori > Fanus Neagu
Nicolae Manolescu - Ingerul a strigat
S-a spus totul si nimic despre acest roman exceptional. Autorul a fost comparat cu Sadoveanu si Panait Istrati, cu St. Banulescu si Pavel Dan sau L. M. Arcade, s-a vorbit despre pitoresc, fabulos, balcanism, magie si picaresc, s-au incercat in broastele muzicale ale romanului mai multe randuri de chei. Cineva vede doar aptitudinea pentru suferinta, altcineva doar sensul burlesc. Cam toti cei care au scris despre Ingerula strigat se intalnesc in lucrurile secundare si se despart in cele esentiale. Pana la urma ajungi fara sa vrei la concluzia celui mai lucid dintre ei: "... roman misterios si intraductibil ca o melopee ori ca und escantec. In ultima analiza, portile romanului se inchid, destinul sau fiind de a ramane ermetic".
Libertate si predestinare.
Exotism, pitoresc, culoare locala? Ceea ce ni se impune mai intai, in cazul lumii lui Fanus Neagu este insa caracterul ei de lume inchisa si tragica, aflata in puterea unui ciudat Destin. Pitorescul reprezinta o forma de libertate, dar este aici altceva decat aparenta libertatii? Lumea din Ingerul a strigat are, ce-i drept, o imensa capacitate de a fi. Putine carti ne dau intr-o asemenea masura impresia de viata adanca, tumultuoasa, nemarginita, de violenta a naturii si de salbaticie. Pe pamant, in balti, in smarcurile Dunarii, in stufarisurile Deltei, in padurile plutitoare, descoperim aceeasi neingradire a instinctelor. Fiintele explodeaza de energie vitala. Oamenii mananca, beau, se bat, se ucid, iubesc sau urasc, cunosc toate patimile si toate renuntarile, toate josniciile si toate sublimitatile, afara de una singura: placiditatea. Lumea in continua fierbere si proliferatie. Suferinta, infrangerea sunt expresia aceluiasi impuls originar de a fi ca si bucuria sau izbanda. Dar curand, primitivitatea, violenta, instinctul ni se releva nu ca forme veritabile ale libertatii, dar ca o curata exacerbare, specifica unei lumi inchise in propria ei existenta mortala si fara iesire. Totul pare in aceasta lume a personahelor sale sortit esecului: proiectele oamenilor, ambitiile lor. Libertatea pe care o au - de a se naste,d e a trai, de a muri - nu este decat o amagire: nimeni dintre acestia nu e liber cu adevarat, nimeni nu-si alege soarta, nimeni nu scapa de un destin orb si ilogic. In adancul vietii lor pandeste ca un monstru nevazut o absurda fatalitate.
Dar fatalitatea naste necontenit iluzia libertatii - si asa se explica inconstienta, delirul, nebunia acestei lumi. Destinul profund e invizibil: in fata ochilor avizi ai oamenilor se ivesc si se mistuie mirajele. Fiecare are himera lui. Un sat intreg se stramuta in Dobrogea, visand bogatie: Ion Mohreanu incearca sa se razbune, incearca sa iubeasca, incearca sa se resemneze. Eva Fulga fuge din Baragan cu o echipa de cineasti: hotii si criminalii se arunca in Dunare dupa cruciulita de argint care semnifica iertarea; pe apele fluviului ratacesc nocturne corabii care sucesc mintea pescarilor (...)
Nu numai libertatea este - in aceasta lume ermetica si bizara ca o galera a condamnatilor la suferinta - o tragica farsa a destinului: totul este tragic si amar. E vorba de o lume intoarsa, care se realizeaza prin negatie. Existenta ei insasi este paradoxala, pentru ca toate valorile se convertesc in contrariul lor, ca in paradisul infernal al Florilor de mucigai. Un violator de morminte e poreclit Invierea, un alt hot, INgerul, are suavitatea nefireasca a Fatalaului arghezian, Vetina, Tita sau Bocu sunt specii de Rada, Tulea e un haiduc degradat.
Exotismul, pitorescul acestei lumi nu sunt, ca in Groapa lui Eugen Barbu, flori ale vietii: sub ele, in smarcuri si noroaie, se ascunde moartea (...)
"Satan, imparatule negru ..."
Lumea lui Fanus Neagu are ceremoniile ei, ceremonii grotesti, bizare, dar nu mai putin tulburatoare decat acelea sadoveniene. Che Andrei sau Magaie sunt filozofi ca Peceneaga sau Kesarion Breb, ca ciobanii lui Sadoveanu, dar ei traiesc "pe partea cealalta a lumii" si se inchina Diavolului (...) toti eroii lui Fanus Neagu si-au vandut sufletul Dracului, fiindca, in claustrarea lor deznadajduita, singura divinitate este El. In aceasta lume condamnata si fara scapara, Ingerul nu pare a vesti nasterea, ci moartea.
Ritmul Destinului si al Istoriei
Ce semnificatie au cele trei stirgari, in functie de care romanul insusi se imparte in trei parti? Ca sa raspundem ar trebui sa nu uitam ca, ascultand de Destinul ei implacabil, lumii lui Fanus Neagu i-a fost luata orice putinta de izbavire. Toate incercarile de iesire din acest cerc de fier se dovedesc iluzorii. Cartea insasi este, intr-un plan adanc si esential, o meditatie asupra libertatii si a conditiei umane, a Destinului care ne "traieste" si a Istoriei pe care o "traim". Ingerul striga de trei ori: de fiecare data cand Ion Mohreanu a mai coborat o treapta spre sfarsit.
Istoria se face cu greu auzita in existenta izolata si inchisa a lumii lui Ion Mohreanu. Romancierul nu descrie direct razboiul: doar valurile lui se izbesc peste tineretea lui IOn. Destinul si Istoria sunt, deocamdata, separate. Curand, ritmul lor devine acelasi, "cutremurul" care rupe in doua viata lui Ion fiind deopotriva si al Istoriei. Personajul nu este numai infrant - fiindca nu s-a razbunat, fiindca n-a iubit, fiindca n-a trait - ci si fiindca Istoria l-a zvarlit in inchisoare, l-a deportat. Mana care-l va ucide este a Istoriei: banuit de delatiune, Ion este pedepsit fara judecata. Nu fusese insa mereu victima fara judecata? Destinul stie, de data aceasta, sa se foloseasca de Istorie, sa-i impinga inainte mana ucigasa: "Si a fost a treia strigare" ...
Vestind moartea? Vestind nasterea? Romanul raspunde: nasterea. Nu pentru Ion Mohreanu care a fost invins de "al care scufunda vapoarele si le sucufunda, uneori, inainte ca vapoarele alea sa fi fost construite"; dar oricata cenusa ar ramane dupa fiecare biruinta a unui Destin orb asupra oamenilor, nu moartea, ci viata rasare la capatul incercarilor; alta viata. Sensul adevarat al romanului - fiindca ultimul cuvant, dupa durere, dupa esecuri, dupa ucidere, este "nasterea" - ramane contemplarea lungului sir de dezastre si bucurii care se numeste viata. Fanus Neagu n-a scris cartea spre a glorifica puterea unui destin necunoscut asupra omului; ci spre a medita asupra puterii vietii de a iesi mai pura, mai profunda, din durere si din moarte. Destinul nu poate fi inlaturat sau ignorat; dar paradoxal, strigarile Ingerului vestesc mereu, totdeauna, o nastere.
Nicolae Manolescu, Ingerul a strigat, "Contemporanul", nr. 1, 1969, reprodus in Literatura romana postbelica. Lista lui Manolescu, Editura Aula, Brasov, 2001, vol. 2, pp. 159-162
Nicolae Manolescu - Ingerul a strigat
Nicolae Manolescu - Ingerul a strigat
Aceasta pagina a fost accesata de 612 ori.