Autori > Anton Pann


Ce zic oamenii de mine



Un cardinal intr-o casa
sezind cu altii la masa,
intreba pe oarecine
Ce vorbea cu nerusine
Zicind : -N-auzi vorba multa,
Nu tot spori, ci m-asculta,
Tu vei fi stiind prea bine
Ce zic oamenii de mine.
-0 ! zice el, ai un nume
Cam prea defaimat de lume.
Te pun in rind cu nebunii
si mai virtos te zic unii
Ca esti un betiv in forma,
Bei pina sa te adoarma.
Alti te zic lup cu barboaie,
Schimbat in piele de oaie.
Si alti in vers-uri te cinta
Ca numa vorba t-e sfinta,
lar incolo totdauna
Esti cu mireanul mai una.
Cardinalul stiind bine
Ce vorbeste fiecine :
-Ha, ha, ha, rizind ii zise,
Aste crez ca nu sint vise.
Dar de n-ar vorbi nestine
De un cardinal ca mine,
De un ca tine, Pacala,
Flecar fara de zabala,
Lumea o sa se porneasca
Ca sa te ponosluiasca !
Asta, cum zice cuvintul,
Este de cind e pamintul,
Cel slab, pre cel cu putinta,
Cel prost pre cel cu stiinta
A-l defaima totdauna,
Ca ciinii cum latra luna.

(1841)




Ce zic oamenii de mine


Aceasta pagina a fost accesata de 613 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio