• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Norocul si mintea

Sa pricea odata Norocu-n cuvinte
Cu prealaudata si-nteleapta Minte,
Zicind ca el este ce pricinuieste
Binele si raul la cine voieste.
Mintea zicea iara ca : -Fara de mine
Nu sa poate omul sa aiba vrun bine;
Cind sint eu cu dinsul, d-ar avea si rele,
Le trece-n rabdare, nu i sa par grele.
Norocu-mprotiva-ncepe iar sa zica,
Mintea, d-alta parte, nu sa lasa mica,
Din vorba in vorba Norocul indata
De necaz si ciuda vru Mintea sa bata.
Daca vazu Mintea ca nu sa-ntelege
s-o s-ajunga treaba pina la ciomege,
Zise : -O Noroace ! ce trebuie cearta
S-avem ca nebunii si vorba desarta ?
Noi un om s-alegem si, intrind intr-insul,
Vrednicia-n fapta s-aratam cu dinsul.
Asadar d-aceasta amindoi voira
s-un om sa gaseasca sa calatorira.
Mergind impreuna, intilnesc in cale
Un om pazind capre in jos pe o vale.
Vazindu-l, Norocul sta in loc, vorbeste :
-Sa mergem departe ce ne trebuieste?
Iata domnisorul care ma asteapta
Sa-mi arat cu dinsul vrednicia-n fapta.
si te uita numai ca nu-n vreme lunga
il voi face insumi s-imparat s-ajunga.
si zicind aceasta, Norocul s-apuca
Cu mijloace-n stare pe cioban s-aduca,
Iar Mintea sa trase, lasind pe Norocul,
si ramase prostul mai ca dobitocul.
Dobitocul insa, desi nu vorbeste,
Dar are in sine simtire fireste,
isi cunoaste slujba la care se pune,
Simte s-intelege stapinul ce-i spune.
Iar omul, zic, care e lipsit de minte
Este ca o piatra ce de loc nu simte.
Asadar ciobanul cu caprele sale
Mergind mai-nainte pe aceasta vale,
0 pivnita vede, veche, darimata,
Curgind inaintea-i o apa curata,
Sta in loc, sa uita, in pareri ii vine
Ca aci sa-si faca coliba e bine.
s-incepu sa sape, vrind cu el Norocul.
Sa mai indrepteze in pivnita locul.
Sapind dar, gaseste o lespeda rasa,
Lucrata in colturi tocma ca o masa.
Hotari indata, nu lasa de miine,
Acum vru pe dinsa sa manince piine.
Dupa ce cu cazna si cu sila mare
0 scoase din locu-i, ca un ghigant tare,
S-a deschis sup dinsa o gaura adinca,
Ca de vro doi stinjeni si mai ceva inca,
Care avind scara ca de pivnicioara,
Pe trepte-nlauntru pe loc cum coboara,
Vede, grijit bine, ce nu mai vazuse,
si patruzeci chiupuri frumos in rind puse.
Ardica la toate capacele grele,
Sa uita si vede niste pietricele,
Adica : intr-unul era diamanturi,
intr-altul robinuri, s-intr-altul zmaranturi,
Cu un cuvint toate era, cum am zice,
Pline cu tot felul de pietri antice.
L-aceste ciobanul ochii cum aruncai
-Pfiu-iu! pacat, zise, de atita munca
Barem nici intr-unul nu-i de bautura,
Macar rachiu numai sa-mi arunc in gura.
Apoi ia-n caciula din margaritare
s-insirind ca-n ata pe iarba d-a mare,
Le puse la capre ca niste margele
si, lasind comoara, a plecat cu ele.
lar Norocul care silinta-si pusese
Pe nebun sa-l faca precum sa prinsese,
Aduce indata prin aceasta vale
Negustori sa treaca cu marfa pe cale,
Ce venea atuncea c-o suta camile.
Dintr-o departare d-o luna de zile,
si fiind cam seara, au vrut sa ramiie
Aci cu ciobanu-mpreuna l sa miie.
Asa descarcara camilele sale,
Dind drumul sa pasca p-acea lunga vale.
Dup-aceea merse din negustori unul,
Vrind ca sa vorbeasca ceva cu nebunul.
si, vorbind cu dinsul, la capre zareste
Un osebit lucru, care cam luceste.
Vine mai aproape, margaritar vede,
ii pare ca este, dar nu sa increde,
Alearga indata, domnului sau spune,
Vine si-el, priveste ca la o minune.
Dupa care-ncepe cu el sa vorbeasca
Cam pe de departe, ca sa-l ispiteasca,
Zicind : ce sint ale ? De unde le are ?
si intreba daca ii sint de vinzare,
Iar nebunul zise : -Pietri de aceste
0 pivnita plina aci-ntr-un loc este.
De-mi veti da din plosca sa cinstesc o data,
Eu va duc la dinsa acuma indata.
Vazind negustorii ca e prost in forma,
Nu caut mincare, nu vor sa mai doanna,
Pretuiesc comoara fara sa o vaza,
De parere buna nu putea sa seaza.
Dau sa bea ciobanul, alerg la comoara,
Ajungind cu totii, intr-insa coboara,
s-acea bogatie daca ei vazura
Fara socoteala si peste masura,
Avuta lor marfa pe loc lepadara
si d-acele pietri scumpe incarcara,
Alegind ei numai cele mai frumoase,
Care socotira ca sint mai pretioase.
Nici nu asteptara sa se lumineze,
Ci plecara-ndata sa se departeze,
Lasind pe ciobanul cu plosca in mina
si privind la dinsii razimat p-o rina.
Iar Norocul care sa necajea tare
De a lui cu totul neghiobie mare,
Cind domnul cu marfa putin ochii-nchise,
Sa arata-ndata in vis si ii zise:
-intoarce-te si ia pe ciobanul cu tine.
Ce zic ma asculta, ca nu-ti va fi bine,
Fiindca aceasta multa bogatie
Prostului aceluia e data, nu tie.
Atunci negustorul opreste chervanul,
Sa intoarce-n graba sa ia pe ciobanul,
ii zice, il roaga cu dinsul sa vie,
Dar el de aceasta nici nu vrea sa stie.
in zadar mult bine ii fagaduieste,
El caprele sale nu le parascste.
Vazind ca cu bine nu-l poate supune,
iI ia cam cu sila si cu-nseladune,
Zicindu-i ca drumul dintr-un loc abate
si sa nu gresasca el sa le arate.
Mergind dar cu totii intr-o departare,
La prinz conacira la un oras mare,
Unde negustorul a croit indata
Ciobaniului haine scumpe din bucata,
0 giubea frumoasa cu samur de mosca
(De putea mojicul ce e sa cunoasca!).
0 scurteica lunga cu oacom blanita
(Tocma pel nerodul bine nimerita).
Anterii de stofa, camaisi ca tulpanul
(De stie ciobanul ce este sofranul).
Scumpa-mbracaminte ii facu destula,
Papuci in picioare si in cap caciiila.
Apoi fiu de suflet daca il numeste,
Apuca-l invata si a sfatuieste i
in ce chip in lume trebui sa traiasca,
Ce fel sa se poarte si cum sa vorbeasca.
ii da-nvatatura in zilele toate,
Dar sa-l mai dopleasca vedca ca nu poate,
Ca cind oarecine ar lua basteanul
Sa-l impodobeasca, sa-i puie caftanul.
Deci d-acolo daca sa calatorira,
La marginea marii in scurt timp sosira.
Aci iar gasira corabie gata
s-incarcind avutul plecara indata.
La Constandinopoli cum ei dezbarcara,
si vamesii iata, viind intrebara:
D-unde l-e venirea ? ce au de vinzare ?
si vazind avutul, i-au coprins mirare.
Privesc in tacere, din umeri ardica,
si in urma unul incepu sa zica :
-Domnule ! asculta, eu nu sint in stare
A-ti pretui marfa ce-o ai de vinzare,
Nici mina-mi pe dinsa indraznesc a pune,
Ci la imparatul mergind ii voi spune,
Ca, viind el singur, sa vaza ce face
si s-o vamuiasca dupa cum ii place.
Atunci negustorul o batista scoate
si puind intr-insa din pietrile toate,
Zise catre vames : -De vreme ce este
Sa mergi la-mparatul, ii vei da s-acesta
Vamesul indata, tot cu alergatul
Ducindu-se, zise catre imparatul
-Slavite stapine! azi veni pe mare
Marfa d-acest fel o corabie mare.
Vazind imparatul pietrile acele
Ca care vazuse foarte putintele,
Ocari pe vames, zicindu-i: -Nebune !
Visuri d-ale tale ai venit a-mi spune ?
Tu nu-ti esti in fire, vorbesti din betie,
Sa poate o asfel de marfa sa vie ?
si mai virtos, cum zici, corabie plina,
Bine zice vorba: de nebun te-nchina !
Vamesul raspunse : -Slavite-mparate !
Lasa aste vorbe nencuviintate
si scoala sa mergem acum mai in graba,
Sa nu pierdem vreme la asfel de treaba.
Atunci imparatul, cu simtirea dusa,
Alearga in graba la corabia spusa,
Deschide toti sacii, precum i-a spus vede,
si abia atuncea ochiior sai crede.
incepu sa-ntrebe: de unde venira ?
s-asta bogatie unde o gasira ?
Negustorul zise : -inaltimea-voastra !
America Noua e patria noastra,
Neam de-mparat sintem, venim spre primblare,
Luind docamdata aste spre vinzare,
si de sa vor vinde cu bun pret aceste,
S-aducem mai bune scoposul ne este.
imparatul zise : -Dragul meu prieten !
Un asfel de lucru nu poate fi ieften,
si crez ca nici sfertul d-a ta bogatie
Nu sa poate vinde l-a mea-mparatie. ...
Cu toate acestea, dati-mi cit va place,
s-in urma, cu dinsa ce veti vrea veti face.
lar ei i-a dat voie, zicind : -Nu ne cere,
Ci poftim alege singur pe placere.
Luind imparatul si, cind vru sa plece,
Pe linga ciobanul cu-ntimplare trece.
si lungit il vede unde-i era patul,
Far-a baga-n seama de loc pe-mparatul.
intrebindu-i zise : -Dar acest ce are
De sade-n pat asfel lungit pe spinare ?
Raspunse indata, zicind negustorul:
-Acesta,-mparate, imi este feciorul,
Ci dati iertaciune pentru c-asa sade
Nedindu-va cinste dupa cum sa cade,
Caci la noi el unde cresterea isi are
Nu cunoaste p-altul decit el mai mare.
Eu tot fiind iara in calatorie
si umblind prin lume cu negustorie,
C-obiceiuri bune nu l-am putut creste
Sa se poartce-n lume precum trebuieste.
Acu-ntiiasi data l-am luat cu mine,
Ca sa-l port sa vaza cum e-n tari streine
s-am nadejde buna, dupa a sa minte,
A-l invata toate d-acum inainte.
N-am vrut sa-l las prea mult sa invete carte,
Numai sa dea cerul s-am de dinsul parte,
C-atit am in lume, dupa bogatie,
Ca sa mosteneasca a mea avutie.
Pe cind d-alde aste vorbea negustorul
s-isi lauda asfel pe mostemtorul,
in gind imparatul isi facu si planul
Cum ca d-a sa fiica este bun ciobanul
Ca avea o fata foarte inteleapta
si ca ea frumoasa nu sa putea alta.
Plecind dar indata, la palat sa duse
si imparatesii despre toate spuse,
isi arata inca gindul sau si dorul
Pentru incuscrirea cea cu negustoiruL
si imparateasa n-a fost mai cu minte,
A gasit cu cale aceste cuvinte,
si mai virtos zise ca aceasta treaba
Fara-ntirziere sa se faca-n graba,
Ca nu cumva asta mare norocire
S-o soape din mina cu vro preltmgire
Deci la prinz poftira pe negutatorul
Ca sa-l ospeteze si sa-si spuie dorul
Minind dar la masa cu toti impreima,
Pazi imparatul vremea cea mai buna,
s-incepu indata, dupa cuviinta,
Scoposul sa-si spuie si a sa vointa.
lar negutatorul, l-acea veselie,
-Bucuros, ii zise, poate si aa fie,
Numai sa am voie pina ma voi duce
Sa-ntreb de voieste si fiu-ml cel dulce.
s-in prinzul acesta dupa ce cinstira
Pe negutatorul si il omenira,
Cind vru sa se duca, il petrec gramada
si duce la mare cu mindra parada.
Aci cum soseste, la fiul sau spune
De va sa se-nsoare si sa se cunune.
El, nerodul, fuse la vorba lui gata
Ca sa se insoare, sa ia asa fata.
Deci dar negustorul, vazind ca voieste
sade linga dinsul si il sfatuieste
Ce fel sa se poarte catre imparatul,
Cum cu a sa fiica, cum cu tot palatul.
Le zice o data, iar le poftoreste,
Din prinz pina seara tot il prociteste.
lar el, bleojdind ochii cu buze deschise
Asculta la toate ca la niste vise;
Era lui acestea ca cind pui sa scrie
Pe deasupra apei vreo istorie.
Cu toate acestea, dupa cuviinta,
Raspunsul sa-l duca faoea trebuinta
Nici nu se facuse ziua inca bine
si de la-mparatul vazura ca vine
Cu aceeasi cinste iara sa-l "pofteasca,
Ca sa bea cafeaua-n sala-mparateasca,
si vrind-ne-vrind merse la palat in graba
Cu toata parada, ca un om de treaba.
Unde imparatul ca si mai-nainte
iI priiimi iara cu pompoasa cinste,
Apoi sezind zise catre dinsu-ndata:
-E ! ce mai zici, cuscre ? ca noi sintem gata
si de vei vrea, inca bine o sa-mi para
Sa savirsim nunta chiar si asta-seara.
Vazind negustorul ca-'mparatul are
Pentru acest lucru pornire prea mare,
Nu-i statu-mprotiva, si el zise iara :
-Fie, imparate, macar s-asta-seara.
Trimit dar la mire sa-l aduca gloate,
Viind il dezbraca de hainele toate,
Care era pline, peste tot patate,
De noroi si seuri de jos pin' la spate;
Ca 'cel ce sezuse si sa tavalise
Chiar ca dobitocul pe unde-i venise.
Aduc haine scumpe, il imbrac cu ele,
ii pun si in deste galante inele.
lar cind il bagara si vazu palatul,
Nici nu-si pleca capul catre imparatul,
Ci suierind numai sta in nemiscare,
Precum fac toti prostii la vreo mirare.
Dar avutul care face intre unii
Sa se socoteasca intelepti nebunii,
Le inchise ochii si nici nu vazura
Lipsirea-i de minte cea peste masura
Ci intr-acea seara ii si cununara
si, sezind la masa, cu toti ospatara.
Dupa veselie si scularea mesii,
Dusera pe mire-n iatacul miresii.
El in cap cu vinul si lipsit de minte,
in loc sa dea fetii cuvenita cinste,
ii da doua palme si trei pumni pe spate,
Gindind c-o mingiie asa cind o bate.
Iar mireasa, carii nu i sa-ntimplase
Asa mingiiere cu pumni si palmi trase,
incepu cu tipet a rasuna casa,
Cit sari-mparatul si imparateasa.
Alerg intr-un suflet si intrind indata
Gasesc pe mireasa de tot lesinata.
Pe ginere-ntreaba : ce este pricina ?
Pentru ce o bate ? sa-i arate vina.
El raspuns le dete, cu obraznicie,
Niste vorbe proaste ca din mojicie,
De care-mparatul, nasprindu-se foarte,
A jurat ca il va pedepsi cu moarte,
Atita pe dinsul, cit si p-al sau tata,
Cum s-a dat porunca sa-i inchiza-ndata.
Dimineata dara dupa ce porneste
si marfa lor toata o pecetluieste,
P-amindoi scotindu-i de la inchisoare,
Legati ii trimise la spinzuratoare.
Cind insa pe dinsii ii ducea la moarte,
Mintea, care este milostiva foarte,
Privind cu durere reaua lor osinda,
Catre Noroc zise cu vorbire blinda :
-E ! vezi tu, Noroace, in ce fel de stare
Adusesi p-acestia prin a ta purtare?
Unde sint acuma laudele tale ?
Nu simti ceva mila? nu-i privesti cu jale?
Nu era mai bine sa fi fost ciobanul
intr-a sa coliba unde sta, sirmanul,
si cu al sau fluier umblind p-acea vale
Sa se veseleasca cu caprele sale?
Cum si negustorul asemenea iara,
Decit acum asfel amindoi sa piara?
-0, soru-mea Minte! raspunse Norocul,
Mai mult ce poci face si-eu cu dobitocul?
Daca nu au creieri, asa sa le fie,
Ca destul ciuda imi este si mie.
Iar Mintea ii zise: - Te stiu eu, Noroace,
C-ai nemilostive si rele mijloace,
Multe ori te bucuri, ca de niste glume,
Sa pierzi, sa darapeni pe oameni in lume.
Dar eu pe acestia ce ii duc la moarte,
Nu-i las niciodata relei tale soarte.
Ci te uita numai a'cuma la mine
si vezi ce platesc eu cind sint cu orcine!
Zicind ea aceasta, indata se duse
s-intrind in ciobanul, in capu-i sa puse.
Atuncea ciobanul sa desteapta-ndata
Ca dintr-un semn de vreme-ndelungata.
s-intortindu-ti ochii catre cel mai mare,
Care ii ducea la locul de pierzare:
-Uritule, zise, si am far' de lege!
Tu ai dat porunca asfel sa ne lege?
De unde ai voie s-atita-ndrazneala
De-mparatesc singe sa nu ai sfiala?
Nu stii ca-mparatii si a lor neam mare
Nu sa osindeste la asa pierzare?
De ar avea inca si vina de moarte,
Tot e-a cinste neamul cel stralucit foarte,
Cit mai virtos unul fara de pricina,
Ce nu sa cunoaste c-a facut vro vina.
Aveti voi in stire ca pe urma noastra
Vin ostiri milioane improtiva voastra?
Dezleaga-ne, nu sta, gideo, spurcaciune,
si cazi in genuche, sa-ti dam iertaciune.
Tremurind, gelatul ii dezlega-ndata
si ceru sa-l ierte cu vorba rugata.
si vestind aceasta pe loc la-mparatul
A luat indata porunca gelatul:
Sa nu savirsasca hotariea data,
Ci sa ae intoarca cu dinsii indata.
Carii cum venira s-au suit palatul,
S-a-ntrebat ciobanul de catre-mparatul:
– Fiul meu ! ne spune si dreptul arata,
Nu te mai preface, da-mi vorba curata,
Eu taina-va nu poci de loc intelege,
Ca este un lucru ce nu sa alege.
– Cu vreme,-mparate, ciobanul raspunse.
Ne vei intelege tainele ascunse.
Iar deocamdata va spun num-atita
C-ati avut asupra-mi purtare urita.
Ieri ma cununarati cu o graba mare
s-azi nejudecat m-ati trimis la pierzare.
imparatul zise: - Da! fara-ndoiala,
Eu cunosc prea bine c-am facut gresala.
Dar si inaltimea-ti nu sa cadea iara
Sa te porti cu fiica-mi asa rau aseara.
- Negresit, el zise, facea trebuinta
Sa ma port cu dinsa dupa cuviinta,
Dar e o vorba foarte inteleapta,
Cum ca "dupa cinste, cinste sa asteapta".
inaltimea-voastra, precum sa cunoaste,
Va-ti purtat cu mine ca c-un om de obste.
Precum ma tinurati, asa si eu iara,
Ca c-o fata proasta m-am purtat aseara.
si ascultati numai sa va spui pricina,
Ca sa vedeti bine a cui este vina.
Aici cum va tineti inaltimea-voastra,
Asa si noi sintem in patria noastra.
Cind doi imparati dar intr-un loc s-aduna,
Spuneti, asa-nsoara si asfel cununa?
Nu sa cadea noua cel putin o luna
Sa fi tinut nunta cu regula buna?
Nu era cu cale l-asta veselie
Ca sa se pofteasca s-alti domni mari sa vie?
Am avut noi muzici? au fost luminatii,
Cum e obiceiul sa faca-mparatii ?
Unde s-au dat tunuri? Unde s-au dat focuri?
Und-a fost teatruri, comedii si jocuri?
Unde va e zestrea? Unde mi-ati dat foaie?
Ce mi-ati dat supt mina ? la ce mi-ati dat voie?
Cum dar socotirati persoanele noastre,
Asa si eu fiica inaltimei-voasstre,
D-o aveati pe dinsa-n dragoste fiieaisca,
Urma ca sa-i faceti nunta-mparateasca.
Ci rau va purtarati chiar insiva dara,
si eu de aceea facui mai rau iara.
Atunci imparatul il imbratisaza,
Cere iertaciune, din ochi lacrameaza,
Zicind catre dinsul aceste cuvinte :
-Eu, iubitul meu fiu, de azi inainte
Cu toat-a mea voie iti dau tronul tie,
Tu ocirmuieste a mea-mparatie.
Iata iti dau schiptrul, stapineste-n pace
si fa-ti acum nunta dupa cum iti place
Dupa ce dar multe de bine-i ureaza,
Pe ciobanu-n locu-si il incoroneaza.

(1841)




Norocul si mintea


Aceasta pagina a fost accesata de 886 ori.