• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Despre amor si ura, iarasi - Povestea vorbii

O văduvă-n vârstă, bătrână, zbârcită,
Cu doi dinți în gură, barba ascuțită,
Nas cât pătlăgeaua, la vorbă-nțepată,
Cu ochii ceacâră, gura lăbărțată,
Fruntea-i cucuiată, fața mahorâtă,
Pestetot negoasă și posomorâtă,
Umbla-ntunecată și tot înnorată,
Nu o vedea nimeni să râză vrodată,
N-o puteai cunoaște când e mulțămită,
Că ea-n toată vremea era necăjită.
(Cântă-ți, lele, cântecul, că mi-e drag ca sufletul:
Neaga-Neaga reaua sparge mahalaua.)
Nu putea ei nimeni să-i intre în voie,
Din zi până-n noapte zbiera ca strigoaie;
Cu nimenea-n lume nu se avea bine,
Se certa cu sine, când n-avea cu cine;
Slugi, câine, pisică bătea cu sudalme,
Și pentru o muscă își da-n obraz palme.
In scurt, nu ajunge omului viață
Ca să-i spuie toate, din fir până-n ață;
De ar fi (cum zice lumea o zicală)
Cerul tot hârtie și marea cerneală,
Ca să se descrie, ar fi puțintele,
Toată istoria astei muieri rele.
Dar deși în astfel era cum ziserăm,
Și cele mai multe nu i le scriserăm,
Tot să măritase pân-aci o dată,
Și să se mărite iar era rugată,
Că era vestită și în stambă dată,
De văduvă grasă, putredă bogată
Și pentru avere, tocmai ca nebunii,
Să-mbulzea s-o ceară văduvii și junii;
Nu-i căuta chipul, nu-i căuta anii,
Toată frumusețea îi era ei banii.
O văduvă însă când va după lege
Cu a doua nuntă capul său să-și lege,
Ea atuncea zice cum că se însoară,
Iar nu să mărită pentr-a doua oară;
Și caută-n lume bărbat să găsească,
Ca pe o muiere să-l îmbrobodească;
Ea să fie mare, ce o vrea să facă,
Bărbatu-i la toate ca mutul să tacă;
Și dacă găsește vreun ia-mă-mamă,
Nu vede, n-aude și nu-i bagă seamă;
De părere bună, pe carea-ntâlnește,
își laudă casa și se fericește,
Că ea bărbat are bun peste măsură,
Ca pâinea a bună (cu pruna în gură).
Și asfel de vorbe vorbind între ele,
Smintesc și stric casa unei tinerele;
O fac să-și urască îndată bărbatul
Și să îndrăgească în locu-i pe altul.
Pentru că bărbatul un amorez nu e
Tot după plăcerea-i la minciuni să-i spuie.
Și tot s-o mângâie, să o giugiulească,
Cheful și dorința pan' să-și isprăvească;
Ci el îi vorbește serios la toate,
Că tot chef să aibă omul nu se poate;
Grijile vieții care îl apasă
La plăceri și chefuri rareori îll lasă.
Și ea dacă vede că alt îi zâmbește,
Umblă după dânsa și o curtenește,
Îi face bezele, versuri îi citește,
O-nalță în slavă, zână o numește,
Socotește cum că-n toat-a lui viață
Din gura-i nu curge decât tot dulceață.
Și să-nnebunește după el să meargă,
Lasă copii, casă, la altul aleargă.
Și văzând c-acela i-a vorbit ei bune,
Tot cu "dragă, dragă", pân-a o supune,
Lasă-l și pe dânsul, la alt bărbat du-te,
Ca vinul cel stricat din bute în bute.
Până rămâne
"Nici cu fetele la horă, nici cu nevestele la biserică"
Povestea cântecului:
Fost-ai lele când ai fost,
Dar acum ești lucru prost;
Ai fost floare, trandafir,
Dar acum ești borș cu știr;
Ți-a mers vestea, când ț-a mers,
D-acum lețcaia-ți s-a șters.
Geaba cochetării faci,
Că la nimeni nu mai placi.
Te-au lăsat toți ș-ai rămas
Ca un odorog de vas;
Cât să te dregi la obraz,
Te-ai trecut, nu mai ai haz.
Gândeai că chipu-ți frumos
O să stea tot abanos.
Acum poate să plătești
Frumoasă să te numești.
Așa și această văduvă bogată,
Fiind pentru zestre de prea mulți rugată,
Când venea-n pețite cineva s-o ceară,
Ca să se mărite, să-și ia bărbat iară,
Ea la acei oameni, bărbați sau neveste,
Cu mândrie mare propune aceste,
Zicând: - Mergeți, spuneți celui ce mă cere
Că am să-i dau zestre destulă avere,
Bani, casă, moșie, cum și știe poate,
Scule, diamanturi, în ființă toate;
Dar pe lângă aste am și din natură
Un arțag, o pală de cam cert din gură,
Și nu totdeauna aceasta îmi vine,
Ci numai de față când e oarecine,
Sau când stau de vorbă la vro adunare,
Din ceva atuncea țandăra îmi sare
Și încep îndată ca să-mi cert bărbatul,
Să-l fac de ocară față cu tot satul.
Iar el la necazu-mi îl voiesc să tacă,
Să-mi sufere toate, nimic să nu-mi facă;
îi cer dinainte condiția asta,
De mă primește, eu îi sunt nevasta.
Câți auzea d-aste fugea ca de ciumă,
I se tăia pofta de asfel de glumă.
Mai pe urmă însă își găsi ea unul,
Cam lovit cu leuca, făcând pe nebunul.
Ș-îi trimite vorbă că o primește,
In felul ce zice și cum ea voiește;
Dar îi dă să știe că din întâmplare
Și el fără voia-i un pârțag mic are,
Care în an numai o dată îi vine
Și ca și un praznic într-o zi îl ține.
Și el cum să leagă să-i rabde arțagul,
Și ea să se lege să-i rabde pârțagul.
Spuindu-i aceste, zise ea-ntru sine:
"Zău că nu să poate din așa mai bine!
Nu e lucru mare, într-un an o dată,
Un pârțag, cum zice, și lui să-i abată."
Și cu chipul ăsta dacă se legară
Amândoi îndată se și cununară.
Mireasa acuma găsindu-și norocul,
De părere bună nu o-ncăpea locul.
"își pierduse cumpătul,
Ca găina umbletul."
Și luând la masă de coadă purceaua,
Cum era strâns satul, făcu și safteaua,
Vro câteva vorbe trânti după lege,
D-ale nodoroase, ca niște ciomege.
Ginerile l-aste trebuia să tacă,
C-așa să legase, n-avea ce să facă.
Făcând ea safteaua, îi păru mult bine,
Văzând că bărbatu-i legătura-și ține.
A doua zi iară ș-urmă obiceiul,
A treia zi încă și mai cu temeiul.
Iar el la nici una cheful nefrângându-i
Le suferea toate, în gându-și zicându-i:
"Lasă să taie dracului bureți."
"Lasă să se scalde în apele ei."
"Lasă să-și alerge calul cât o vrea."
"Lasă să latre ca cățelele la lună."
"Acum e la largul ei și la strâmtul meu."
"Până mi-o veni și mie palele nebune."
"Îi tai eu de unghișoară."
"Eu îi sunt doftorul ei."
"Cum își așterne, așa va dormi."
"Muierea, poale lungi, minte scurtă."
"La baligă moale, puțintică apă trebuie."
"Cu vreme și cu paie, mușmulele să moaie."
"O să-i iasă toate pe nas,"
"I s-a urât cu binele."
Deci,
A patra zi dimineață pe loc cum se scoală,
începe să geamă ca un prins de boală,
Zicând: - E! nevastă, azi te-a călcat focul,
M-a găsit pârțagul, i-a venit sorocul.
Și zicând aceasta, o cam ia de coadă,
Și pe după mână frumos mi-o înnoadă,
Ș-începe să-i care mai în jos de spate,
Cam pe piele goală, gârbace-ndesate.
Ea îi zicea: - Frate! bine, ce e astă?
El răspundea, dându-i: - E pârțag, nevastă.
- Până când te ține? ea îi zise iară.
El, dându-i, răspunde: - Numai până seară.
Și rabdă, nevastă, cum îți rabd eu ție,
C-asfel n-e legatul și mult n-o să ție.
- Mă rog, bărbățele! mai stai! contenește!
Stai să ne-nțelegem, puțin odihnește!
Eu îmi întorc vorba, pui lacăt la gură,
Dacă e pricina pentru legătură.
- Nu, dragă nevastă, "năravul din fire
Lesne nu se poate s-aibă lecuire".
- Mă rog, bărbățele, dă puțin cu milă,
Că nu știu bătaie de mică copilă.
Aoleo, ajunge! aoleo, mă lasă!
Văz eu că cu zapis nu să ține casă.
Mă leg, mă jur ție că d-azi înainte
Nu-ți voi mai răspunde nici două cuvinte.
- E! bine, - zise el - dacă-ți lași arțagul,
Iacă și eu dară îmi opresc pârțagul.
Numai îi păzește cum zici jurământul,
C-apoi iar îmi vine (să păzească Sfântul).
Așa ei d-atuncea cu pace trăiră,
Și singuri aceasta o și povestiră.
Așa am cumpărat-o, așa o vânz.

Ei mai zicea că:
Toată pasărea pe limba ei piere.
Și că
Învățul îi dezbăra bățul.
Pentru că
Gâlceava fără-ncăierare nici un haz nu are.
Și
Eu fac, eu trag p-altu-n belea nu bag.
De aceea
Mațele în om să ceartă, dar om cu om!
Lasă-i să-și scoată ochii, că ei o da seamă.
Cine ce face, lui și face.
Nu-ți pune obrazul pentru altul.
Să nu te pomenești cu un doamne-ajută pe spinare.
Ei se ceartă, ei se iartă.
Zicând că
Câteva coade de topor curg din dragoste.
Însă
Lesne a ierta, dar anevoie a uita.




Despre amor si ura, iarasi - Despre amor si ura, iarasi
Despre amor si ura, iarasi - Povestea vorbii


Aceasta pagina a fost accesata de 1416 ori.