• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Despre iuteala, manie si posacie, iarasi - Povestea vorbii

Un văcar adese tot se mânia,
De care sătenii nimic nu știa;
Așa el odată iar s-a mâniat
Și o zi întreagă nimic n-a mâncat.
Seara dacă vine la nevasta sa,
Cu părere-n capu-i că lumii păsa,
O-ntreabă, zicându-i: ce zicea prin sat?
Le păsa de dânsul, căci el n-a mâncat?
Nevasta lui, care era ca și el,
Prea cu minte mare, ca de copăcel,
Îi zise: - Zău nu știu, ei nu mi-au vorbit,
Poate și pe mine s-o fi necăjit,
Că orcâți cu carul pe la noi trecea
Asupra-mi nici ochii nu ș-îi întorcea,
Ci-și biciuia caii, boii își bătea,
Ca când de la dânșii necazu-și scotea.
- Fie! - el zise - tot nu mă împac,
Nu mănânc nici mâine, ca să vezi ce fac
Așa el se duse, ca un sec și prost,
Și ținu, săracul, ș-a doua zi post.
Seara iar întreabă ce au zis de el
Și ea îi răspunde tot în acel fel.
El iar se-ntărâtă, cum o auzi,
Și: - Nu mănânc - zise - nici a treia zi.
Dar răzbindu-l foamea n-a mai întrebat,
Ci îi părea miere codrul cel uscat.
Prin urmare dar,
S-a mâniat rău pe sat
Și trei zile n-a mâncat.
Le-a făcut-o pe piele.
Că
Nu mai putea de dânsul.
Însă,
Omul îndărătnic și pizmaș ca racul își mănâncă carnea singur.
Îi auzi strigând:
Nu mă plec, d-aș ști că m-aș târî cu inima pe pământ.
Omul răutăcios și necăjicios,
De nu poate strica altui, își strică luiși.
Ca
Ursul când n-are de mâncare își mușcă din labe.
Muierea rea singură își dă palme ș-își bate capul de pereți.
De vreme ce pe
Muierea înțeleaptă o bate cineva și i-e rușine să plângă,
Iar muierea rea numai dintr-o vorbă ardică mahalaua în cap.
Țipă ca când o belește cineva de vie.
Și
Ca când îi frige cineva șerpi pe inimă.
Și
In necaz că i-a zis neroadă ș-a tăiat din rădăcină coada.




Despre iuteala, manie si posacie, iarasi - Despre iuteala, manie si posacie, iarasi
Despre iuteala, manie si posacie, iarasi - Povestea vorbii
Despre iuteala, manie si posacie, iarasi - Povestea vorbii


Aceasta pagina a fost accesata de 634 ori.